UPDATE | Cum afectează războiul Iran - SUA calendarul F1. O altă cursă a fost anulată!
Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): UPDATE | Cum afectează războiul Iran - SUA calendarul F1. O altă cursă a fost anulată!
Răzvan Codorean | Publicat: 03.03.2026 18:51 | Actualizat: 03.03.2026 18:51
Escaladarea conflictului din Iran le dă bătăi de cap, deopotrivă, celor implicați în Formula 1, dar și celor de la FIA, primele evenimente din Mondialul de anduranță, WEC, fiind programate în Qatar.
UPDATE. Cursa de 1812 km din Qatar – programată inițial să fie etapa de deschidere a Campionatului Mondial de Anduranță FIA 2026, în perioada 26-28 martie – a fost amânată oficial pentru o dată ulterioară.
”Conducerea FIA WEC a fost în dialog constant Qatar Motor & Motorcycle Federation (QMMF) având în vedere situația geopolitică actuală și în continuă evoluție din Orientul Mijlociu. Având în vedere că siguranța și securitatea concurenților, personalului și fanilor este de maximă importanță, s-a luat decizia de a amâna evenimentul care trebuia să aibă loc în perioada 26-28 martie.
În urma discuțiilor ulterioare cu colegii noștri de la Circuitul Internațional Lusail (LIC), care găzduiește întrecerea, se va stabili o nouă dată pentru cursa de 1812 km din Qatar, în a doua jumătate a campaniei, și va comunicată în timp util.
Prin urmare, prima etapă a sezonului va fi acum cursa de 6 ore de la Imola, în regiunea Emilia-Romagna din Italia, în perioada 17-19 aprilie”, se anunță în comunicatul oficial.
Test anulat în Bahrain după lovituri militare
Situația a avut deja efecte concrete. O bază a Flotei a Cincea a SUA a fost lovită, la aproximativ 30 km de Bahrain International Circuit, unde Pirelli urma să desfășoare teste pentru pneurile de ploaie alături de Mercedes și McLaren.
Testul a fost anulat din motive de siguranță. Personalul Pirelli aflat în Manama a rămas în hoteluri, iar compania a demarat procedurile pentru repatriere.
Pentru F1, care intră într-o nouă eră tehnică în 2026, orice zi pierdută de dezvoltare – mai ales pe partea de pneuri – este critică.
Haos logistic înainte de Australia
În paralel, închiderea spațiului aerian în mai multe țări din regiune a generat un efect domino asupra călătoriilor către Australian Grand Prix. Aeroporturi majore precum Dubai și Doha au fost închise temporar, forțând echipele să reorganizeze zboruri pentru sute de membri ai paddock-ului.
Organizatorii australieni au confirmat că situația a fost gestionată și că fanii nu vor observa diferențe în desfășurarea evenimentului. Însă în culise, logistica a fost un adevărat puzzle.
Bahrain și Jeddah sub semnul întrebării?
Următoarele etape din Orientul Mijlociu pentru F1 sunt programate în aprilie, în Bahrain și Arabia Saudită. Oficialii campionatului minimalizează deocamdată impactul, subliniind că următoarele curse sunt în Australia, China și Japonia, dar este de văzut în ce măsură lucrurile se vor așeza pe un făgaș normal, ca și eventualele daune pe care le poate produce conflictul.
Qatar 1812 km – cursă în zona de risc
Mai gravă este situația în WEC, Campionatul Mondial de Anduranță. Startul sezonului este reprezentat de Qatar 1812Km, iar întrecerea este programată la final de martie, pe Losail International Circuit. Prologul ar trebui să aibă loc pe 22–23 martie.
Explozii au fost raportate la Doha, la aproximativ 30 km de circuit, iar organizatorii WEC au transmis că sunt în contact permanent cu autoritățile qatareze și că evaluează zilnic situația.
În endurance racing, unde logistica implică transport maritim și aerian pentru zeci de prototipuri și mii de tone de echipament, orice instabilitate regională poate genera întârzieri masive sau chiar amânări.
Siguranța, prioritate absolută
Președintele FIA, Mohammed Ben Sulayem, a transmis un mesaj de solidaritate și a subliniat că siguranța competitorilor, a personalului și a fanilor va ghida toate deciziile.
Într-un sport globalizat, cu etape pe mai multe continente, motorsportul devine inevitabil vulnerabil la crize geopolitice. Pe termen scurt, Marele Premiu al Australiei pare în siguranță. Însă pentru Bahrain, Jeddah și mai ales pentru etapa WEC din Qatar, următoarele săptămâni vor fi decisive.
Istoria recentă – de la pandemie la conflicte regionale – a arătat că motorsportul poate adapta calendarul rapid. Dar într-un sezon 2026 deja tensionat de noile reguli tehnice, orice amânare sau relocare ar adăuga un strat suplimentar de complexitate.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite




