Noaptea în care moartea a fost invitată. Cristian Munteanu îți spune povestea luptei dramatice dintre Emile Griffith și Benny Paret

New York, metrou. Emile Griffith, cu pălăria trasă bine pe ochi, pentru a nu fi ținta înjuriilor indivizilor de altă culoare decât a lui, se gândește la meci. Adversarul, tot un boxer de culoare, Benny “Kid” Paret, îl învinsese cu șapte luni în urmă.

Pe Emile îl apăsa Statuia Libertății în capul pieptului

Însă nu asta îl durea pe Emile. În timp ce luminile metroului se succedau mai repede decât pumnii lui Paret, gândurile i se opreau la cuvintele cubanezului. “Maricon, maricon, poponarule”. Emile auzise insulta de când făcuseră cântarul oficial și până la sfârșitul meciului doi dintre ei.

Metroul îl ducea pe american spre una dintre întâlnirile care aveau să-i schimbe viața. Oamenii urcau, coborau, și nici unul dintre ei nu avea habar ce ce avea să urmeze. Nici Emile, de fapt. Simțea doar cum îl apăsa Statuia Libertății în capul pieptului și nu putea respira firesc.

Prietena lui încercase să alunge întunericul dintre stațiile metroului newyorkez, cuprinzându-l pe după umeri. Dar Emile era trecut “dincolo de bine și de rău”, într-un tărâm în care să fii de culoare și homosexual erau boli incurabile.

Iar dacă erai și boxer, simbolul virilității, practic toate acestea îți semnau o sentință mai gravă decât cea la moarte. Cea la a-ți fi rușine de ceea și cine ești.

Emile a coborât din metrou în apropierea celebrei arene Madison Square Garden. A traversat Times Square, acolo unde, dimineața, oamenii la limita sărăciei, travestiți, prostituate, negri, hispanici, erau frânturi ale coșmarurilor indivizilor albi și neprihăniți. Griffith avea să lupte și pentru ei. Avea să lovească și pentru cei care nu se puteau apăra.

Îmi plac atât bărbații, cât și femeile. Dar nu-mi place acest cuvânt: poponar. Este jignitor Emile Griffith, fost campion mondial de box

Pe cântarul oficial Emile se urcase cu greutatea cu care se coboară un sicriu în groapă. Iar Paret era în spatele lui, simulând un act sexual. Figuri amuzate, grotești, apăreau în jurul lui Griffith. “Maricon, maricon, poponarule”.

Dacă un sportiv alb i-ar fi spus toate aceste lucruri, Emile le-ar fi pus pe seama ignoranței specifice acelor ani. Însă un confrate de suferință, un pugilist de culoare care știa ce înseamnă să fii înjosit...

A treia luptă a fost hotărâtoare

Emile Griffith și Benny Paret se luptaseră deja de două ori, iar ambele întâlniri fuseseră pentru centura WBA a categoriei semimijlocii (maxim 69 de kilograme). Prima încleștare dintre cei doi fusese câștigată de Emile, prin knockout, dar Paret își luase revanșa câteva luni mai târziu.

A fost seara în care am văzut cea mai puternică lovitură aplicată de un om altui om Norman Mailer, scriitor

Cu doar câteva zile înainte de a treia luptă dintre cei doi pugiliști, Paret, soția și fiul lor, merseseră la grădina zoologică din Miami. Acolo unde, a povestit ulterior Lucy, nevasta, nu au fost lăsați să intre. “Sunteți de culoare, e interzis pentru voi”. Paret a început să plângă. Era campion mondial, America întreagă îl cunoștea, dar nu putea să-și ducă fiul la Zoo.

Emile a pășit în ring fără electricitatea specifică boxerilor, a călcat greu, apăsat de imaginea dimineții, în care oamenii la limita sărăciei, travestiți, prostituate, negri, hispanici, erau frânturi ale coșmarurilor indivizilor albi și neprihăniți. Sunetul roților de metrou aveau ritmul injuriilor auzite de-o viață. “Maricon, maricon, poponarule”.

Benny Paret, când și-au atins mânușile la mijlocul ringului, tradiționalul salut al pugiliștilor, i-a zâmbit superior, fără să realizeze că pătratul în care se afla era singura grădină zoologică în care albii aveau să-i permită accesul.

Emile boxa din afara corpului, pentru ca jignirile tribunei și ale lui Paret să-l atingă cât mai puțin. În runda a șasea, Benny a fost foarte aproape de a-l face knockout, dar Griffith a fost salvat de clopoțelul care anunța sfârșitul rundei.

Pe măsură ce noaptea se lăsa peste Madison Square Garden, sufletul lui Emile se umplea de furie și durere. Benny “Kid” Paret își pierdea individualitatea, devenind suma tuturor celor care-l înjosiseră pe Griffith doar pentru că era diferit de ei. Cei ale căror vieți erau atât de triste, încât jigneau un om doar pentru a se simți mai bine în pielea lor.

Emile a început să-l lovească din ce în ce mai zdravăn pe Benny. Pe măsură ce timpul se scurgea precum în tablourile lui Dali, lupta nu avea să mai desemneze un câștigător, ci un supraviețuitor. În runda a 12-a, ultima, Emile a aruncat două croșee de dreapta care l-au năucit pe un Paret și așa aflat la limita rezistenței.

S-a bălăngănit pe picioare, ca o păpușă de cârpă atârnată la uscat și bătută de vânt, și s-a lipit de corzile ringului. Emile îl putea lăsa să cadă pe adversarul său. Îl putea lăsa pe arbitru să declare knockout tehnic. Însă lumea fusese scoasă la tablă și trebuia să primească o lecție. “Maricon, maricon, poponarule”.

Mâinile lui Paret, cu care încerca să se apere, nu puteau opri furia celor pe care-i purta Emile în pumni. Liniștea era atât de profundă în celebra arenă, încât ecoul izbiturilor se auzea până în ultimele rânduri.

Arbitrul, Ruby Goldstein, era înlemnit. Nu văzuse niciodată expresia unei uri mocnite, care erupea în fața sa. L-a cuprins în brațe pe Emile, îndepărtându-l de adversar. Însă nu aceasta era îmbrățișarea care să facă pace între lume și boxer.

Sunt foarte mândru să fiu din nou campion la categoria semimijlocie. Sper că Paret se va simți mai bine Emile Griffith, fost campion mondial de box

Paret a alunecat încet, cu ochii închiși, către un tărâm în care putea intra în toate restaurantele, grădinile zoologice, parcurile, muzeele, în care el și familia sa voiau.

Tabloul grotesc era întregit de televiziune. Pentru prima dată în istoria sa, hâda invenție oferea reluări cu încetinitorul. Loviturile lui Emile zdrobeau capul lui Paret. Viața acestuia i se scurgea din corp, iar camerele era acolo pentru ca oamenii de acasă să guste și ei din senzațional.

Benny “Kid” Paret a murit 10 zile mai târziu, din cauza rănilor. Emile Griffith a murit în fiecare zi, vreme de 51 de ani, timp în care nu a scăpat de coșmarurile serii de 24 martie 1962. Ceilalți, cei cu “maricon, maricon, poponarule”, au trăit liniștiți în continuare.

Omor un bărbat și lumea mă iartă, iubesc un bărbat și lumea vrea să mă omoare Emile Griffith, fost campion mondial de box

Emile Griffith, 1960s two-division champion and winner of several Golden Gloves tournaments. Griffith worked in a hatmaker's shop when he started boxing. pic.twitter.com/W9kA6GMNHD

— Boxing History (@BoxingHistory) September 11, 2023

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!