Jacqueline Cristian, meci de aproape trei ore în prima zi a anului. Cum s-a terminat
Redactia | Publicat: 01.01.2024 11:30 | Actualizat: 01.01.2024 12:33
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de chinezoaica Xiyu Wang cu 6-1, 5-7, 7-6 (7/3), luni, în prima rundă a turneului WTA 250 de la Auckland (Noua Zeelandă), dotat cu premii totale de 267.082 de dolari americani.
Wang (22 ani, 71 WTA) s-a impus după aproape trei ore de joc (2 h 50 min).
Jacqueline Cristian, aproape de o revenire fantastică
Jaqueline Cristian (25 ani, 87 WTA) a fost condusă în setul al treilea cu 5-2, dar a câştigat trei ghemuri la rând şi a ratat o minge de 6-5. În tiebreak, românca a avut 3-1, dar a pierdut şase puncte consecutive şi meciul.
Wang a încheiat cu 5 aşi şi 4 duble greşeli, iar Jaqueline Cristian a avut 2 aşi şi 10 duble greşeli.
Românca s-a ales cu un cec de 2.890 de dolari şi un punct WTA.
La Auckland va mai evolua în primul tur şi Gabriela Ruse, venită din calificări, contra britanicei Emma Răducanu.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.