EXCLUSIV | Maria Olaru: “M-am tras, m-am zbătut... S-a întâmplat împotriva voinței mele”. Fosta campioană olimpică de la Sydney dezvăluie povești neștiute din viața ei într-un interviu document pentru iAMsport.ro

Unul dintre cele mai fruste adevăruri despre Maria Olaru este că nu a fost o victimă. Da, a trecut prin momente în care mulți dintre noi și-ar fi pus lucrurile în geantă și ar fi luat-o la pas spre casă. Poate după ce ar fi spart și câteva lucruri. Maria a avut sufletul rupt într-un puzzle de 1000 de piese. Dar a ales altă formă de protest. Cea a oamenilor puternici.

Medalia. <Voi câștiga în pofida voastră!>. Cartea <Prețul aurului. Sinceritate incomodă>, scrisă de Maria în 2016, a ridicat vălul unei mirese pe care am crezut-o noi, telespectatorii, întotdeauna superbă, gimnastica. Dar ea, gimnastica, purta pe obraji palmele grele ale lui Bella și Marta Karoly, ale lui Bellu și Bitang.

Maria Olaru: “Sufletul mi-a fost țăndări”

La opt ani după apariția cărții, Maria Olaru i-a oferit lui Cristian Munteanu, senior writer iAMsport.ro, un interviu-document în care răspunde, cu franchețea și curajul care au caracterizat-o, întrebărilor născute din paginile acesteia.

Scormonește după trăiri care o tulbură pentru o secundă, dă foile capitolelor dureroase din viața ei cu onestitate. Pășește cu grație suverană printre jigniri, înjosiri, calomnii.

Demonii Mariei cred că au fost exorcizați, dar numai ea știe cu adevărat asta. <Demonii> lui Dostoievski au un semn de carte în mijlocul lor. “E grea, dar nu mă las”, spune cinstit Maria, iar zâmbetul îi șterge 20 de ani din buletin. Mă gândesc dacă nu cumva zâmbetul este forma ei de apărare.

Bună ziua, Maria! Știu că tatăl tău s-a stins când erai tânără, aveai aproape 4 ani. Ai simțit profund această lipsă?

De nenumărate ori. În momentele de neputință, când mi-a fost foarte greu. E important să simți o îmbrățișare de la un tată. Ea îți oferă forță.

Mai ales ca fată, văzând și la alte colege ale căror părinți veneau și le mai făceau dreptate… Mama mea nu era un om atât de autoritar și pus pe harță. Dar asta m-a făcut să învăț să-mi port de grijă, să nu se ajungă la astfel de situații. Iar dacă se ajungea, căutam să-mi fac singură dreptate.

Te mai obișnuiești trecând anii, și ai mereu gândul <cum ar fi fost dacă?>. Iar apoi te joci cu imaginația. E doar un surogat, e adevărat…

Ai văzut o colegă de-a ta bătută de tatăl ei, în fața voastră, la lot, fapt care, pe lângă alte implicații, legitima abuzul fizic la care erați supuse de antrenorii Bellu și Bitang. Te-ai gândit la tatăl tău în acea clipă?

Da, și din acest motiv am și plâns tot restul antrenamentului. Când ne lipsește cineva, mereu ne gândim la: <cum ar fi fost dacă?> Aș fi fost protejată? Aș fi fost, la rândul meu…?

Da, m-am gândit, iar sufletul mi-a fost țăndări.

Te-ai gândit de unde a izvorât acest puternic sentiment de <a nu dezamăgi>?

Probabil că vine dintr-un lucru profund. Mereu am simțit... nu că-s dată la o parte, dar poate că nu am fost atât de dorită, însă a trebuit să fiu, și am fost, atât de bună încât să nu pot fi ignorată.

Prin valoarea mea mi-am câștigat locul acolo, dar am avut sentimentul că dezamăgesc din moment ce nu eram apreciată și acceptată. Sigur că în timp s-a demonstrat că s-au ivit și alte aspecte la mijloc.

Crezi că ideea aceasta, că niciodată nu ești suficient de bună, era și o manipulare psihologică din partea antrenorilor Bellu și Bitang? Pentru ca voi să nu încetați să luptați împotriva limitelor?

Este posibil. Însă eu aș fi avut aceleași rezultate, dacă nu cumva mai bune, și dacă mi se mai spunea, din când în când, un <Bravo, Olaru!>. Asta m-ar fi motivat și mai mult. Știi cum se zice, vorba dulce mult aduce. Îți conferă și mai multă încredere.

Crezi că a avut legătură acest sentiment pregnant cu faptul că tatăl tău a ales acea modalitate să părăsească această lume?

Probabil, da. De asta am spus că este o trăire mai profundă. În plus, lipsa aceea de protecție... deși poate nu e o regulă să ți-o ofere partea masculină a unei familii. Sunt și femei puternice, știm bine.

Eu am simțit o lipsă acută. Nu neapărat că era o rușine ceea ce s-a întâmplat, dar am avut mult timp un sentiment de vinovăție. Nu știu dacă acesta este exact motivul pentru care nu voiam să dezamăgesc, dar e posibil.

Ai trecut peste acest sentiment față de alții. Dar față de tine? Te mai dezamăgești, Maria?

Mai am, sigur că da. Aș minți să nu recunosc că mai sunt momente în care sunt dezamăgită de mine, dar știu că nu sunt perfectă. Și nici nu-mi doresc.

Adesea îi explic și fiului meu, Mihai, că toate necesită timp. Pentru rezolvarea unei probleme, și pentru a trece supărarea, nervii, pentru dureri, fie ele fizice sau sufletești. Timpul e atât dușmanul nostru, dar și aliatul nostru.

Maria Olaru: “Singurul lucru care mă sperie este neputința”

Gimnastica te face să te simți aparte, în general, și nici nu se poate altfel. Admirația fanilor, strălucirea concursurilor, interviuri, atenție. Această senzație ar putea declanșa comportamente exagerate?

Niciodată, dimpotrivă. Vorbesc în cazul meu. Și în carte specific faptul că orice reușită sau orice laudă mă responsabiliza și mai mult.

Însă, pe de altă parte, dorința mea de a nu dezamăgi a creat o presiune suplimentară pentru mine. Acum, desigur, m-am mai schimbat și, știind că intenția mea nu este de a supăra pe cineva, sunt mai relaxată.

Acum știu că nu fac nimic cu rea credință, deși uneori sunt înțeleasă așa. Iar dacă greșesc, și-mi dau seama sau mi se spune, îmi cer scuze.

Deci, 100% nu! - este răspunsul la întrebarea ta. Am fost un copil lăudat, de tot staff-ul tehnic din jurul lotului olimpic, cu unele excepții… Asta, repet, mă responsabiliza și nu voiam să dezamăgesc.

Știu că unul dintre momentele care te-au speriat cu adevărat a fost acela în care te-ai urcat într-un montagne russe. Pentru că, așa cum spui, nu mai depindeai de tine, erai la cheremul unui mecanism. Erai neputincioasă, nu mai puteai controla nimic. De asta ți-a fost teamă în viață, să nu depinzi de tine?

Singurul lucru care mă sperie în această viață este, într-adevăr, neputința. Pentru că am simțit-o de nenumărate ori.

Nu eram singură, ci împreună cu o colegă, care era cu mult mai panicată decât mine, și mă simțeam responsabilă și pentru ea. A fost unul dintre acele momente în care am simțit că nu dețin controlul, asta m-a cam înspăimântat. Soarta nu mai era în mâinile mele.

Atunci când a depins de tine, ai făcut tot posibilul să lupți și să demonstrezi. Nu te-a încercat acel sentiment de neputință?

Niciodată. M-am bazat pe capacitatea mea de a munci, chiar dacă nu am fost, și spun asta întodeauna, cea mai talentată. Pe un fond de conștiinciozitate, dârzenie și disciplină nu ai cum să nu reușesti.

Am fost o sportivă tehnică, complexă, cu o bază a elementelor foarte corectă, iar asta au spus-o alții, nu eu. Nu m-am supraestimat, ba chiar subestimat uneori, din cauza unor împrejurări.

Sau a unor oameni.

Da, sau așa.

În plus, ai avut parte de validare din partea unor arbitri care nu te cunoșteau, care nu erau interesați decât de cum îți duci exercițiile la bun sfârșit.

Așa este. Erau imparțiali și punctau doar valoarea. Am mai avut și norocul de o capacitate fantastică de mobilizare.

Nu am ratat la competiții de anvergură. În concursul pe echipe poate fi extrem de apăsător, pentru că poți trage naționala în jos. Sau, desigur, în cazul meu, s-o ajuți.

Maria Olaru: “Balsam pentru suflet”

Mama ta și-a scris singură necrologul, unul dintre cele mai triste lucruri pe care le poți face. Ai iubit-o necondiționat sau dragostea are și o doză de meritocrație pentru tine?

Niciodată. Am iubit-o necondiționat. Așa cum au fost, sunt părinții mei și dincolo de întâmplările mai puțin plăcute, ne-au iubit. Mama a fost blândă, veselă, cu un simț al umorului deosebit, cu autoironie... Cu un glas duios...

Ca o doină.

Exact. Îmi amintesc vocea ei. Caldă, liniștitoare. Înainte să se stingă am fost acasă. Știam cât de mult se bucură, era fericită, pentru această împlinire de a aduce un copil pe lume. Și în primele nouă luni de viață ale fiului meu, a apucat să stea suficient de mult cu el. A fost balsam pentru suflet.

Au fost două momente în care eu am simțit cum trece revolta dincolo de paginile cărții tale. Primul dintre ele a fost atunci când Mariana Bitang, văzând că bei șampanie, la aniversarea majoratului, a spus că “ia uite, Olaru, o să ajungi ca maică-ta!”. Cum ai suportat și trecut peste acel moment?

Am înghițit în sec. Tăceam pur și simplu, de cele mai multe ori. E ca și când i-ai spune unui om că nu are o mână, dar el deja știe asta. Nu era cazul să mi-o amintească, era o meteahnă care nu-mi era străină.

Am încercat mereu să înțeleg oamenii și să le caut circumstanțe atenuante. Nu dădusem niciun semn vreodată că aș avea astfel de vicii.

Astfel de afirmații vorbesc mai mult despre cel ce le face. Am simțit, furie, tristețe, am avut sufletul bucăți. Poate aveam nevoie de o îmbrățișare.

Deci nu ți-a venit să răspunzi într-un fel, să spargi ceva?

Nu-mi permiteam. În general dădeam de înțeles lucruri prin privire, comportament... nu ai cum să nu te manifești în vreun fel. Iar eu exprimam adesea ce simțeam. Totuși... împlineam 18 ani.

Al doilea moment a venit la Tianjin, după finala de la individual compus. Domnul Bellu ți-a spus că mama ta a dat un interviu, într-o stare “euforică”, la televizor. Ai înțeles până astăzi ce l-a determinat să-ți dea această veste înainte de un moment crucial?

Ce vină aveam eu? A fost o veste total neinspirată. E important să știi când să taci, iar asta nu e dovadă de neștiință sau lipsă de personalitate. E o dovadă de inteligență si tact. Probabil că aș fi meritat mai multă înțelegere.

Crezi că a regretat vreodată?

Nu pot ști dacă a regretat sau nu, dar vreau să cred că da. Poate, din punctul lui de vedere, a fost o chestie așa, trecătoare, lipsită de importanță. Puțini sunt acei oameni care stăpânesc arta de a folosi cuvintele cu abilitate. Eu știu că meseria de pedagog este extrem de complexă.

Dar lumea o să spună că așa am avut rezultate, ca națiune, medalii, deci metoda e bună. Tu ce crezi?

Așa cum vremurile sunt într-o permanentă evoluție, așa și metodele de antrenament consideram că ar fi trebuit să țină pasul cu timpurile și cu materialul uman.

N-am dubii că aș fi reușit și cu altfel de metode. Sigur că am răzbit și în acest fel, dar și bagajul emoțional ar fi fost diferit.

Maria Olaru: “Am fost sărutată împotriva voinței mele”

Știi de scandalul imens de la lotul național SUA, în care sportivele au fost abuzate sexual. Ți s-a întâmplat ceva asemănător în timpul în care ai făcut gimnastică?

Niciodată.

• Lawrence Gerard Nassar este fostul medic al lotului american de gimnastică. El a abuzat peste 250 de sportive de-a lungul carierei sale. Simone Biles, McKayla Maroney au fost doar două dintre cele 150 de sportive care au depus mărturie împotriva sa. Nassar a primit o condamnare de 175 de ani de închisoare

Dar după ce te-ai lăsat de sport? Știu că sună dur, dar nu pot să nu întreb.

Da. N-aș vrea să intru în prea multe detalii. Mi s-a mai întâmplat fie să fiu închisă într-un birou, fie să fiu sărutată împotriva voinței mele. M-a lipit de perete, eu m-am tras, m-am zbătut, și a încetat.

Statutul social nu îți conferă, implicit, și o integritate morală deosebită. Sigur că aceste incidente sunt dezgustătoare. Însă mereu am reușit să gestionez și astfel de momente, iar pe acei oameni am făcut tot posibilul să-i ocolesc ulterior.

Erau din sfera sportului?

Da, dar nu numai. Cristian, cred că am spus suficient și așa. Am un suflet de care am grijă mai mult decât de al meu. Nu vreau să aibă de suferit fiul meu pentru că maică-sa a zis ceva care să-i ridice bariere ulterior.

Înțeleg, nu mai insist. Știi că lumea se va întreba, ca și în cazul cărții tale, de ce abia acum?

Nu trăiesc cu lumea. Știu cine sunt și care este adevărul meu.

Pentru că nu am cum să-i cer fiului meu să fie curajos sau să mă aștept să fie puternic dacă nu are puterea exemplului. Altfel ar fi ipocrizie, nu? Iar eu nu sunt deloc așa.

Fiul meu, care-mi oferă forță, mă face să fiu, în același timp, și mai precaută. Orice mamă, orice om, care se pune în locul meu, ar trebui să înțeleagă asta.

Redacția: A doua parte a interviului va putea fi citită pe 11 iunie.

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.