Cornel Dinu vrea să revină în fotbalul românesc! ”Procurorul” așteaptă o ofertă din Superliga: ”Sunt omul care a trecut prin toate funcțiile posibile la Dinamo”
Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Cornel Dinu vrea să revină în fotbalul românesc! ”Procurorul” așteaptă o ofertă din Superliga: ”Sunt omul care a trecut prin toate funcțiile posibile la Dinamo”
Alexandru Gheorghe | Publicat: 03.11.2026 15:56 | Actualizat: 03.11.2026 15:56
Cornel Dinu (78 de ani) este gata să revină în fotbalul românesc, dacă va primi o propunere concretă din partea unui club din Superliga.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Fostul jucător, antrenor și conducător al lui Dinamo susține că nu s-a retras de bunăvoie din fenomen, ci că oamenii din fotbal nu l-au mai căutat.
În prezent, ”Procurorul” nu ocupă nicio funcție oficială, deși consideră că experiența sa poate fi de folos cluburilor din România.

Cornel Dinu: ”Palmaresul meu este unic pentru România”
Acesta a vorbit și despre problemele personale din ultima perioadă, atât cele medicale, cât și cele financiare. Mai mult, a fost nevoit să pună la vânzare o casă de vacanță pentru a-i achita 30.000 de euro lui Cornel Țălnar, în urma unui proces pierdut.
”Sunt bătrân, cu necazuri și cu griji. Eu provin din orașul Târgoviște, deci un oraș în care romanța e de bază și mai există și acum celebrul festival al romanței «Crizantema de Aur», iar în familia mea, când eram mic, se cântau romanțe de o sensibilitate deosebită din acest punct de vedere. Îmi aduc aminte că primele romanțe pe care le ascultam cu Ioana Radu erau «Uitarea este scrisă în legile omenești»”, a declarat Dinu, potrivit Prima Sport.
Cu 454 de meciuri în tricoul lui Dinamo și o activitate de conducere la club până în 2014, fostul oficial consideră că poate ocupa un rol consultativ.
”Palmaresul meu ca jucător, ca antrenor, conducător, este unic pentru România și comparabil cu ceea ce este Santiago Bernabeu la Real Madrid. 40 de ani am fost la Dinamo, adică o viață întreagă, dar, la ora actuală, pe undeva sunt dat uitării. Din punct de vedere al experienței și al competenței de a analiza și a transmite ceea ce văd, cred că pot fi util în continuare”, a transmis acesta.
Cornel Dinu, săgeți către Dinamo
Dinu spune că ar ajuta orice echipă care i-ar cere sfatul, dar regretă lipsa unei funcții onorifice la Dinamo.
”Un sfat aș da la toată lumea, pentru că este normal să ajuți fenomenul care te-a făcut cunoscut în lume. (...) la noi uitarea devine dramatică. (...) interesant este că măcar pentru o funcție onorifică nu s-a găsit loc pentru mine la Dinamo”, a mai spus fostul apărător.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






