Bulgarul și meseria de a crede în ceilalți. Marius Mitran remarcă meritele lui Ivaylo Petev

Editorial Marius Mitran Galerie foto (1 fotografii): Bulgarul și meseria de a crede în ceilalți. Marius Mitran remarcă meritele lui Ivaylo Petev
Foto: Sport Pictures  |   Editorial Marius Mitran

Marius Mitran   |   Publicat: 17.03.2024 18:01   |  Actualizat: 17.03.2024 21:50

Universitatea Craiova a ajuns pe locul 2 după primul meci de play-off, neînvinsă fiind de opt etape, cinci victorii și trei egaluri. Înainte de meciul de la Cluj era pe locul 5, semn că totul oscilează puternic într-un campionat cu doar șase echipe, indiferent de distanțe. Contează cele în puncte, dar contează, mai mult decât atât, cele în aspirații. În acest moment pare a fi cu mult mai important ce vrei, și abia apoi, condiționat, ce poți.

Știința a legat, cu foarte mare greutate, nu doar patru succese în ultimele cinci partide, ci, mai ales, o formulă de echipă. Ceea ce părea să se obțină mult mai dificil decât să învingi pe Voluntari ori pe FCU. Și totuși, cineva a reușit și una, și cealaltă!

Pentru că, înainte de orice, a vrut să reușească, și-a fixat acest gând, s-a încăpățânat (cică e specific național, așa am auzit!) să reziste cu el și să creadă în el, în ideile lui, dar, mai cu seamă în ceilalți. Ivaylo Petev este cel care a luat Craiova de mâini și a scos-o dintr-o apă unde era aproape de înec.

Crezând în cine nu mai credea nimeni. Nimeni!

Marius Mitran, editorial după CFR Cluj - Universitatea Craiova 1-2

Ironizat prin diferite studiouri TV, privit cu imensă neîncredere și de aproape și de la distanță, și din Craiova și de aiurea, și de oameni cu adevărat competenți și de un public ușor derutat și clar nerăbdător, Petev a crezut în ideile lui, precum eroii lui Camil Petrescu, Ladima și Gheorghidiu, din marile romane ale literaturii române.

Sâmbătă, în Gruia, a fost, într-adevăr, întâia noapte de război adevărat, și Petev a învins tocmai grație acestei credințe bizare și nespecifice locului. Pentru că în Oltenia nici măcar răbdarea nu are răbdare. Câtă cantitate de răbdare trebuie să desfășori, de pildă, pentru a-l înțelege și juca pe Andrei Ivan? Infinită?

Aceeași cantitate nemăsurată, omenește vorbind, trebuie consumată ca să-l pricepi pe Căpățână, noul și vechiul și iarăși noul fundaș dreapta, pe Popescu în poartă, care scoate orice minge imposibilă, ca Oblak, dar e mereu învins de banalitatea oricărei centrări, pe Baiaram, care, între golurile marcate, trimite absolut toate pasele direct la adversar, pe Maldonado, pe Silva, care unul nu are plasament, iar celălat nu are viteză, ca să încerci degeaba cu Soiri, internațional finlandez, mai greu de fixat în schemă decât însuși Vlădoiu, de nefixat nicăieri.

Ce să mai povestim de Markovici? Ori de Zajkov? Markovici e deja o ecuație cu multe necunoscute, nu mai e de mult o poveste. E algebră. Chiar, cine mai e Markovici, știe careva? Ce face acest tânăr cu uriașul și uluitorul său talent? De ce îl ține închis?

Punctele fixe și sigure, Bancu, Screciu, Crețu, impecabilul puști Badelj și, primul între toți, genialul Mitriță, uneori și Houri, alteori Mateiu, georgianul Anzor chiar, au înțeles și au continuat să greșească. Au gafat și ei, au ratat singuri cu portarul, au comis penalty-uri înfiorătoare, dar au strâns din dinți și au crezut că se poate.

Intermezzo necesar. Când a venit, în ziua de Crăciun a anului 2011, la Atletico, Diego Pablo Simeone, zis și “El Cholo”, a spus mulțimii de “los colchoneros” că : “Si se cree y se trabaja, se puede!”.

"Dacă se crede și se muncește, se poate"

Dacă se crede și se muncește, se poate. Ceea ce a urmat la clubul care era atunci pe locul 12 în La Liga și azi e în primele 8 din Champions League, se știe. Eu știu. Știu și că Atleti avea atunci o cotă pe piața financiară de 150 de milioane de euro, iar acum e undeva la peste un miliard și jumătate. Dar cineva a crezut în oameni și oamenii au muncit și au întors, la rândul lor, această credință.

Au crezut în cel ce le-a cerut să creadă! Ce paradox minunat, nu-i așa? Sau e doar viață, pur și simplu? Universitatea Craiova a reușit cea mai importantă victorie a acestui campionat în ziua de 16 martie, era să scriu 1983, așa cum am scris de sute de ori în caietele mele de la Liceul Lazăr, spațiul și timpul în care m-au găsit centrarea lui Balaci, săritura “la derută” a lui Cămătaru și preluarea-reluarea fulgerătoare a lui Negrilă.

Universitatea Craiova - FC Kaiserslautern 1-0, 16 martie 1983, în față se deschidea poarta pentru prima semifinală de cupă europeană din istoria fotbalului românesc!

În Gruia, 41 de ani mai târziu, nu știu dacă e cineva care măcar a văzut acel meci. Poate că e Alin Fornade, inegalabil și sectant, ca și mine, ca și alții, ca toți din Nord.

Poate că mai e cineva, poate că mai sunt doar câțiva spiriduși, poate că e ceva din Bulgakov și “Maestrul și Margareta”, probabil că Popescu e pisica aceea diabolică, făcătoare de minuni. Trebuia, putea fi 3-0 pentru CFR. Era să fie! Dar a fost 1-2 final.

Pentru că bulgarul Ivaylo Petev a crezut și a muncit, aproape mistic, cu o trupă dezechilibrată până la venirea lui, inclusiv de povara tricourilor speciale cu care Bancu, fabulosul căpitan, și ai lui, au intrat pe teren la Cluj, în seara de acum din ziua de atunci. Și căreia i-a găsit , în sfârșit, bogomilic aș zice, cifrul, traseele de joc și norocul.

Pentru că, dacă se crede, și se muncește, se poate! Are însă cineva curaj și inimă să scrie ce se poate?

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

”Loja 120”. Marius Mitran deplânge dispariția lui Nae Ungureanu: ”Cel mai bun fundaș stânga din istoria fotbalului românesc”

"Noapte bună, domnule Becali!". Vali Moraru nu se înscrie în corul celor care cântă prohodul erei becaliene: "FCSB se va mai zvârcoli o vreme"

"Profesorul și impostorii". Elogiul lui Vali Moraru dedicat unui om care a crescut generații întregi de campioni, departe de "șmecheria, hoția și violența care ne sufocă de aproape patru decenii"

”Cazul Julian Alvarez: omoară-mă, dar nu mă minți!” Marius Mitran comentează telenovela fotbalului spaniol

EDITORIAL VICTOR VRÎNCEANU: De ce îl urâm atât de mult pe Drăgușin?!

”Hagi, crezând în septembrie”. Marius Mitran scrie despre ”cei 3 de T” din cartea selecționerului României: ”Să fim absolut convinși”

Cele mai citite

70.000.000 de lei. Mihai-Angelo Borcea, fiul lui Cristi Borcea, investiție masivă în România

Diverse  |  04 Septembrie 2026, 10:05
1.
70.000.000 de lei. Mihai-Angelo Borcea, fiul lui Cristi Borcea, investiție masivă în România
Ilie Năstase a dat cărțile pe față despre Ion Țiriac: ”Metodele lui nu erau foarte fair-play”

Tenis  |  04 Septembrie 2026, 17:14
2.
Ilie Năstase a dat cărțile pe față despre Ion Țiriac: ”Metodele lui nu erau foarte fair-play”
Atac dezlănțuit în direct: ”Gino Iorgulescu, ești complice la crimă, nesătulule! L-ai scos pe criminal din România, îți bați joc de popor. Și Ponta e băgat până la gât în treaba asta”

Diverse  |  05 Septembrie 2026, 19:28
3.
Atac dezlănțuit în direct: ”Gino Iorgulescu, ești complice la crimă, nesătulule! L-ai scos pe criminal din România, îți bați joc de popor. Și Ponta e băgat până la gât în treaba asta”
Știri de ultimă oră din sport
Record nedorit pentru Lance Stroll
Record nedorit pentru Lance Stroll
Formula 1   |  06 Septembrie 2026, 15:30
Record nedorit pentru Lance Stroll
Piastri, penalizat pe grila de start
Piastri, penalizat pe grila de start
Formula 1   |  06 Septembrie 2026, 15:01
Piastri, penalizat pe grila de start
A spus-o fără să stea pe gânduri: ”Dacă Drăgușin era francez, valora 100.000.000 de euro”
exclusiv A spus-o fără să stea pe gânduri: ”Dacă Drăgușin era francez, valora 100.000.000 de euro”
Stranieri   |  06 Septembrie 2026, 14:04
A spus-o fără să stea pe gânduri: ”Dacă Drăgușin era francez, valora 100.000.000 de euro”
6 dintr-un foc! Șumudică primește întăriri în Gruia

SuperLiga   |  06 Septembrie 2026, 13:19
6 dintr-un foc! Șumudică primește întăriri în Gruia
Oțelul - Rapid, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Giuleștenii caută să reducă ecartul față de liderul Dinamo
live score Oțelul - Rapid, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Giuleștenii caută să reducă ecartul față de liderul Dinamo
SuperLiga   |  06 Septembrie 2026, 13:08
Oțelul - Rapid, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Giuleștenii caută să reducă ecartul față de liderul Dinamo
Gică Hagi a anunțat lista preliminară pentru Nations League! Cine sunt cei 48 de jucători aflați în vederile selecționerului

Echipa Națională   |  06 Septembrie 2026, 12:28
Gică Hagi a anunțat lista preliminară pentru Nations League! Cine sunt cei 48 de jucători aflați în vederile selecționerului
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Cât a durat, de fapt, aventura milionarului celebru cu cea mai bună prietenă a soţiei sale! Femeia trădată a făcut dezvăluirea
Cât a durat, de fapt, aventura milionarului celebru cu cea mai bună prietenă a soţiei sale! Femeia trădată a făcut dezvăluirea
RTV Are 60 de ani, dar arată ca un adolescent. A descoperit secretul tinereții. Nu are operații estetice. Cum a reușit să-și păstreze tinerețea / FOTO
Are 60 de ani, dar arată ca un adolescent. A descoperit secretul tinereții. Nu are operații estetice. Cum a reușit să-și păstreze tinerețea / FOTO
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
exclusiv ”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
Special   |  20 August 2026, 13:22
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
ACUM, LIVE | PREA MULT BANCIU, 3 septembrie. ”Țeapa secolului” în Estonia: 70 de milioane de euro pentru rachete de la o firmă care nu mai vânduse rachete

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 septembrie. 88.600 de dolari pentru o fotografie cu Donald Trump. Cât costă accesul la convenția republicană din Texas

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 1 septembrie. Scandal în Camera Deputaților. PNL și USR acuză o nouă majoritate PSD-AUR

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Amorim, replică pentru Chivu înainte de Juventus - Milan: ”Nu avem nevoie de cuvintele lui pentru a ne motiva”
Serie A   |  16:03
Amorim, replică pentru Chivu înainte de Juventus - Milan: ”Nu avem nevoie de cuvintele lui pentru a ne motiva”
Record nedorit pentru Lance Stroll
Formula 1   |  15:30
Record nedorit pentru Lance Stroll
Piastri, penalizat pe grila de start
Formula 1   |  15:01
Piastri, penalizat pe grila de start
Tavi Popescu, aproape de o rivală din SuperLiga! Gigi Becali a acceptat împrumutul
SuperLiga   |  14:37
Tavi Popescu, aproape de o rivală din SuperLiga! Gigi Becali a acceptat împrumutul
exclusiv A spus-o fără să stea pe gânduri: ”Dacă Drăgușin era francez, valora 100.000.000 de euro”
Stranieri   |  14:04
A spus-o fără să stea pe gânduri: ”Dacă Drăgușin era francez, valora 100.000.000 de euro”
6 dintr-un foc! Șumudică primește întăriri în Gruia
SuperLiga   |  13:19
6 dintr-un foc! Șumudică primește întăriri în Gruia
live score Oțelul - Rapid, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Giuleștenii caută să reducă ecartul față de liderul Dinamo
SuperLiga   |  13:08
Oțelul - Rapid, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Giuleștenii caută să reducă ecartul față de liderul Dinamo
Gică Hagi a anunțat lista preliminară pentru Nations League! Cine sunt cei 48 de jucători aflați în vederile selecționerului
Echipa Națională   |  12:28