Un dinamovist pursânge îi mulțumește lui Emeric Ienei: ”Cel mai important meci al carierei mele! A crezut în mine când aveam nevoie cel mai mult”

Florentin Petre, în duel cu regretatul Jorge Costa, în meciul cu Portugalia, de la Euro 2000 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Un dinamovist pursânge îi mulțumește lui Emeric Ienei: ”Cel mai important meci al carierei mele! A crezut în mine când aveam nevoie cel mai mult”
Foto: Getty Images  |   Florentin Petre, în duel cu regretatul Jorge Costa, în meciul cu Portugalia, de la Euro 2000

George Drafta   |   Publicat: 05.11.2025 16:12   |  Actualizat: 05.11.2025 21:13

Florentin Petre (49 de ani), antrenorul secund al lui Dinamo, a urcat o postare pe contul său de pe o rețea de socializare în care a elogiat marele merit al lui Emeric Ienei la cel mai important moment al carierei sale de jucător. Antrenorul a decedat miercuri, la vârsta de 88 de ani.

Dispariția lui Emeric Ienei l-a întristat și pe Florentin Petre, omul care a fost mereu adversarul rivalei unde tehnicianul a scris o pagină de istorie a fotbalului românesc.

Antrenor secund al "câinilor" în acest moment, "Piticul" a fost convocat în lotul naționalei pentru Euro 2000, acolo România a fost condusă de pe bancă de Emeric Ienei.

Cel mai important meci al carierei pentru Florentin Petre

Iar după ce a primit 26 de minute în meciul cu Portugalia din grupă, dinamovistul a avut parte de un anunț pe care nu îl va putea uita vreodată. Și pe care și l-a adus aminte cu ocazia momentului trist al decesului fostului mare antrenor al roș-albaștrilor.

"Nea Imi m-a luat deoparte, cu o zi înainte de meciul cu Italia de la Euro 2000, și mi-a spus că voi fi titular. Mi-a zis să nu am trac și să nu mă apese miza partidei. Vorbele lui mi-au dat o încredere uriașă. Când am ajuns în cameră tremuram de emoție și bucurie.

Pentru mine a fost cel mai important meci al carierei. Eram tânăr, iar el a avut curajul să mă trimită în teren, într-o fază avansată a turneului, împotriva celor mai buni din Europa. Asta a fost puterea lui nea Imi. Știa să te facă să te simți pregătit, chiar și când aveai inima cât un purice.

A fost un antrenor mare și un om care ne-a inspirat pe toți. A crezut în mine când aveam nevoie cel mai mult. Mulțumesc pentru tot, nea Imi. Dumnezeu să te odihnească în pace", a fost postarea fostului internațional, în mediul virtual.

I-a fost adversar în SuperLigă

În vara în care Emeric Ienei a început ultimul mandat de antrenor al Stelei, Florentin Petre debuta la echipa națională. Până să ajungă să colaboreze la prima reprezentativă, cei doi au fost rivali în duelurile dintre roș-albaștri și "câini".

Florentin Petre a cucerit nouă trofee cu Dinamo

Acestea erau încinse la acea vreme, pentru că ambele erau candidate la titlu an de an. Fostul mijlocaș dreapta a rămas însă cu amintiri plăcute în ceea ce îl privește pe fostul selecționer, foarte apreciat până și de jucătorii rivalei de moarte a formației din Ghencea.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”

A ajuns la FCSB, n-a fost păstrat, dar nu regretă: ”M-am bucurat, nu făceam față”

Are 45 de selecții la națională, dar la școala de antrenori i s-au predat pasa cu latul și lovitura de cap: ”M-am simțit umilit”

Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”

Costin Ștucan: ”Să vă povestesc ceva ce am aflat din interiorul clubului FCSB”. O dezvăluire năucitoare despre ”puiul” de Cupa Campionilor primit de Steaua în 1986

Fiul unui fost fotbalist român important îi calcă pe urme tatălui. Are 19 ani și joacă mijlocaș: ”E foarte bun, genul lui Mirel Rădoi!”

Cele mai citite

Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru

Editorialisti  |  01 Noiembrie 2026, 18:40
1.
Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”

SuperLiga  |  02 Noiembrie 2026, 15:31
2.
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”

SuperLiga  |  31 Octombrie 2026, 14:19
3.
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
Știri de ultimă oră din sport
U Cluj - FCSB 1-0. Lukic a decis partida, iar cele trei puncte au rămas în Ardeal!

SuperLiga   |  02 Noiembrie 2026, 22:30
U Cluj - FCSB 1-0. Lukic a decis partida, iar cele trei puncte au rămas în Ardeal!
Formula 1 îl aplaudă pe Kimi Antonelli! Mesajele transmise de rivali după performanța istorică

Formula 1   |  02 Noiembrie 2026, 21:46
Formula 1 îl aplaudă pe Kimi Antonelli! Mesajele transmise de rivali după performanța istorică
Șansă pentru Daniel Bîrligea! Frosinone a făcut anunțul

Serie A   |  02 Noiembrie 2026, 20:38
Șansă pentru Daniel Bîrligea! Frosinone a făcut anunțul
Victorie importantă pentru Farul la Voluntari! Constănțenii intră în zona de play-off, în timp ce ilfovenii sunt în criză

SuperLiga   |  02 Noiembrie 2026, 19:52
Victorie importantă pentru Farul la Voluntari! Constănțenii intră în zona de play-off, în timp ce ilfovenii sunt în criză
Răducioiu nu s-a mai abținut după criticile suporterilor lui Dinamo: ”Devin un câine foarte rău și pot face rău!”

SuperLiga   |  02 Noiembrie 2026, 19:14
Răducioiu nu s-a mai abținut după criticile suporterilor lui Dinamo: ”Devin un câine foarte rău și pot face rău!”
Un nou scandal îl vizează pe Infantino! FIFA ar fi achitat în locul său o datorie de 4 milioane de dolari

Internațional   |  02 Noiembrie 2026, 18:38
Un nou scandal îl vizează pe Infantino! FIFA ar fi achitat în locul său o datorie de 4 milioane de dolari
AS.RO Celebrul miliardar mizează pe Ion Ţiriac că va îndeplini visul uriaş al românilor: E omul potrivit să facă asta
Celebrul miliardar mizează pe Ion Ţiriac că va îndeplini visul uriaş al românilor: E omul potrivit să facă asta
RTV Wow! Wow! Wow! Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în mai puțin de o lună: În sfârșit putem să punem ținutele alea suple pe noi. Am ajuns de la L la S
Wow! Wow! Wow! Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în mai puțin de o lună: În sfârșit putem să punem ținutele alea suple pe noi. Am ajuns de la L la S
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
exclusiv A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
Special   |  31 Octombrie 2026, 10:05
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 noiembrie. PSD, reuniune la botezul lui Alfred Simonis. Grindeanu, naș, Ciolacu și Olguța Vasilescu printre invitați

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Răsturnare de situație după Marele Premiu al Mexicului! Trei piloți au fost sancționați. Hirakawa a prins puncte la debut
Formula 1   |  00:08
Răsturnare de situație după Marele Premiu al Mexicului! Trei piloți au fost sancționați. Hirakawa a prins puncte la debut
Bergodi și Chipciu au transmis același mesaj despre FCSB
SuperLiga   |  23:53
Bergodi și Chipciu au transmis același mesaj despre FCSB
Reghecampf a tunat după eșecul cu U Cluj! Acuzații dure la adresa arbitrului: ”Mi se pare suspect ce s-a întâmplat”
SuperLiga   |  23:32
Reghecampf a tunat după eșecul cu U Cluj! Acuzații dure la adresa arbitrului: ”Mi se pare suspect ce s-a întâmplat”
Derapaj jignitor al lui Becali după eșecul cu U Cluj: ”Un nenorocit și un escroc!”
SuperLiga   |  23:22
Derapaj jignitor al lui Becali după eșecul cu U Cluj: ”Un nenorocit și un escroc!”
Gigi Becali, ultimatum pentru un jucător de la FCSB după eșecul cu U Cluj: ”Atât mai am răbdare!”
SuperLiga   |  22:57
Gigi Becali, ultimatum pentru un jucător de la FCSB după eșecul cu U Cluj: ”Atât mai am răbdare!”
U Cluj - FCSB 1-0. Lukic a decis partida, iar cele trei puncte au rămas în Ardeal!
SuperLiga   |  22:30
U Cluj - FCSB 1-0. Lukic a decis partida, iar cele trei puncte au rămas în Ardeal!
Formula 1 îl aplaudă pe Kimi Antonelli! Mesajele transmise de rivali după performanța istorică
Formula 1   |  21:46
Formula 1 îl aplaudă pe Kimi Antonelli! Mesajele transmise de rivali după performanța istorică
Cornel Dinu, declarații explozive la adresa lui Ionuț Chirilă: ”Nu are ce să caute în fotbal. A avut o implicare în decesul...
Liga 2   |  21:24
Cornel Dinu, declarații explozive la adresa lui Ionuț Chirilă: ”Nu are ce să caute în fotbal. A avut o implicare în decesul lui Cătălin Hîldan!”