special “Dumnezeu” a murit de inimă frântă. Merckx: "Frank este Johan Cruyff al ciclismului". Povestea celui mai talentat rutier belgian spusă de Cristian Munteanu

Povestea lui Frank Vandenbroucke poate începe într-o cameră de hotel din Senegal și termina pe o cățărare în Belgia, din Ardeni. Dar, la fel de bine, viața lui se poate derula și invers. Îți e suficient un creion cu care să învârți caseta.

Culorile tari din camera hotelului african înveselesc strident scena tragică. Palmierii sunt trași în acuarelă și nu reușesc să delimiteze concret realul de imaginar. Mocheta își duce tălpile apăsate în spate. Un singur martor, agățat pe perete. Un dansator de sabar, din poporul Wolof. Oprit în mijlocul unei piruete, nu vom ști niciodată de ce. Poate la vederea corpului lui Frank Vandenbroucke.

Eddy Merckx: "Frank este Johan Cruyff al ciclismului"

Belgianul devenit, dintr-un talent uriaș, câteva cuvinte în raportul medicului legist. “Moartea survenită în urma unei duble embolii pulmonare, precum și din cauza unei probleme cardiace”. Mai devreme sau mai târziu, toți ajungem acolo. De cele mai multe ori, însă, e mai bine mai târziu. Frank avea doar 34 de ani. Mult prea devreme.

Ne mutăm într-o zi dezbrăcată de culorile Africii. În Ardeni, cu 20 de ani înainte ca dansatorul de sabar să-l cunoască pe Frank. Un grup de cicliști profesioniști ieșiseră să facă un antrenament. La un moment dat, ieșit de prin curțile caselor, ca un câine bucuros de oamenii care trec pe uliță, li s-a alipit un puști la vreo 14 ani.

Cu talentul său, Frank este Johan Cruyff al ciclismului. Ar putea câștiga orice. Cu excepția, poate, a Turului Franței Eddy Merckx, de cinci ori câștigător al Tour de France

Amabili, l-au păstrat. După câteva zeci de minute, au crescut ritmul. Puștiul era tot acolo. Bucuria lui se preschimbase-n îndrăzneală. Rutierii au tras și mai tare. Nimic, nu l-au putut îndepărta. S-a ajuns pe o cățărare mică. <Zâmbea pe jumătate cu prietenie, pe jumătate cu condescendență>. Puștiul refuza să se dea dus. Tot ca un câine mângâiat o dată, care se ține după tine până acasa.

Ajunși într-un orășel, Ploegsteert, după mai bine de o oră de pedalat strașnic, rutierii l-au auzit spunând: “Ok, mă întorc acasă acum, așa că la revedere. Apropo, eu sunt Frank Vandenbroucke”. Cicliștii ar fi vrut să-i răspundă ceva, dar erau preocupați să-și reconsidere viața. Și carierele.

La 17 ani, belgianul a câștigat fără probleme campionatul național de amatori. Un an mai târziu a venit pe locul trei în Campionatul Mondial de juniori. Lumea ciclismului era înmărmurită. Primii care și-au revenit au fost cei de la echipa Lotto, care l-au semnat pe Frank în 1993.

Frank i-a sfidat pe toți

Cea mai mare victorie a lui a venit în 1999. Liege-Bastogne-Liege, una dintre cele mai tari clasice ale lumii cicliste, era la orizont. Iar orizontul era prins de tricoul lui Vandenbroucke.

Cei 263 de kilometri ai acestei clasice sunt doar pentru cei înzestrați. Fizic și psihic. Unii spun că și pentru cei dotați cu seringi. Noi nu știm, nu credem, nu vrem. Cum altfel să ai eroi când știi că sunt dintr-un aluat îmbunătățit artificial?

Frank a anunțat înainte de începerea competiției. O să atac acolo, în dreptul casei cu numărul acela, iar nimeni nu mă va putea urma. Nebunie? 263 de kilometri, 300 de alți rutieri care vor să te oprească, pavate, spart de roți, o mulțime de necunoscute. Nu și pentru belgian.

În alți termeni, e ca și când Messi ar fi anunțat minutul în care va înscrie împotriva Franței, în finala Mondialului din Qatar. Sau Muhammad Ali runda și minutul în care își va pune la podea adversarul.

Cu doar 200 de metri înainte de locul descris anterior, Frank a atacat. Nu avea nevoie de elementul surpriză. Și, desigur, a și câștigat. “Dumnezeu” se suise în șa, titrau ziarele vremii.

Petrecerea a durat trei zile. Nu, nu e o propoziție luată din basmele românești. Orașelul unde s-a ținut? Ploegsteert. Acolo unde Frank uimise, cu 10 ani în urmă, un grup de rutieri profesioniști.

A fost ca și cum aș fi fost un rege pe tron. Oriunde mă duceam eram VDB, super-talentul, tânărul zeu. Oamenii au început să se bâlbâie când vorbeau cu mine. Cât timp durează până când începi să crezi și tu însuți acest hype? Frank Vandenbroucke, fost ciclist

După ce câștigă o cursă de prestigiu, Paris-Bruxelles, belgianul mergea la tribunal pentru a rupe contractul cu Lotto. Aici lucrau unchiul său, director sportiv și tatăl, mecanic. Însă nu mai putea primi ordine de la familia sa. Nu mai suporta. Credea că știe mai bine. Și adevărul e că niciun zeu, niciodată, nu a primit sfaturi de la muritori.

Frank a semnat cu italienii de la Mapei. Apoi, în 1999, era la Cofidis. Încasa jumătate de milion de euro pe an, ceea ce era mai mult decât își imaginase vreodată. Dar anii aceia au fost unii dintre cei mai tumultuoși pentru ciclism. Eritropoietina (EPO) se răspândea ca viroza în pluton.

• EPO este un hormon peptidic și poate fi produsă sintetic prin intermediul tehnologiei ADN recombinant. Prin injectarea de EPO, sportivii urmăresc să crească numărul de globule roșii și, în consecință, capacitatea lor aerobică. Dacă nivelurile de EPO sunt prea ridicate, organismul va produce prea multe globule roșii, ceea ce poate îngroșa sângele, ceea ce duce la formarea de cheaguri, atac de cord și accident vascular cerebral

Ca să facă lucrurile și mai rele, Uniunea Ciclistă Internațională (UCI) a pus o limită de 50 la sută a hematocritelor în sânge pentru a detecta ce intră în categoria dopaj. Dar măsura a fost ca o țeavă de revolver pe care glonțul îți explodează în față.

Dacă nivelul de hematocrite al dumneavoastră este de 45, ați putea să-l creșteți cu cinci unități. Asta înseamnă o îmbunătățire de aproximativ 15%-20% a capacității de transport a oxigenului în sânge înainte de a fi încălcate regulile Robin Parisotto, expert antidoping și cercetător în domeniul celulelor stem

Frank Vandenbroucke avea un nivel al hematocritelor de 42. Deci avea o marjă de dopaj de opt unități. Enorm. Și nu a putut trece pe lângă ispită. “Ciclismul modern nu poate fi posibil fără acest gen de produse. Fără ele nu aș fi putut continua să câștig”.

Televiziunile investeau din ce în ce mai mulți bani în cursele cicliste. Sponsorii, la fel. Asta a însemnat competiții cu etape de câte 5, 6 ore. Cum să reziști, ca sportiv, numai cu apă plată și lămâie?

De Wolf: "Se simțea vânat"

La doar trei săptămâni după victoria din Liege-Bastogne-Liege, cea care trebuia să-l propulseze, în sfârșit, la comanda ciclismului mondial, lumea lui Frank se subția precum un pulover în coate. Pe 9 mai a fost chemat la Quai des Orfevres din Paris.

Deși sună a loc unde francezii îți mai acordă o distincție, acesta este echivalentul Scotland Yard-ului. Aici sunt interogați teroriștii și criminali, nu sportivii. Vandenbroucke era parte a unei anchete care-l viza pe guru-ul său, Bernard Sainz, suspectat că se află la conducerea unei rețele de furnizare a EPO, steroizi anabolizanți și corticosterorizi.

Deși nu a fost printre cei acuzați, spre deosebire de alți 14 cicliști, Cofidis l-a concediat pe Frank. Privirile admirative care-l însoțiseră atâta vreme pe stradă deveniseră unele încărcate de reproș. Nu există animal mai feroce decât mulțimea căreia i-ai trădat așteptările.

S-a întors, s-a antrenat, dar întotdeauna a rămas închis în el. Se simțea vânat. Nu era obișnuit ca oamenii să încerce să-l doboare Steve De Wolf, coechipier de la Cofidis

Spirala descendentă a continuat. Droguri, mașini rapide și scumpe, femei, petreceri. Amfetamine, pastile de dormit luate cu pumnul. Un demon se dezlănțuise înlăuntrul lui “Dumnezeu”.

În 2001 a fost oprit de poliția belgiană pentru viteză excesivă pe una dintre autostrăzi. Lângă el, în mașină, Bernard Sainz. Cum acesta nu avea documente care să ateste cine e, polițiștii au făcut un control de rutină. Clenbuterolul, morfina și EPO au ieșit la iveală. Mașina era ca un mini-chioșc ambulant.

Sainz a ținut-o una și bună că sunt produse homeopate. Pentru că dormise acasă la Frank, poliția a obținut un mandat de percheziție și mers acolo. Și aici au găsit cantități mici din mai multe tipuri de droguri. Vandenbroucke a susținut că erau pentru câinele lui. Trecuse de intersecția care separă realitate de ficțiune. Nici măcar nu oprise la stop.

Federația de ciclism din Belgia l-a suspendat pentru șase luni. Sisif încetase să mai aibă grijă de bolovan, iar acesta distrugea tot rostogolindu-se. În 2004, Frank a admis că a luat hormoni de creștere, EPO, amfetamine, morfină, steroizi. A fost oprit de două ori de poliția belgiană pentru că era beat la volanul unui Porsche.

Toată lumea a folosit dopingul. Eu am făcut la fel. Acesta este adevărul și nu diminuează cu nimic valoarea victoriilor mele Frank Vandenbroucke, fost ciclist

Colacul de salvare a sosit în persoana unui model italian, Sarah Pinacci. Reușise s-o cucerească după ce-i promisese că va câștiga o cursă pentru ea. Sigur, una modestă. Însă se ținuse de cuvânt. Sarah a insistat ca Frank să-l vadă pe psihologul Jef Brouwers. Iar traumele au ieșit la iveală.

Când avea patru ani, o mașină de raliuri a lovit bicicleta pe care se afla, fracturându-i femurul stâng. Rana s-a vindecat, dar Frank a rămas cu un picior mai scurt, ceea ce l-a afectat psihic toată viața. Când familia i-a observat talentul incandescent de rutier, i-au dat oferit ce avea nevoie pentru a reuși. Sora sa, Sandra, a trebuit să lucreze ca ospătăriță în weekend-uri, la restaurantul familiei, pentru a-și câștiga bani de buzunar. Deci Frank a fost răsfățat.

De asemenea, faptul că a câștigat curse de mic și era lăudat de părinți doar pentru asta i-a creat reflexul de a crede că există numai fiind cel mai bun.

Așa că atunci când a fost încătușat, după percheziția casei și dus la secția de poliția, iar pozele au pornit într-un tur al lumii, Frank a fost devastat. Însă, numai un an mai târziu, în 2003, era din nou în șa. De data aceasta mai complet din punct de vedere psihic. A ocupat locul secund în Turul Flandrei, o performanță excelentă pentru un rutier care începuse sezonul pe locul 575 în lume.

Belgianul s-a dus direct la hotel imediat după ce a coborât de pe podium. A intrat în cadă, și-a dat drumul la apă caldă și a zăcut acolo câteva ore. Era dependent de aplauze. Erau drogul care l-ar fi scutit de toate celelalte. Însă le detesta pe cele de milă, cele pentru locul doi. Nu erau pentru un campion. Iar Frank, dacă nu era campion, era nimic.

Cred că dacă ar fi câștigat acea cursă, viața lui ar fi luat altă turnură Steve De Wolf, coechipier de la Cofidis

“Dumnezeu” a recurs la soluții halucinante în anumite situații. S-a certat cu Sarah la telefon, a pus mâna pe o pușcă, a mers în grădină, și, cu soția la telefon, a amenințat că se sinucide și a tras în aer. Frank pedepsea lumea pentru a se pedepsi pe el.

Altădată a vrut să participe pe furiș la o cursă minoră din Italia. Și-a luat numele de Francesco del Ponte, iar în legitimația falsă a lipit poza lui Tom Boonen, unul dintre starurile ciclismului acelui moment. Frank a fost prins și scos din competiție.

În 2004 încercat să se sinucidă. În 2007, Sarah, soția, a cerut divorțul. Conform mărturiilor ei, Frank era dependent de cocaină și amfetamină. Belgianul a vrut din nou să se sinucidă și a ajuns într-un spital psihiatric. Nu se prinsese de colacul de salvare.

Nu am făcut niciodată nimic pentru a mă face popular. De fapt, dimpotrivă. Uneori cred că totul este un vis. Am aruncat în aer o căsnicie, sunt în relații proaste cu părinții mei de multă vreme, iar toate acestea m-au tulburat și m-au epuizat Frank Vandenbroucke, fost ciclist

Rămas fără Sarah și ciclism, Vandenbroucke a mers în Senegal, departe. Lumea îi luase, cu complicitatea lui, ce iubea. A întâlnit o prostituată cu care a mers în prima noapte la hotel. La ora trei după-amiaza, a doua zi, Frank a fost găsit de cameristă.

“Dumnezeu” își găsise liniștea. Avea din nou 14 ani și ieșise din curte pentru a le demonstra unor cicliști că și el e talentat la pedalat. Doar că virase la un moment dat pe un drum închis după 34 de ani. Mult prea devreme.

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!