Mircea Rednic, cuvinte la superlativ despre un jucător al UTA-ei: ”Cel mai bun din campionat”. Ce fotbalist nu a scăpat de critici și ce a spus de discuția cu Gică Hagi

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Mircea Rednic, cuvinte la superlativ despre un jucător al UTA-ei: ”Cel mai bun din campionat”. Ce fotbalist nu a scăpat de critici și ce a spus de discuția cu Gică Hagi
Foto: Sportpictures  |  

Radu Secoșan   |   Publicat: 26.10.2023 22:35   |  Actualizat: 27.10.2023 19:59

UTA Arad a obținut o remiză în restanța din a cincea etapă împotriva campioanei Farul Constanța, scor 2-2. În urma partidei, Mircea Rednic (61 de ani) a tras concluziile pentru echipa sa.

UTA Arad a condus de două ori la Ovidiu, însă tot nu a reușit să se impună împotriva campioanei Farul Constanța. Golurile lui Claudiu Micovschi și Andrej Fabry au fost ”anulate” de cele ale lui Rivaldinho și Andrei Artean, iar partida s-a încheiat cu scorul de 2-2.

Prezent la flash-interviu în urma meciului, Mircea Rednic a fost, din nou, critic la adresa lui Godberg Cooper, remarcându-i în schimb pe cei doi marcatori.

În plus, ”Puriul” a punctat că echipa sa mai are mult de muncă în față, mai ales având în vedere programul care o așteaptă, și a dezvăluit că atât el, cât și Gică Hagi s-au declarat nemulțumiți de rezultat, când au vorbit la finalul jocului.

Prima reacție a lui Rednic după remiza cu Farul

”Mulțumit, ținând cont de situația Farului din repriza a doua. Ne mulțumim, pentru că în prima repriză am avut ocazii să ne distanțăm, a fost o repriză foarte bună, împotriva unei echipe care joacă, mai ales acasă, mă bucur că am reușit să îi surprindem.

Păcat că în fața porții nu am fost prezenți, lucizi, mingile au venit în careu, dar demarcările lui Cooper nu au fost ok, dar sunt mulțumit, mi-aș fi dorit să câștigăm, supărat că un corner... oameni nemarcați.

Nu sunt de acord, fiecare jucător știe pe cine are în marcaj, avem și doi jucători liberi. Mă deranjează când luăm gol din faze fixe. I-am surprins cu jocul pe contraatac.

(n.r. despre Ofosu) Din punct de vedere fizic, nici el nu e ok, are nevoie de jocuri, de ritm, e prima oară când joacă titular, mai e de muncă. Trebuie să gestionez bine situația asta, e o perioadă grea, trebuie să fim preocupați, cum am zis, 'cireșari', asta e situația.

”Mă bucură aceste transferuri”

Sunt forțat, trebuie să getionez foarte bine, jucătorii care au venit, au venit cu un plus de calitate, dar din punct de vedere fizic, nu sunt ok și sper la meciul cu Craiova să fie mult mai bine.

Mă bucur de aceste două transferuri (n.r. ale lui Micovschi și Fabry), am lucrat cu jucători foarte buni, (n.r. Fabry) e chiar peste Palic, cred că e cel mai bun număr 10 din campionat în momentul de față.

Îmi reproșez, trebuie să facem mai mult, să profităm de calitățile pe care le are. (n.r. ați vorbit cu Gică Hagi după meci?) Am vorbit, îți dai seama, suntem supărați amândoi, ne-am fi dorit să câștigăm”, a declarat Mircea Rednic, după remiza cu Farul

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Spaniolii nu renunță la vedeta Universității Craiova! Un nou pas important pentru transfer

Gigi Becali taie în carne vie la FCSB! Reghecampf primește puteri sporite, iar Mihai Stoica pierde controlul: ”Dacă vrea să plece...”

MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”

Antrenorul din SuperLiga, pe făraș! Reacție tranșantă a finanțatorului: ”Îi strigam și eu demisia de la televizor”

Daniel Pancu, emoționat la noua investiție a Rapidului: ”Sunt onorat”

Dan Șucu: ”Rapid este cea mai respectată echipă din România”

Cele mai citite

Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
1.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 10:56
2.
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”

SuperLiga  |  10 Noiembrie 2026, 08:39
3.
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
Știri de ultimă oră din sport
Antrenorul din SuperLiga, pe făraș! Reacție tranșantă a finanțatorului: ”Îi strigam și eu demisia de la televizor”
Antrenorul din SuperLiga, pe făraș! Reacție tranșantă a finanțatorului: ”Îi strigam și eu demisia de la televizor”
SuperLiga   |  11 Noiembrie 2026, 16:34
Antrenorul din SuperLiga, pe făraș! Reacție tranșantă a finanțatorului: ”Îi strigam și eu demisia de la televizor”
”Tricolorul” care a fost impresionat de Gică Hagi: ”Sunt foarte onorat că are încredere în mine”

Echipa Națională   |  11 Noiembrie 2026, 14:49
”Tricolorul” care a fost impresionat de Gică Hagi: ”Sunt foarte onorat că are încredere în mine”
Dan Șucu a dat verdictul despre Daniel Pancu, după ce antrenorul Rapidului a fost criticat de Diana Șucu

SuperLiga   |  11 Noiembrie 2026, 12:42
Dan Șucu a dat verdictul despre Daniel Pancu, după ce antrenorul Rapidului a fost criticat de Diana Șucu
Valeriu Iftime, legături controversate cu o afacere de 80 de milioane de lei din PNRR

Diverse   |  11 Noiembrie 2026, 12:00
Valeriu Iftime, legături controversate cu o afacere de 80 de milioane de lei din PNRR
Dialog aprins Gigi Becali - Gică Craioveanu. Patronul FCSB s-a enervat: ”Am ajuns eu să râdă de mine?”

SuperLiga   |  11 Noiembrie 2026, 10:03
Dialog aprins Gigi Becali - Gică Craioveanu. Patronul FCSB s-a enervat: ”Am ajuns eu să râdă de mine?”
Internaționalul român care încă este șocat de moartea lui Mircea Lucescu: ”Îi vizitez mormântul mereu când vin în România”

Stranieri   |  11 Noiembrie 2026, 09:34
Internaționalul român care încă este șocat de moartea lui Mircea Lucescu: ”Îi vizitez mormântul mereu când vin în România”
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Spaniolii nu renunță la vedeta Universității Craiova! Un nou pas important pentru transfer
SuperLiga   |  18:55
Spaniolii nu renunță la vedeta Universității Craiova! Un nou pas important pentru transfer
Gigi Becali taie în carne vie la FCSB! Reghecampf primește puteri sporite, iar Mihai Stoica pierde controlul: ”Dacă vrea să...
SuperLiga   |  18:07
Gigi Becali taie în carne vie la FCSB! Reghecampf primește puteri sporite, iar Mihai Stoica pierde controlul: ”Dacă vrea să plece...”
Mercedes nu visează la o nouă dinastie în Formula 1: ”Opt titluri consecutive sunt aproape imposibile astăzi”
Formula 1   |  17:43
Mercedes nu visează la o nouă dinastie în Formula 1: ”Opt titluri consecutive sunt aproape imposibile astăzi”
exclusiv MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”
SuperLiga   |  17:19
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”
Antrenorul din SuperLiga, pe făraș! Reacție tranșantă a finanțatorului: ”Îi strigam și eu demisia de la televizor”
SuperLiga   |  16:34
Antrenorul din SuperLiga, pe făraș! Reacție tranșantă a finanțatorului: ”Îi strigam și eu demisia de la televizor”
Daniel Pancu, emoționat la noua investiție a Rapidului: ”Sunt onorat”
SuperLiga   |  15:52
Daniel Pancu, emoționat la noua investiție a Rapidului: ”Sunt onorat”
Dan Șucu: ”Rapid este cea mai respectată echipă din România”
SuperLiga   |  15:15
Dan Șucu: ”Rapid este cea mai respectată echipă din România”
”Tricolorul” care a fost impresionat de Gică Hagi: ”Sunt foarte onorat că are încredere în mine”
Echipa Națională   |  14:49