Ce pedeapsă a încasat fanul care a aruncat un scaun pe teren la Dinamo - CFR. De ce au fost amendate firma de bază și clubul bucureștean

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Ce pedeapsă a încasat fanul care a aruncat un scaun pe teren la Dinamo - CFR. De ce au fost amendate firma de bază și clubul bucureștean

Daniela Nicolescu   |   Publicat: 09.11.2024 09:33   |  Actualizat: 09.11.2024 10:34

Jandarmeria Română a emis un comunicat cu privire la meciul dintre Dinamo și CFR Cluj, încheiat 1-1, prin care a anunțat că a aplicat 3 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 33.500 de lei.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Dinamo a primit vizita celor de la CFR Cluj, în a 16-a etapă a SuperLigii, pe Stadionul Arcul de Triumf, meci încheiat cu o remiză, 1-1.

În prima repriză, a fost aruncat un scaun din Tribuna a II-a a arenei, iar, chiar dacă nimeni nu a fost rănit, Jandarmeria a luat măsuri, iar suporterul a fost interzis pe stadioane timp de un an.

Jandarmeria a emis un comunicat după partida dintre Dinamo și CFR Cluj

În plus, o sancţiune contravenţională, în valoare de 30.000 de lei, a fost aplicată organizatorului evenimentului sportiv, iar o altă amendă, în valoare de 3.000 de lei, a fost aplicată societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin.

”Referință meci de fotbal FC DINAMO 1948 București – CFR Cluj disputat în data de 08.11.2024, ora 21:00, pe stadionul Arcul de Triumf

În minutul 33 al partidei, din Tribuna a II-a a fost aruncat un scaun înspre suprafața de joc. Subliniem faptul că nicio persoană nu a fost rănită.

Persoană în cauză a fost identificată și sancționată cu amendă în valoare de 1.000 de lei, acestuia fiindu-i aplicată și măsura complementară de interzicere a accesului la competițiile sportive pe o perioadă de un an.

*De asemenea, cu ocazia meciului de fotbal, au mai fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 33.500 de lei.

Subliniem faptul că, dintre acestea, o sancțiune contravențională *, în valoare de *30.000 de lei, a fost aplicată organizatorului evenimentului sportiv, iar o sancțiune contravențională *, în valoare de *3.000 de lei, a fost aplicată societății specializate de pază și protecție, pentru nerespectarea obligațiilor ce le revin.

În continuare se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.

În final, dorim să mulțumim tuturor celor care au respectat cadrul legal în vigoare*”, se arată comunicatul Jandarmeriei.

Dinamo, pe locul 2 în SuperLigă

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

E convins că Universitatea Craiova și U Cluj ”nu vor ajunge în nicio cupă europeană” sezonul viitor: ”Asta e diferența!”

Patronul echipei din SuperLiga ar fi promis 8 transferuri și ”cea mai tare echipă din istoria clubului”. Edi Iordănescu, dorit ca antrenor

Prunea a izbucnit când a auzit că o echipă nu a primit licența pentru SuperLiga

Verdict acid în direct: ”Va fi un blat la baraj între FCSB și Botoșani! SuperLiga e cel mai stânjenitor campionat din lume”

De ce își pierde Dinamo cel mai important jucător în vară: ”L-ați văzut?” + Cine ar putea să devină noua vedetă a ”câinilor”

Ioan Varga și-a pregătit planul dacă Daniel Pancu pleacă! Cine sunt cei doi antrenori aflați în capul listei la CFR

Cele mai citite

A anunțat numele noului antrenor al Rapidului: ”400% e făcut!”

SuperLiga  |  11 Mai 2026, 12:20
1.
A anunțat numele noului antrenor al Rapidului: ”400% e făcut!”
Radu Banciu, laudatio pentru vicecampioana mondială din România: ”A fost excepțională”

Alte sporturi  |  12 Mai 2026, 08:00
2.
Radu Banciu, laudatio pentru vicecampioana mondială din România: ”A fost excepțională”
Încă o echipă nu a primit licența pentru SuperLiga: ”E haos total”. UPDATE: Președintele spune că a rezolvat problema

Liga 2  |  11 Mai 2026, 10:51
3.
Încă o echipă nu a primit licența pentru SuperLiga: ”E haos total”. UPDATE: Președintele spune că a rezolvat problema
Știri de ultimă oră din sport
A anunțat în direct că părăsește România și se mută în altă țară: ”Deja am mutat copilul la școală acolo”
exclusiv A anunțat în direct că părăsește România și se mută în altă țară: ”Deja am mutat copilul la școală acolo”
Diverse   |  13 Mai 2026, 17:20
A anunțat în direct că părăsește România și se mută în altă țară: ”Deja am mutat copilul la școală acolo”
Prunea, Ștucan și Caparco au dat verdictul înainte de U Cluj - Craiova
exclusiv Prunea, Ștucan și Caparco au dat verdictul înainte de U Cluj - Craiova
Cupa României   |  13 Mai 2026, 16:39
Prunea, Ștucan și Caparco au dat verdictul înainte de U Cluj - Craiova
Sălile de joc din Cluj: cum se schimbă harta orașului după noile reguli (P)

Pariuri   |  13 Mai 2026, 16:18
Sălile de joc din Cluj: cum se schimbă harta orașului după noile reguli (P)
Se anunță spectacol la Baku în septembrie, la un deceniu de Formula 1!

Formula 1   |  13 Mai 2026, 16:00
Se anunță spectacol la Baku în septembrie, la un deceniu de Formula 1!
Finala Cupei Italiei: Lazio - Inter, de la 22:00, pe iAMsport.ro. Cristi Chivu, aproape de event cu formația nerazzură!
live score Finala Cupei Italiei: Lazio - Inter, de la 22:00, pe iAMsport.ro. Cristi Chivu, aproape de event cu formația nerazzură!
Serie A   |  13 Mai 2026, 15:15
Finala Cupei Italiei: Lazio - Inter, de la 22:00, pe iAMsport.ro. Cristi Chivu, aproape de event cu formația nerazzură!
Patronul echipei din SuperLiga ar fi promis 8 transferuri și ”cea mai tare echipă din istoria clubului”. Edi Iordănescu, dorit ca antrenor
Patronul echipei din SuperLiga ar fi promis 8 transferuri și ”cea mai tare echipă din istoria clubului”. Edi Iordănescu, dorit ca antrenor
SuperLiga   |  13 Mai 2026, 14:25
Patronul echipei din SuperLiga ar fi promis 8 transferuri și ”cea mai tare echipă din istoria clubului”. Edi Iordănescu, dorit ca antrenor
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se împrumute pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se împrumute pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
RTV Imagini sfâșietoare de la priveghiul lui Ioan Isaiu. Mama actorului plânge fără oprire. Biata femeie își conduce copilul pe ultimul drum: Priorităţile lui erau mama şi-apoi teatrul / FOTO
Imagini sfâșietoare de la priveghiul lui Ioan Isaiu. Mama actorului plânge fără oprire. Biata femeie își conduce copilul pe ultimul drum: Priorităţile lui erau mama şi-apoi teatrul / FOTO
Mai multe legende ale Stelei, numite ”copilașii” lui Valentin Ceaușescu de Lăcătuș și Balint: ”S-au adunat pe lângă dânsul”
exclusiv Mai multe legende ale Stelei, numite ”copilașii” lui Valentin Ceaușescu de Lăcătuș și Balint: ”S-au adunat pe lângă dânsul”
Special   |  12 Mai 2026, 19:59
Mai multe legende ale Stelei, numite ”copilașii” lui Valentin Ceaușescu de Lăcătuș și Balint: ”S-au adunat pe lângă dânsul”
Noi detalii în cazul crimei din Bihor. Raportul medico-legal arată că eleva de 18 ani a fost atacată în mai multe zone ale corpului

Parlament cu 300 de aleși și Guvern redus la 10 ministere, în planul prezentat de AUR. George Simion vorbește despre tăierea cheltuielilor administrative

Ludovic Orban, despre varianta Călin Georgescu premier: „N-are nicio șansă”. Fostul lider PNL critică strategia AUR

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

exclusiv E convins că Universitatea Craiova și U Cluj ”nu vor ajunge în nicio cupă europeană” sezonul viitor: ”Asta e diferența!”
SuperLiga   |  19:02
E convins că Universitatea Craiova și U Cluj ”nu vor ajunge în nicio cupă europeană” sezonul viitor: ”Asta e diferența!”
live score U Cluj - Universitatea Craiova, de la 20:00, pe iAMsport.ro. Finala Cupei României se dispută la Sibiu! Echipele de start
Cupa României   |  18:50
U Cluj - Universitatea Craiova, de la 20:00, pe iAMsport.ro. Finala Cupei României se dispută la Sibiu! Echipele de start
exclusiv Lăcătuș: ”Dacă era alt antrenor în afară de Ienei, nu ajungeam în finala din '86! Știa să închidă ochii, să treacă cu vederea...
Special   |  18:31
Lăcătuș: ”Dacă era alt antrenor în afară de Ienei, nu ajungeam în finala din '86! Știa să închidă ochii, să treacă cu vederea actele de indisciplină”
Renault inovează la Roland-Garros: ”O mașină fără o graniță reală între exterior și interior”
Auto   |  17:59
Renault inovează la Roland-Garros: ”O mașină fără o graniță reală între exterior și interior”
exclusiv A anunțat în direct că părăsește România și se mută în altă țară: ”Deja am mutat copilul la școală acolo”
Diverse   |  17:20
A anunțat în direct că părăsește România și se mută în altă țară: ”Deja am mutat copilul la școală acolo”
exclusiv Prunea, Ștucan și Caparco au dat verdictul înainte de U Cluj - Craiova
Cupa României   |  16:39
Prunea, Ștucan și Caparco au dat verdictul înainte de U Cluj - Craiova
Sălile de joc din Cluj: cum se schimbă harta orașului după noile reguli (P)
Pariuri   |  16:18
Sălile de joc din Cluj: cum se schimbă harta orașului după noile reguli (P)
Se anunță spectacol la Baku în septembrie, la un deceniu de Formula 1!
Formula 1   |  16:00
Se anunță spectacol la Baku în septembrie, la un deceniu de Formula 1!
Rezultate / Clasamente