special Ștefan Filote, omul cu viața prinsă între Podul Brăilei și cel al Grantului. Cristian Munteanu îți spune povestea marelui fotbalist rapidist

<Filoteeeeeee, du-te, bă, acasă, că-ți naște soția!>. Știa, nu trebuiau să-i umple ăștia urechile cu vocile lor. Ziceai că toarnă pelin într-o pâlnie. Însă avea de muncă. <Încă un sac și plec acasă>. Așa o ținea de dimineață, iar acum aproape că dovedise jumătate de șlep.

Picăturile mari de sudoare se altoiau pe cele de ploaie. Brăila de abia își mai ținea capul deasupra melancoliei. Cobzarii își trimiteau sunetele pe ulițele condamnate la singurătate, iar acestea umblau după stăpâni buni ca niște câini bătuți.

Totul părea că se mișcă precum într-un glob pământesc umplut cu marmeladă. Cine o avea. Așa că, într-un târziu, a plecat și hamalul Filote spre casă. Treaba grea de abia acum avea să vină. Încă o gură de hrănit. Trăsnetul îi făcu semnul crucii-n minte. <Să mă bată Dumnezeu de n-o să-l iubesc mai tare decât iubește Dunărea comuna ăsta!>.

Ștefan Filote s-a născut în 1922

Traversă șanțul care despărțea Brăila de Brăilița. <Ia uite, ca Moise apele>. Simțea cum se cască și în viața lui o separare. Între acum și incertitudine. Ghetele stâlcite, bucuroase de oaspeți, lăsau noroiul să-i umble printre degete ca un țipar în plasă. Mai bine o apuca pe pod.

Acasă, erau gata. Se învârti puțin prin curte, de parcă-și căuta noul loc în lume. Nimic nu era rânduit. Nici în curte, nici în lume. Se întreba deseori la ce ursită se rugaseră grecii aia cu blănuri scumpe. Îi vedea pe vapoarele ce stăteau atât de puțin în portul Brăilei de parcă le era teamă să nu ia amărăciune.

<Filoteeeee, ești muiere sau bărbat? Ia o cârpă și vino-ncoace!>. Azi toată lumea îi dădea ordine. Moașa Varvara, pe care aerul sărat din oraș parcă o mumificase. Asta și rachiul. Dar nu era timp de filosofeli. Curând, sunetelor cobzarilor li se adaugară și cele care anunță o nouă viață. De pe ulițele Brăiliței fugi plumburiul. Prinseră și ele culoare. Era 19 septembrie 1922.

Copilul Filote primi numele Ștefan și crescu mare până să se dezmeticească prea bine taică-su. Preocupat mai în fiecare zi să rostogolească o minge de cârpe, Ștefan nu se lăsa momit de unduielile Dunării. Legenda spune că-și văzuse un prieten bun dispărut sub ape. Acum era fericit, ca un fluture pe o bucată de geam în care bătea soarele, iar după zece secunde se trăsese cortina lumii peste el. Atunci își jurase că n-o să îmbrățișeze niciodată Dunărea.

Primul club al lui Filote a fost AS Brăilița

Ștefan știa de timpuriu că viața sa o să fie un drum continuu din mahala către port și înapoi. Timpul dintre o să fie petrecut cu spinarea încovoiată sub greutate. De orice fel. Îl vedea pe tatăl său aplecat și acasă, de parcă ducea în spate poveri invizibile. Ale lui, deocamdată, dogoreau stând în soare ca șopârlele pe stâncile fierbinți. Apoi se diluau. Poverile.

Așa că puștiul Filote întindea copilăria ca pe-o jucărie de lut. Știa că la un moment dat aceasta se va sparge, cam atunci când încheieturile sale vor fi suficient de rezistente încât să care.

Cam acolo unde acum este cartierul Pisc, era urcat deseori pe umerii tovarășilor de miuță. Ce echipa îl avea, aia câștiga. De asta uneori dura mai mult până se făceau alegerile, decât jocul în sine.

Și dacă tot se ținea după mingea aia de cârpe, care curgea pe ulițele Brăiliței după cum îi cânta, Ștefan s-a dus la clubul din comună. Goluri cu duiumul. Așa că de aici, de la AS Brăilița, a sărit în barca celor de la Franco-Româna Brăila. Îl ochise patronul evreu. Fiind vorba de altfel de bani decât cei găsiți prin port, evadați din vreun buzunar necârpit, Filote s-a dus într-un suflet. Doi ani, din 1940 până în 1942 i-a fericit pe suporterii echipei Franco-Româna Brăila.

Anii de la Rapid București

Costică Bauer a fost cel care l-a adus la Rapid. Lui Filote, Podul Grant îi aducea aminte de casă, de drumul dintre Brăila și Brăilița. Traversase și el o lume. Lăsase în urmă gardurile sărite după mingea de cârpe.

S-a apucat și aici de marcat goluri. Șuturile lui Filote erau ca bulele din paharul de șampanie. Fanii vișiniilor îl adoptaseră fără ca pe certificatul de naștere să scrie “București”. Brăila lui Panait Istrati avea legăturile ei, subpământene, boeme, cu Grantul.

Fire șlefuită de nisip, cu sensibilitatea ascuțită de apele care înghit hulpave orice fărâmă de om, Ștefan Filote era timid. Așa se face că gazetarii vremii nu reușeau să-l prindă pentru un interviu. Doar Costică Bauer l-a agățat de mâneca hainei și l-a întrebat: <Ștefane, mă întreabă oamenii, cum să-ți scrie corect numele?>.

Filote, de-al nostru, când o fi să joc prost. Filotti, ca marea actriță, când le-oi sparge plasele Ștefan Filote, fotbalist Rapid

Fotbalistul știa că marea actriță Maria Filotti pornise și ea în lume de lângă Brăila. Mai exact, din Batogu, un sat aproape de râul Călmățui.

Ștefan, Filote și Filotti, a jucat cincisprezece ani la Rapid. Marii Costea, Baratky, Ionică Bogdan, Valentin Stănescu, Bazil Marian, Titus Ozon, toți au avut onorea de a juca alături de el. Și de a învăța.

Pentru că, tot legenda spune, Ștefan nu a faultat niciodată, pe nimeni. S-a lovit, complet accidental, de un portar al Farului. Pe acesta l-a podidit sângele pe nas. La un moment dat s-a rugat omul ăla de el ca să înceteze cu scuzele. <Bre, nea Ștefane, știu că nu ai vrut, ce Dumnezeu! Sunt bine, nu m-ai lovit tare>. Filote a ieșit de pe teren, nevenindu-i să creadă ce grozăvie săvârșise.

Aş vrea să spun câteva cuvinte despre publicul din Giuleşti: nişte oameni entuziaşti, care vin în fiecare săptămână, pe ploaie, lapoviţă, caniculă sau vânt năprasnic, să-şi poarte pe aripi echipa spre victorie Ștefan Filote, fotbalist Rapid

A murit înecat în Dunăre

Anii de la Rapid i-au adus două titluri de campion al Diviziei B, o Cupă a României, și onoarea de a purta tricoul naționalei.

După aproape 180 de meciuri și fix 69 de goluri, Ștefan Filote s-a retras. Nu a vrut să rămână antrenor. Îl chema Brăila, orașul mic al frumoșilor și marilor hoinari.

Se făcea că era spre după-amiază, ora la care soarele cască și își dezmorțește picioarele, când Ștefan Filote a ieșit cu barca pe Dunăre. Auzise de un loc cu pești mototoli, care de abia așteaptă o râmă înfășurată-n cârlig. Avea și un mic radio care să-i țină tovărășie. Începea U Craiova - Rapid. Era 28 septembrie 1969.

Sentimentele lui Filote pentru vișinii erau ca dopurile astea de plută pe care le avea la undițe. Deasupra apelor învolburate. Nu prea avea semnal radioul ăsta. Și cerul părea încruntat. <Mai bine mă întorc acasă>.

I-au găsit barca, răsturnată ca o pleoapă închisă. Peste Ștefan Filote se trăsese cortina lumii. Cel mai greu de găsit timp exact este cel al despărțirilor.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google