”Acceptați, vă rog, acest paradox!”. Lupta la titlu în viziunea lui Marius Mitran: ”Rapid, Dinamo, “U” și CFR au o țintă: Craiova!”
Galerie foto(6) Galerie foto (6 fotografii): ”Acceptați, vă rog, acest paradox!”. Lupta la titlu în viziunea lui Marius Mitran: ”Rapid, Dinamo, “U” și CFR au o țintă: Craiova!”
Marius Mitran | Publicat: 24.02.2026 18:20 | Actualizat: 24.02.2026 18:20
O liniște de esență galactică pare a fi coborât în orașul care trăiește de 35 de ani doar în zgomot și murmur, ca să se întoarcă la el ceva ce știe că a mai avut. Nu, nu e discuția neapărat despre titlul luat de patru ori în viață, ci de siguranța că altfel, în acest an, nici nu se pot întâmpla lucrurile.
Și nu e vorba de 3-0 la Slobozia și de așteptarea, sâmbătă, a Metaloglobus-ului. Nu e vorba de acest moment.
Așa a fost mereu, o spun ca martor al acelor vremuri, ca ziarist al celorlalte vremuri. Când Știința a fost cea mai bună până la final, întotdeauna asta s-a văzut devreme. Nu erau doar semne de supremație atunci, ci o evidență care depășea ideea de ierarhie. În ‘74, Craiova avea cel mai bun cuplu de apărători, Deselnicu -Boc, cel mai bun mijlocaș, Balaci, cel mai bun atacant, Oblemenco, cele mai bune extreme, Țarălungă și Marcu. Jocul era fabulos!
În ‘80 și ‘81, superlativele erau toți, sau toți erau superlativele, cum vi se pare mai corect în lupta cu lumea.
Acel unsprezece, cu Lung-Negrilă, Tilihoi, Ștefănescu, Ungureanu-Țicleanu, Donose, Balaci- Crișan, Cămătaru, Cârțu avea, totuși, o mare problemă, și anume că Boldici apăra când echipa a eliminat pe Leeds United, că Beldeanu era titular la naționala care învingea Anglia, că Geolgău califica România la Euro ‘84 și că Irimescu juca titular în meciul decisiv de la acel Euro, cu Portugalia. Nu mai amintesc că omul meciului în semifinala cu Benfica de la Lisabona a fost Ciupitu. Măcar că nu avea încă nici 35 de ani!
Cam aceea era situația cu Craiova, care reușea să facă liniște, cu goluri subtile și cu gesturi subțiri, cam cum arăta, ani mai târziu, Batistuta, că trebuie lumea să se comporte pe stadioanele ostile, atunci când marca el. Da, cu degetul arătător la buze. Niște ani, da, Craiova a făcut așa liniște în fotbalul românesc. Că ordine dădeau și făceau alții.
În fine, titlul din 1991, ultimul, e născut din revolta unui singur om, Sorin Cârțu, împotriva sistemului și a unui prezent dur, Sorin, cel care nu uitase nici ce trăiseră în oraș și nici cum se putea repeta povestea. La fel, și atunci, Craiova a propus alte superlative absolute, de la Florin Prunea, în poartă, și până la Emil Săndoi, Adrian Popescu ori Pavel Badea și Silvian Cristescu. Cum să nu scriem însă de Gigi Ciurea, Vasile Mănăilă, Adrian Pigulea, Gică Craioveanu?…
Fac acest recurs permanent la istorie din cauze sociale și politice, pentru că această echipă de fotbal a însemnat mai mult pentru oraș și regiune decât Porțile de Fier și uzinele Electroputere. Și nu mă gândesc doar la energii. Nu, nu…
Ei bine, astăzi, liniștea care s-a lăsat peste topul campionatului nu vine, totuși, de la cele patru puncte avans ale Craiovei, care nici nu-s multe, mai ales că urmează împărțirea la doi pentru toată coloana, ci de la maniera prin care echipa a ajuns aici. Dacă urmăritoarele ei de azi au avut, uneori, și noroc, Craiova a avut, deseori, neșansă. Dacă Rapid, Dinamo, CFR Cluj sau “U” Cluj, au, cred, (e o opinie), câteva puncte peste anumite așteptări, chiar peste jocul prestat, Craiova are mai puține decât felul în care a evoluat în aceste 28 de etape.
Și nu, acolo sus, nu vine, pentru niciuna dintre ele, play-off-ul, ci de-a dreptul, infinitul. Pentru că titlul, pentru oricare dintre cele șase care vor fi acolo, ar însemna ceva incalculabil. Cerul. Cerurile, toate nouă.
Fără limite, fără cenzură, fără aroganță, triumful oricăreia dintre cele care și l-au propus azi, chiar și fără să recunoască încă asta, în afară de Craiova însăși, ar fi începutul unei alte lumi, comparabilă cu cea descoperită de Columb în 1492! America va fi, da! Revanșa tuturor asupra propriilor destine, înainte de orice!
Pentru Rapid, victoria după anii de infern din momentul renașterii încoace, la fel pentru acest chiar adevărat New Dinamo, după retrogradare și baraje de supraviețuire, triumf total pentru CFR, după convulsiile care păreau cronicizate în aceste vremuri, nu mai vorbesc că pentru o echipă centenară ca “U” Cluj ar fi primul titlu. Și mă opresc aici, deocamdată.
Dintre toate, până acum, Universitatea Craiova joacă mai bine. OK, hai să nu mă feresc de superlative, dacă tot le-am invocat deja, Universitatea joacă mult mai bine! Are un lot mai bun decât al tuturor celorlalte, are un lot mai “larg”, cum spun spaniolii, adică o bancă mai lungă , spunem noi. Are un extraordinar antrenor. Are un stadion fără egal și un public care poate întoarce lumea și timpul din rotirea lor astrală binecunoscută. Craiova are totul, și nu e o părere.
E o realitate, o evidență recunoscută de adversari, în primul rând, iar aici e cea mai importantă notă favorabilă ei.
Și atunci, dacă are tot, ce nu are? Acceptați, vă rog, acest paradox! Sau poate că are, în sfârșit, ce nu avea…
Pentru că bătălia pentru titlu se anunță cumplită, lungă și grea, tocmai pentru că toți știu tot despre toți și fiecare despre fiecare, Craiova rămâne marea țintă. Ideea ei de a triumfa e simplă: rezistența în fața tuturor să țină doar de atuurile pe care i le-am amintit deja! Lot, joc, antrenor, stadion, oameni.
Dar dacă mai trebuie ceva? Ceva ce Oblemenco, Balaci și Cârțu aveau. Și nu știm încă dacă Baiaram, Bancu sau Screciu dețin. Chiar dacă în ecuația globală vorbim numai și numai de olteni, atunci și acum.
Și anume convingerea absolută că sunt, pur și simplu, mai buni, mai valoroși decât adversarii lor pentru totdeauna, pe viață, și nu pentru doar încă zece meciuri.
Balaci știa, avea convingerea asta de mic, de aceea l-a întrebat pe Gentile, cândva, ce l-a întrebat, așa, ca identificare. Cârțu, și el, era fratele geamăn al lui Ilie în manifestările de acest gen, dragilor! Cristescu, ce să mai vorbim!
Cât despre Oblemenco, întreaga Oltenie era absolut convinsă că nea Nelu însuși i se arătase în ziua aia, la Maglavit, lui Petrache Lupu. Sau, mă rog, cam așa ceva.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.
Cele mai citite
