Istoria Rapidului este ca o electrocardiogramă. Celebri artiști, fie că au fost cântăreți, actori, poeți, muzicieni au ținut de-a lungul timpului cu vișiniii

Momentul ’67 este definitoriu pentru fanii care gravitau în jurul planetei vișinii. Pentru că, poate în momentul în care Rapid se lupta cel mai mult cu echipele ministerelor, Dinamo și Steaua, a arătat că poate face performanță. Că nu vor pierde la infinit, așa cum sperau fanii adversarelor.

Și făceau asta pe teren, prilej de mândrie și mai mare pentru suporterii giuleșteni.

Pentru lupta aceasta, pe care mulți români o duceau în forul interior, înjurând rar, printre dinți și cu grijă să nu fie auziți, împotriva comunismului, foarte multe nume mari ale scenei culturale autohtone au ținut cu Rapid. Ce spun eu, “au ținut”? Au iubit cu sârg Rapid.

Doamna Ioana Radu, rapidista care l-a pus în genunchi pe Ceaușescu

Pentru că tot am amintit de 1967, anul primului titlu al Rapidului, se cuvine să spun că Ioana Radu, legendara cântăreață de muzică populară și romanțe, a fost prezentă la Ploiești, la meciul care a consfințit triumful giuleștilor în campionat. Poveștile spun că i-a sărutat pe frunte pe toți rapidiștii care au intrat pe teren, pentru a le purta noroc.

“Păi cum să nu iubesc glasul roților de tren? Păi eu de acolo am plecat, de lânga gara de Nord. Am cântat pentru acari, hamali, controlori, impiegați. Râdea lumea de mine că țin cu o echipă mică. Păi mica am fost și eu, dar am crescut mare” Ioana Radu, cântăreață și rapidistă

Ioana Radu, născută Eugenia Braia, era o personalitate atât de puternică încât l-a îngenunchiat pe Ceaușescu. Când acestuia i-a murit tatăl, Andruță, dictatorul a cerut ca artista să vină la Scornicești, unde se ținea slujba de înmormântare. Ajunsă, Ioana Radu i-a pus pe toți cei prezenți să stea în genunchi, și să recite Tatăl Nostru, dacă vor s-o audă apoi cântând. Așa că Nicolae Ceaușescu s-a conformat.

Maria Tănase a iubit Rapidul și nu l-a lăsat

Una dintre cele mai bune voci pe care le-a avut România, Maria Tănase, a fost și ea o susținătoarea a Rapidului. Născută în mahalaua Cărămidarilor, “Pasărea măiastră”, cum a numit-o Nicolae Iorga, a făcut ochii mai mari în perioada în care giuleștenii se luau la trântă cu echipele importante din Europa.

Oponentă a regimului comunist, Maria Tănase avea multe idei care se pliau pe filosofia vișinie. Respecta oamenii, indiferent de poziția lor socială, și prefera să le cânte celor năpăstuiți, pentru a le mai alina din dureri.

Persecutată de regimul comunist, din cauză că avea prieteni evrei și rromi, Maria Tănase mergea rar în Giulești, pentru a asista la meciuri. Dar toți apropiații săi își amintesc că era la zi cu scorurile Rapidului, cu clasamentele, și era avidă de informații despre jucătorii vișinii.

Când naționala inimii tale joacă în Giulești

Radu Beligan a fost cel care l-a promovat asiduu pe Ștefan Bănică senior. El l-a ajutat să ajungă, cum altfel, pe scena Teatrului Giulești, iar mai apoi la Bulandra. Pe lângă germenele actoriei, exista și un altul care-l mistuia pe Ștefan Bănică. Cel al Rapidului.

“Echipa națională, pentru mine ca un foarte vechi rapidist, este Rapid. Nu pot altfel”

Ștefan Bănică senior, fost actor și rapidist

Unul dintre cei mai frumoși hoinari ai teatrelor noastre, iubitor de vin bun și femei frumoase, a fost vrăjit de magia Rapidului. A suferit enorm când echipa era marginalizată de comuniști, dar, tocmai de aceea, prețuia fiecare triumf și mai mult. Iar mici aluzii la regim pe care le mai strecura Ștefan Bănică în poveștile sale erau victorii pentru întreaga suflare rapidistă.

Lume mulți, oameni puțini, dar toți pe Giulești

Unul dintre actorii care s-au confundat cu Rapid este celebrul Gheorghe Dinică. Născut chiar în Giulești, “rapidist original, 100%”, așa cum l-a descris Rică Răducanu, Dinică a fost unul dintre oamenii a căror aură au sporit Rapidul.

“Am iubit Rapidul și pe Dobrin. La meciurile dintre FC Argeș și Rapid, eu țineam cu Dobrin” Gheorghe Dinică, fost actor și rapidist

După ce fotbaliștii alb-vișinii terminau antrenamentul, iar actorii repetițiile, se vedeau la restaurant. Aici, pentru că pe stadion nu prea ajungea, având spectacole, se vedea dragostea maestrului Dinică pentru Rapid. Știa ce se întâmplă la echipă, era curios, era pasionat de tot ce respira în Giulești.

“Avea porumbei, Dinică. Eu strângeam bani și cumpăram porumbei de la el, cu 25 de lei bucata. Însă ăștia zburau înapoi la el, erau dresați, și trebuia să-i cumpăr din nou. Bandit de Giulești era Dinică!” Rică Răducanu, fost fotbalist Rapid

“Moțul” Rapidului a fost Florian Pittiș

Actor, regizor, iubitor de poezie, rocker, folkist, realizator de radio, mason, dar, mai presus de toate acestea, rapidist. Florin Pittiș a reprezentat poate cel mai bine acel “joie de vivre” boem, intelectual, stropit în vișiniu.

“La mine acasă mocheta, draperia, catifeaua de pe fotolii și canapea sunt vișinii. Acolo ma simt ca pe stadion când mă uit la meciuri” Florian Pittiș, fost actor și rapidist

Nu prea mergea pe stadion, pentru că era de părere că aduce ghinion echipei, dar nu pierdea niciun meci televizat al Rapidului. Și să te ferească sfântu’ să îl superi pe Moțu’ după o înfrângere a giuleștenilor. Se abătea peste tine un șpriț de Shakespeare și peluză de nu știai pe unde să pleci mai repede.

Rebel cu cauză, răzvrătit împotriva formelor rigide, Pittiș a iubit cu pasiune inegala istorie a giuleștenilor.

“A”,”B”, litere care duceau toate la Rapid

Fondator al Clubului Aristocratic Rapid, alături de Florin Pittiș și alții, Mitică Popescu a sosit prima dată, în Giulești, în 1958. Și a fost îmbrățișat strâns de tentaculele unei îndrăgostiri de care nu a fugit niciodată. S-a lăsat pradă ei. Sedus de atmosfera din tribune, nu a mai ratat niciun derby din acel moment.

“Se mergea la stadion ca la spectacol. Se aplauda, se striga, se încuraja, dar nu se înjura niciodată. Nu era vulgaritatea de acum. Nu se auzea aproape nimic trivial” Mitică Popescu, fost actor și rapidist

Povestea lui Mitică Popescu cu Rapid a fost grea, chinuitoare, dar și frumoasă, așa cum sunt toate poveștile adânci de dragoste. Actorul a trecut prin toate stările cu vișiniii. A coborât în bezna Diviziei B, a urcat piscurile din “A”, a fost regele lumii la cele trei titluri de campioană.

“M-am dus și la meciurile Rapidului din B. La 11 eram pe stadion, la matineu, pentru partidele cu Progresul, Sportul Studențesc. Să nu credeți că eram singur. Veneau câte 70.000 de oameni” Mitică Popescu, fost actor și rapidist

“Dau un concert mediocru pe un meci al Rapidului”

Asta spune unul dintre cei mai iluștri suporteri alb-vișinii, celebrul pianist Dan Grigore. Școlit la conservator și pe stadionul din Giulești, respectat de Sergiu Celibidache și așezat la pianul lui Enescu, Dan Grigore continuă să farmece prin franchețea sa.

“M-am atașat de Rapid pentru că echipa, ca și mine, era considerată un fel de paria al societății. Nu exista, atunci, artă pentru artă, ci artă pentru oameni, iar cu asta m-am identificat” Dan Grigore, pianist și rapidist

Suporterii vișinii au, și avut întodeauna, un talent deosebit în a preface necazuri în bucurii, și a trce lacrimile prin toarta acului de cusut ca să le transforme în zâmbete. Și asta iubește omul, care, singur cu pianul, metamorfozează oamenii, prezenți în sala de concert, în stări.

Dan Grigore a împărtășit dragostea lui față de Rapid și altora. Profesoara sa, pianista și scritoarea Cella Delavrancea îi decupa și trimitea, la Viena, articole legate de Rapid în ziarele românești.

“Știa că-mi place fotbalul si încet, încet a început să guste și ea fotbalul. Ajunsese să comenteze cu mine diverse meciuri. Ca să vedeți ce înseamnă influența Rapidului asupra unei minți deschise a unui om cult” Dan Grigore, pianist și rapidist

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google