Claudiu Petrila a plâns în hohote după ce a părăsit accidentat derby-ul cu Dinamo
Galerie foto(5) Galerie foto (5 fotografii): Claudiu Petrila a plâns în hohote după ce a părăsit accidentat derby-ul cu Dinamo
Gabriel Scarlat | Publicat: 26.04.2026 23:08 | Actualizat: 26.04.2026 23:58
Claudiu Petrila (25 de ani), extrema stânga de la Rapid, s-a accidentat în finalul derby-ului cu Dinamo (1-3).
Rapid a fost învinsă de rivala Dinamo (1-3) în derby-ul disputat duminică pe Arena Națională.
Partida de pe cel mai mare stadion al țării i-a adus lui Costel Gâlcă bătăi de cap încă din minutul patru, când portarul Marian Aioani a acuzat probleme musculare și a cerut schimbare.
Constrâns de situație, antrenorul giuleștenilor l-a înlocuit pe goalkeeper cu tânărul Adrian Briciu, care a gafat la primul gol al ”câinilor”, marcat de Milanov.

Fostul antrenor de la FCSB și Espanyol a mai primit o lovitură în minutul 81, când Claudiu Petrila s-a accidentat și a fost scos pe brațe de pe suprafața de joc.
În acel moment, Gâlcă efectuase deja toate schimbările, astfel că Rapid a fost nevoită să joace ultimele minute ale partidei în inferioritate numerică.
La scurt timp după ieșirea de pe gazon, imaginile TV l-au arătat pe Petrila pe banca de rezerve în lacrimi, consolat de colegi și staff. Cel mai probabil, fotbalistul a suferit o ruptură musculară, iar șansele de a mai juca în acest sezon sunt reduse.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






