Alex Chipciu a vorbit despre ”cearta” cu Dan Nistor: ”E el de bătaie? A vrut să arunce în media treaba asta”

Foto 1/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Alex Chipciu a vorbit despre ”cearta” cu Dan Nistor: ”E el de bătaie? A vrut să arunce în media treaba asta”

Daniela Nicolescu   |   Publicat: 25.02.2024 16:30   |  Actualizat: 25.02.2024 16:45

Alex Chipciu (34 de ani), mijlocașul dreapta al celor de la U Cluj, a clarificat situația, după ce Dan Nistor (35 de ani) a declarat că s-au ”bătut” în vestiar, la pauza meciului cu Universitatea Craiova.

După meciul dintre U Cluj și Universitatea Craiova, din etapa cu numărul 25 a Superligii, 2-2, Dan Nistor, mijlocașul central al ”studenților” anunța că la pauză s-ar fi bătut cu Alex Chipciu.

Cea mai virală ”bătaie” din Superligă

La pauză, a fost o mică ceartă în vestiar între mine și Chipciu. Ne iubim foarte mult și am vrut să ne batem. Asta a fost, ne-am bătut în vestiar, apoi am intrat pe teren și am obținut un rezultat bun. -a spus Nistor, la finalul meciului.

Pentru că declarația sa a ajuns imediat virală, fotbalistul a revenit cu clarificări și a dezvăluit că totul a fost o simplă glumă: "Nu, a fost o glumă. Am văzut că a apărut pe toate site-urile, dar a fost o glumă. Suntem cei mai buni prieteni și nu se va întâmpla asta niciodată între noi. (n.r. care ar fi mai tare în pumni?) Suntem la fotbal, nu la pumni. Vrem să jucăm fotbal, atât", a spus Dan Nistor.

Foto 2/2

Alex Chipciu a clarificat situația

Acum, la mai bine de două sptămâni de la acel episod, Alex Chipciu a povestit ce l-a făcut, de fapt, pe Nistor să declare că a existat un conflict între ei la pauză. Mijlocașul a dezvăluit că Ioan Ovidiu Sabău a avut un discurs dur la pauză, iar strategia ”dinozaurului” a fost să arunce în media ceva ce ar fi putut distrage atenția.

”Bine, el mi-a zis în vestiar că a făcut gluma aia: «Băi Rocky, le-am zis că ne-am bătut!». Clar, sunt la o vârstă la care nu m-aș mai bate! Am porecla asta, de Rocky, de când eram la meciuri cu Tătărușanu. Ce să te mai bați la vârsta asta?! Și cu un coleg cu care te înțelegi foarte bine!!

Mister (n.r. - Sabău) a avut la pauza partidei cu Craiova un discurs mai dur, nespecific dumnealui, iar el, Dan, a vrut să arunce în media treaba asta, ca să nu spună că ne-a certat Mister.

Plus că Nistor e jucător tehnic, cu mingea, e el de bătaie?! Și e și om cuminte. Am mai avut pe la CFR Cluj scandaluri pe la antrenamente, ce sunt normale. Adică îți dau puțină nebunie”, a spus Chipciu, pentru GSP.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Dinamo pregătește transferuri pentru iarnă! Andrei Nicolescu a anunțat postul pe care ”câinii” vor să se întărească

Legenda Stelei nu-i dă nicio șansă lui FCSB după ce a aflat planurile lui Gigi Becali: ”Nu se pricepe la fotbal!”

Decizia luată de Marius Croitoru după ce Valeriu Iftime a strigat ”demisia” din fața TV-ului: ”Aici e o problemă...”

Spaniolii nu renunță la vedeta Universității Craiova! Un nou pas important pentru transfer

Gigi Becali taie în carne vie la FCSB! Reghecampf primește puteri sporite, iar Mihai Stoica pierde controlul: ”Dacă vrea să plece...”

MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”

Cele mai citite

Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
1.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 10:56
2.
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”

SuperLiga  |  10 Noiembrie 2026, 08:39
3.
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
Știri de ultimă oră din sport
Audi A8, stop după 32 de ani. Care este viitorul?

Auto   |  11 Noiembrie 2026, 22:46
Audi A8, stop după 32 de ani. Care este viitorul?
FIA a dat verdictul asupra motoarelor din Formula 1. Ce constructor a ieșit în avantaj

Formula 1   |  11 Noiembrie 2026, 21:04
FIA a dat verdictul asupra motoarelor din Formula 1. Ce constructor a ieșit în avantaj
Decizia luată de Marius Croitoru după ce Valeriu Iftime a strigat ”demisia” din fața TV-ului: ”Aici e o problemă...”
Decizia luată de Marius Croitoru după ce Valeriu Iftime a strigat ”demisia” din fața TV-ului: ”Aici e o problemă...”
SuperLiga   |  11 Noiembrie 2026, 20:11
Decizia luată de Marius Croitoru după ce Valeriu Iftime a strigat ”demisia” din fața TV-ului: ”Aici e o problemă...”
România e codașa grupei, dar fanii rămân alături de tricolori! Câte bilete s-au vândut cu trei zile înaintea meciului de pe Arena Națională

Echipa Națională   |  11 Noiembrie 2026, 19:22
România e codașa grupei, dar fanii rămân alături de tricolori! Câte bilete s-au vândut cu trei zile înaintea meciului de pe Arena Națională
Spaniolii nu renunță la vedeta Universității Craiova! Un nou pas important pentru transfer
Spaniolii nu renunță la vedeta Universității Craiova! Un nou pas important pentru transfer
SuperLiga   |  11 Noiembrie 2026, 18:55
Spaniolii nu renunță la vedeta Universității Craiova! Un nou pas important pentru transfer
Mercedes nu visează la o nouă dinastie în Formula 1: ”Opt titluri consecutive sunt aproape imposibile astăzi”

Formula 1   |  11 Noiembrie 2026, 17:43
Mercedes nu visează la o nouă dinastie în Formula 1: ”Opt titluri consecutive sunt aproape imposibile astăzi”
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Cum arată penthouse-ul lui Bendeac. Zici că e un adevărat muzeu. Se află pe două etaje, are sală de forță și e în centrul Capitalei. A plătit o mică avere pe el / GALERIE FOTO
Cum arată penthouse-ul lui Bendeac. Zici că e un adevărat muzeu. Se află pe două etaje, are sală de forță și e în centrul Capitalei. A plătit o mică avere pe el / GALERIE FOTO
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Formula 1 merge pe planul inițial! Ce se întâmplă cu ultimele curse ale sezonului, după tensiunile din Orientul Mijlociu
Formula 1   |  00:07
Formula 1 merge pe planul inițial! Ce se întâmplă cu ultimele curse ale sezonului, după tensiunile din Orientul Mijlociu
Dinamo pregătește transferuri pentru iarnă! Andrei Nicolescu a anunțat postul pe care ”câinii” vor să se întărească
SuperLiga   |  23:52
Dinamo pregătește transferuri pentru iarnă! Andrei Nicolescu a anunțat postul pe care ”câinii” vor să se întărească
Protest la academia lui FCSB! Părinții au retras copiii de la antrenament, iar Mustață a intervenit și a prezentat imaginile...
Fotbal   |  23:19
Protest la academia lui FCSB! Părinții au retras copiii de la antrenament, iar Mustață a intervenit și a prezentat imaginile controversate
Audi A8, stop după 32 de ani. Care este viitorul?
Auto   |  22:46
Audi A8, stop după 32 de ani. Care este viitorul?
exclusiv Banciu, mesaj direct pentru Hagi! Stranierul pe care-l vrea la națională: ”E un băiat bun”
Echipa Națională   |  22:23
Banciu, mesaj direct pentru Hagi! Stranierul pe care-l vrea la națională: ”E un băiat bun”
Legenda Stelei nu-i dă nicio șansă lui FCSB după ce a aflat planurile lui Gigi Becali: ”Nu se pricepe la fotbal!”
SuperLiga   |  21:36
Legenda Stelei nu-i dă nicio șansă lui FCSB după ce a aflat planurile lui Gigi Becali: ”Nu se pricepe la fotbal!”
FIA a dat verdictul asupra motoarelor din Formula 1. Ce constructor a ieșit în avantaj
Formula 1   |  21:04
FIA a dat verdictul asupra motoarelor din Formula 1. Ce constructor a ieșit în avantaj
Decizia luată de Marius Croitoru după ce Valeriu Iftime a strigat ”demisia” din fața TV-ului: ”Aici e o problemă...”
SuperLiga   |  20:11