Daniel Pancu, anunț despre plecarea de la CFR Cluj: ”Sunt mai multe echipe din străinătate interesate”

Foto 1/3 Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Daniel Pancu, anunț despre plecarea de la CFR Cluj: ”Sunt mai multe echipe din străinătate interesate”

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 16.05.2026 23:42   |  Actualizat: 17.05.2026 16:00

Daniel Pancu (48 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, a vorbit despre situația sa în Gruia, după ce a calificat echipa în cupele europene.

Sosit la CFR Cluj într-un moment în care echipa se afla în zona de retrogradare, Daniel Pancu a redresat situația și i-a calificat pe ardeleni în preliminariile Conference League.

Odată cu îndeplinirea obiectivului, contractul antrenorului cu clubul din Gruia s-a prelungit automat, însă viitorul acestuia este incert, deoarece în ultima săptămâna a avut un schimb tensionat de replici cu patronul Neluțu Varga.

Pancu s-ar fi înțeles cu Rapid și ar urma să o pregătească din sezonul următor.

Foto 3/3

Daniel Pancu, după ce a calificat-o pe CFR în cupele europene: "Vreau să rămân aici, dar știți foarte bine doleanțele mele"

După meciul cu Dinamo (0-0), din penultima etapă a play-off-ului, Pancu a declarat la flash-interviu că nu a purtat negocieri cu Rapid, însă a afirmat că mai multe echipe din străinătate s-au interesat de serviciile sale.

Totodată, antrenorul ardelenilor a vorbit despre neînțelegerile cu patronul Varga.

"Asta îmi reproșez. Astăzi ne-am fi putut bate la campionat. Au fost câteva ocazii irosite în meciurile precedente.

Una peste alta, este o performanță uriașă. În fiecare deplasare de la București îmi cumpăr două cruci de la hotelul domnului Copos. Niciodată nu am pierdut la București.

Nu am negociat nimic cu Rapid. Vreau să rămân la CFR, dar știți foarte bine doleanțele mele. Patronul poate să spună ce vrea despre mine, același lucru e valabil. Mai departe, sper să fiu inspirat și să iau alegerea potrivită. Nu doar Rapid este interesată de mine. Mai sunt echipe din străinătate.

L-am cunoscut pe patron. Altfel plecam. Nu are răutate. Mai vorbește așa pentru că ține la club. (n.r. De ce credeți că l-ați supărat?) Nu știu. Probabil că își dorește să rămân, la fel cum își doresc toți de la CFR.

Săptămâna asta va fi decisivă. Voi fi și mai zâmbitor săptămâna aceasta. Am auzit că vor fi niște mese festive la stadion, începând cu Ciprian, poate urmez și eu", a declarat Daniel Pancu.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Dinamo vrea să-l transfere pe unul dintre cei mai interesanți jucători din SuperLiga

După FCSB și U Cluj, încă un club din SuperLiga îl vrea pe Stanciu. I-a pregătit un salariu imens

A fost ”vindecat” de Gigi Becali, după ce a mers la palat să semneze cu FCSB: ”Am venit cu cârje, am plecat fără!”

”Te-a sunat cineva de la FCSB în perioada asta?”. Andrei Prepeliță a dat cărțile pe față

Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”

Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”

Cele mai citite

S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”

Echipa Națională  |  28 Septembrie 2026, 20:28
1.
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
SuperLiga  |  29 Septembrie 2026, 17:52
2.
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
Ion Țiriac a vorbit despre românul care ”a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”: ”Mi-a fost coleg de școală”

Ion Țiriac  |  27 Septembrie 2026, 15:02
3.
Ion Țiriac a vorbit despre românul care ”a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”: ”Mi-a fost coleg de școală”
Știri de ultimă oră din sport
Dragoș Albu, omul cu 3 retrogradări în carieră, s-a transferat în Italia: ”L-am luat definitiv”

Stranieri   |  30 Septembrie 2026, 11:12
Dragoș Albu, omul cu 3 retrogradări în carieră, s-a transferat în Italia: ”L-am luat definitiv”
Ce înseamnă să tranzacționezi Long sau Short pe piața Forex (P)

Comunicate   |  30 Septembrie 2026, 09:16
Ce înseamnă să tranzacționezi Long sau Short pe piața Forex (P)
Teoria conspirației din Brazilia: „Vinicius Junior ar fi fost ucis și înlocuit de CIA după Cupa Mondială”

CM 2026   |  30 Septembrie 2026, 08:46
Teoria conspirației din Brazilia: „Vinicius Junior ar fi fost ucis și înlocuit de CIA după Cupa Mondială”
A fost ”vindecat” de Gigi Becali, după ce a mers la palat să semneze cu FCSB: ”Am venit cu cârje, am plecat fără!”
A fost ”vindecat” de Gigi Becali, după ce a mers la palat să semneze cu FCSB: ”Am venit cu cârje, am plecat fără!”
SuperLiga   |  30 Septembrie 2026, 08:07
A fost ”vindecat” de Gigi Becali, după ce a mers la palat să semneze cu FCSB: ”Am venit cu cârje, am plecat fără!”
Cornel Dinu, atac fără menajamente: ”Preș federal, servitor, numărător de cornere și așa-zis expert în fotbal!”

Echipa Națională   |  29 Septembrie 2026, 23:44
Cornel Dinu, atac fără menajamente: ”Preș federal, servitor, numărător de cornere și așa-zis expert în fotbal!”
”Te-a sunat cineva de la FCSB în perioada asta?”. Andrei Prepeliță a dat cărțile pe față
exclusiv ”Te-a sunat cineva de la FCSB în perioada asta?”. Andrei Prepeliță a dat cărțile pe față
SuperLiga   |  29 Septembrie 2026, 22:48
”Te-a sunat cineva de la FCSB în perioada asta?”. Andrei Prepeliță a dat cărțile pe față
AS.RO Pleca de acasă noaptea! Ilie Năstase a reacţionat după ce fosta lui soţie a ieşit la atac contra actualei, Ioana!
Pleca de acasă noaptea! Ilie Năstase a reacţionat după ce fosta lui soţie a ieşit la atac contra actualei, Ioana!
RTV ULTIMELE IMAGINI cu Valentina în viață. Tânăra, surprinsă chiar în frizeria la care lucra Vlad. Fata părea relaxată și nimic nu prevestea tragedia ce urma să se întâmple / FOTO
ULTIMELE IMAGINI cu Valentina în viață. Tânăra, surprinsă chiar în frizeria la care lucra Vlad. Fata părea relaxată și nimic nu prevestea tragedia ce urma să se întâmple / FOTO
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
exclusiv Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
Special   |  27 Septembrie 2026, 21:15
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 29 septembrie. Călin Georgescu, arestat preventiv pentru 30 de zile. Curtea de Apel București a admis cererea DIICOT

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 28 septembrie. Ambasadorul SUA la București, după dezvăluirile despre Guvernul Bolojan: ”Democrația poate fi complicată”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 25 septembrie. Cum arată Guvernul propus de Siegfried Mureșan. Lista miniștrilor PNL-USR-UDMR merge sâmbătă în Parlament

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Fernando Alonso nu se oprește. Decizia luată în privința viitorului său
Formula 1   |  12:13
Fernando Alonso nu se oprește. Decizia luată în privința viitorului său
Președintele CA al CSM Iași, afirmații uluitoare despre o femeie: ”Târfă, nebună dovedită”
Handbal   |  11:18
Președintele CA al CSM Iași, afirmații uluitoare despre o femeie: ”Târfă, nebună dovedită”
Dragoș Albu, omul cu 3 retrogradări în carieră, s-a transferat în Italia: ”L-am luat definitiv”
Stranieri   |  11:12
Dragoș Albu, omul cu 3 retrogradări în carieră, s-a transferat în Italia: ”L-am luat definitiv”
Gică Hagi îl consideră vinovat și n-a vrut să mai discute cu el după eșecul cu Bosnia
Echipa Națională   |  10:24
Gică Hagi îl consideră vinovat și n-a vrut să mai discute cu el după eșecul cu Bosnia
Dinamo vrea să-l transfere pe unul dintre cei mai interesanți jucători din SuperLiga
SuperLiga   |  09:37
Dinamo vrea să-l transfere pe unul dintre cei mai interesanți jucători din SuperLiga
Ce înseamnă să tranzacționezi Long sau Short pe piața Forex (P)
Comunicate   |  09:16
Ce înseamnă să tranzacționezi Long sau Short pe piața Forex (P)
După FCSB și U Cluj, încă un club din SuperLiga îl vrea pe Stanciu. I-a pregătit un salariu imens
SuperLiga   |  09:08
După FCSB și U Cluj, încă un club din SuperLiga îl vrea pe Stanciu. I-a pregătit un salariu imens
Teoria conspirației din Brazilia: „Vinicius Junior ar fi fost ucis și înlocuit de CIA după Cupa Mondială”
CM 2026   |  08:46