F1 pregătește revenirea unui eveniment spectaculos înaintea sezonului 2027

Foto 2/3 Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): F1 pregătește revenirea unui eveniment spectaculos înaintea sezonului 2027
Foto: Profimedia  |  

Răzvan Codorean   |   Publicat: 10.07.2026 14:53   |  Actualizat: 10.07.2026 16:38

Formula 1 ia în calcul organizarea unei noi prezentări comune a echipelor înaintea sezonului 2027, revenind astfel la formatul F1 75, de această dată cu Milano drept gazdă.

De câteva săptămâni, F1 are în vizor o nouă prezentare comună pentru 2027, iar totul indică spre organizarea celei de-a doua ediții F1 75 chiar înaintea startului noului sezon. Din punct de vedere comercial, prima ediție a fost un succes pentru Liberty Media. Iar acum, după un 2026 în care echipele au revenit la prezentările tradiționale, individuale, americanii își doresc să readucă acest format.

Conceptul F1 75 presupune ca toate echipele din grilă, prezentate în ordine inversă față de clasamentul din Campionatul Mondial, să-și dezvăluie decorațiunile monopostului, cu piloți și șefi de echipă interacționând direct cu publicul prezent. Este un model complet diferit de cel folosit de multe echipe în prezentările din acest an, unele reducându-se la un scurt videoclip, doar câteva, precum Audi, Alpine, Red Bull sau Racing Bulls, organizând evenimente cu prezența presei.

Milano, gazda propusă pentru februarie 2027

Potrivit publicației Racing News 365, F1 analizează serios reluarea prezentării comune pentru 2027, a doua ediție urmând să aibă loc, de această dată, la Milano, la începutul lunii februarie. Faptul că există deja atât un oraș-gazdă, cât și o dată estimativă, arată că seria tratează cu seriozitate acest proiect , deși nu există încă o confirmare oficială, subiectul fiind în prezent dezbătut în detaliu la nivelul conducerii.

Conform aceleiași surse, dacă planul pentru 2027 se confirmă, F1 intenționează să transforme prezentarea într-un eveniment anual fix în calendar. Orașul-gazdă s-ar schimba de la o ediție la alta, deși deocamdată nu există informații despre ce alte orașe ar putea fi luate în calcul pentru edițiile viitoare.

Foto 1/3

De ce nu s-a întâmplat în 2026

Revenirea formatului F1 75 nu a fost posibilă în 2026 din cauza intervalului prea scurt dintre ultima cursă a sezonului precedent și startul pretestelor de pregătire. Cu toate acestea, Liberty Media continuă să lucreze la reintroducerea unui eveniment care, încă de la debutul său, a stârnit deopotrivă susținere și critici în paddock. Susținere pentru că din punctul de vedere al impactului a fost o reușită, dar și adversitate din partea echipelor, în contextul în care nu toate au gata monopostul final în primele săptămâni ale anului.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Audi R26 își schimbă imaginea pentru Singapore

Abandonul lui Russell de la Sepang complică planul celor de la Mercedes

Valtteri Bottas, 350 de kilometri pe bicicletă de la Sepang la Singapore

Max Verstappen, victoria 72 și succesul care valorează mai mult decât o simplă statistică pentru Red Bull

Schimbare la vârful Honda Racing Corporation

Sepang vrea să revină definitiv în Formula 1

Cele mai citite

Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”

Echipa Națională  |  06 Octombrie 2026, 20:14
1.
Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”
După umilința României, selecționerul a fost surprins la un pahar cu Nicu Gheară

Echipa Națională  |  07 Octombrie 2026, 21:36
2.
După umilința României, selecționerul a fost surprins la un pahar cu Nicu Gheară
Cum îl cheamă, de fapt, pe Giani Kiriță și când este ziua sa reală de naștere: ”Tata era mai euforic când m-am născut”

Diverse  |  06 Octombrie 2026, 19:00
3.
Cum îl cheamă, de fapt, pe Giani Kiriță și când este ziua sa reală de naștere: ”Tata era mai euforic când m-am născut”
Știri de ultimă oră din sport
Chivu are o problemă înainte de Inter - Parma!

Serie A   |  08 Octombrie 2026, 21:18
Chivu are o problemă înainte de Inter - Parma!
Endrick poate pleca de la Real Madrid în iarnă! Un gigant din Serie A îl vrea pe brazilian

Serie A   |  08 Octombrie 2026, 17:32
Endrick poate pleca de la Real Madrid în iarnă! Un gigant din Serie A îl vrea pe brazilian
Veste bună pentru Laurențiu Reghecampf! Denis Drăguș a reluat antrenamentele

SuperLiga   |  08 Octombrie 2026, 14:46
Veste bună pentru Laurențiu Reghecampf! Denis Drăguș a reluat antrenamentele
Răspunsul lui Costin Ștucan după atacurile lui Mihai Radu: ”Poate că nu toate glumele noastre merită apărate, dar lucrurile trebuie judecate și în contextul în care se întâmplă”

Special   |  08 Octombrie 2026, 14:24

Ultimele detalii din tabăra lui Dinamo despre situația lui George Pușcaș

SuperLiga   |  08 Octombrie 2026, 14:08
Ultimele detalii din tabăra lui Dinamo despre situația lui George Pușcaș
Mesajul lui Cristiano Ronaldo pentru Messi, după despărțirea argentinianului de națională

Starurile fotbalului   |  08 Octombrie 2026, 13:10
Mesajul lui Cristiano Ronaldo pentru Messi, după despărțirea argentinianului de națională
AS.RO Românul celebru a ajuns să trăiască din 5000 de lei, după ce a cheltuit două milioane de euro: N-au fost chiar aşa mulţi
Românul celebru a ajuns să trăiască din 5000 de lei, după ce a cheltuit două milioane de euro: N-au fost chiar aşa mulţi
RTV Așa arată Guvernul Luca Niculescu. Răsturnare de situație, s-a negociat la sânge
Așa arată Guvernul Luca Niculescu. Răsturnare de situație, s-a negociat la sânge
Răspunsul lui Costin Ștucan după atacurile lui Mihai Radu: ”Poate că nu toate glumele noastre merită apărate, dar lucrurile trebuie judecate și în contextul în care se întâmplă”
Răspunsul lui Costin Ștucan după atacurile lui Mihai Radu: ”Poate că nu toate glumele noastre merită apărate, dar lucrurile trebuie judecate și în contextul în care se întâmplă”
Special   |  08 Octombrie 2026, 14:24
Răspunsul lui Costin Ștucan după atacurile lui Mihai Radu: ”Poate că nu toate glumele noastre merită apărate, dar lucrurile trebuie judecate și în contextul în care se întâmplă”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 8 octombrie. Luca Niculescu, prima rundă de negocieri cu partidele. PSD cere PNL și UDMR în Guvern

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 octombrie. Cristela și Călin Georgescu, din nou la DIICOT. Noi percheziții informatice în dosarul de înșelăciune

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 octombrie. Cristela Georgescu, la sediul DIICOT: ”Suntem o familie obișnuită și am fost supuși unor intervenții brutale”

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Ianis Zicu a șters pe jos cu fostul campion al României: ”Numele și parcursul tău ca jucător au fost mici!”
SuperLiga   |  23:57
Ianis Zicu a șters pe jos cu fostul campion al României: ”Numele și parcursul tău ca jucător au fost mici!”
Bergodi jubilează după revenirea spectaculoasă cu CFR Cluj: ”Așa am schimbat jocul!”
SuperLiga   |  23:31
Bergodi jubilează după revenirea spectaculoasă cu CFR Cluj: ”Așa am schimbat jocul!”
Șumudică a anunțat obiectivul CFR-ului după eșecul din derby: ”Sunt realist” + Nemulțumirea lui Camora: ”Pierzi ritmul de joc!”
SuperLiga   |  23:15
Șumudică a anunțat obiectivul CFR-ului după eșecul din derby: ”Sunt realist” + Nemulțumirea lui Camora: ”Pierzi ritmul de joc!”
exclusiv Adrian Mutu a izbucnit: ”Sunt plini de ei înșiși și se cred cei mai puternici!”
Fotbal   |  22:08
Adrian Mutu a izbucnit: ”Sunt plini de ei înșiși și se cred cei mai puternici!”
Chivu are o problemă înainte de Inter - Parma!
Serie A   |  21:18
Chivu are o problemă înainte de Inter - Parma!
CFR Cluj - U Cluj 1-3. Formația lui Bergodi a întors scorul după pauză și a câștigat derby-ul Ardealului!
SuperLiga   |  20:20
CFR Cluj - U Cluj 1-3. Formația lui Bergodi a întors scorul după pauză și a câștigat derby-ul Ardealului!
Anchetă la FRF după fotografia postată de Nicu Gheară alături de stafful naționalei U21: ”Reprezintă o abatere disciplinară”
U21   |  19:56

Răzvan Burleanu a anunțat pe cine susține FRF pentru șefia UEFA
Internațional   |  18:45