”Craiova, contratimp sau contracronometru?”. Marius Mitran știe de ce are nevoie Universitatea pentru a cuceri titlul mult așteptat: ”Singura întrebare care contează”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): ”Craiova, contratimp sau contracronometru?”. Marius Mitran știe de ce are nevoie Universitatea pentru a cuceri titlul mult așteptat: ”Singura întrebare care contează”

Marius Mitran   |   Publicat: 29.06.2025 12:12   |  Actualizat: 29.06.2025 18:05

După o așteptare prea lungă, am avut, în sfârșit, primele semne dinspre Universitatea Craiova, ascunsă de multe zile, undeva în Austria, de ochii și, mai ales, de vorbele lumii. Era timpul să știm ceva și, acum că am aflat, am înțeles că nu e de ajuns ce știm.

Cum peste exact două săptămâni, Știința se va prezenta pe stadionul “Francisc Neuman” cu gândul de a învinge UTA la ea acasă, în prima etapă, doar astfel de intenții are orice pretendentă la titlu, am încercat să îmi explic acest 3-3 din amicalul cu Bohemians Praga. Ca o paranteză, această echipă din Cehia este cea care are, la rândul ei, cea mai mare performanță din istorie, ca și Craiova, semifinala de cupă UEFA din 1983!

Atunci, în aprilie 1983, Universitatea-Benfica și Bohemians Praga-Anderlecht au fost cele două șocuri care aveau să dea, până la urmă, finala Anderlecht-Benfica, câștigată de belgieni.

Să mă întorc însă la Știința lui Mirel Rădoi și la amicalul cu cehii.

Mai întâi de toate, formula de joc nu îmi e clară. Probabil un 3-5-2, în varianta cu Lung junior în poartă și, apoi, cu Mogoș, Crețu, Badelj- Mihnea Rădulescu, Tudor Băluță, Houri, Teles, Ndong- Markovici și Andrei Ivan. Site-ul clubului așa zice.

Ori, un mai clasic și mai obișnuit pentru Rădoi 4-2-3-1, cu Lung- Mogoș, Crețu, Badelj, Ndong- T. Băluță, Teles- Mihnea Rădulescu, Houri, Andrei Ivan- Markovici.

Oricum, echipa a jucat bine, înțeleg asta din scor, 3-1 repede și până spre final, când au intrat cinci juniori și, în două minute, cehii au egalat.

Bancu și Anzor Mekabishvili au jucat și ei după pauză.

Chiar dacă au marcat, Houri, Markovici și Andrei Ivan nu par a fi între titulari în noul sezon și, poate, nici prea aproape de acest statut, din moment ce Houri are concurență în Crețu, Anzor, Cicâldău, Baiaram, Teles, Băsceanu, David Matei, iar pentru cei doi din față viața se anunță foarte complicată în ideea că prioritatea clubului, în aceste zile, e să cumpere doi atacanți. (Dar și doi fundași centrali, semn că și Badelj ori Maldonado au puse niște semne mari de întrebare în față).

De fapt, Craiova întreagă e, în aceste ore, un mare semn de întrebare.

Asta pentru că obiectivul e clar, anunțat și de acționarul principal și de antrenor: titlul!

Dar este Știința, arată, se prezintă ea ca o echipă de titlu în formula asta?

Nu.

Chiar și cu toți jucătorii apți, reveniți de la loturi ori recuperați, Universitatea e departe de orice formulă de joc de la FCSB și chiar și de la CFR Cluj.

Deci e clar și absolut obligatoriu ca fundașii centrali și atacanții de care am vorbit să vină. Și, sunt absolut sigur, vor veni.
Altă întrebare e când vor ajunge la echipă, încă una e cum vor fi arătat ei în aceste zile, în ce stadiu sunt cu pregătirea și întrebările se pot înmulți pe tema asta.

“Să nu uităm, zice Mihai Rotaru, că, pe vremuri, Koljic, când a venit la Craiova a făcut diferența de la prima partidă, uitați-vă la Mitriță acum, în China, pe schimbare de fus orar, a întors soarta unui meci, două goluri și pasă de gol.”
Da, Koljic a fost un mare atacant și nu mai e, Mitriță e încă, dar nu mai e aici.

E limpede că, pentru lunga și înverșunata luptă la titlu, cei patru care vor veni, chiar trebuie să vină urgent și să fie chiar patru și să fie chiar buni de tot. Altfel, răspunsul la singura întrebare care contează, de 35 de ani la Craiova, va fi iar NU.
Să ne amintim că Maxima avea toți cei 11 titulari, ba chiar și vreo trei rezerve peste oricare lot din țară, post pe post.

Iar campioana din 1991 avea cel mai bun portar din România, pe Florin Prunea, cei mai buni fundași centrali din țară, pe Emil Săndoi și Nicolae Zamfir, pe cel mai bun mijlocaș ofensiv, Pavel Badea, pe cel mai mare atacant, Gică Craioveanu.

Apropo de Grande, întrebat sâmbătă dacă are Craiova echipă de titlu, Gică a fost ferm: Nu! “I-ar trebui doi de Mitriță ca să ia titlul. Nu, deocamdată nu are lot de titlu!” Așadar, valori și timp, iată ce-i trebuie echipei. Una care se luptă cu un uriaș ceas, ca-n Benjamin Button, care face ca viața Științei să curgă mereu invers, spre 1991, spre 1983… O echipă care azi e în ușor contratimp cu ea însăși, tocmai pentru că e obligată să lucreze contracronometru.

Comparând, post cu post, azi, Craiova cu FCSB și cu CFR, unde câștigă Știința?

Târnovanu- Hindrich- Popescu. Ce spuneți? Și tot așa, până la sfârșit, câte poziții câștigă Craiova azi? Louis Munteanu- Alibec (Bîrligea)- Markovici?

E clar că atacanții și fundașii centrali, odată aduși, trebuie să facă, din prima zi chiar, cum spunea Mihai Rotaru, diferența. Altfel, nu că nu vom avea răspunsuri, dar, din păcate, nu vom mai avea nici măcar întrebarea.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Noul obiectiv al FCSB: Gigi Becali să demonstreze cât de nepriceput e MM Stoica

”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului

Editorial Vali Moraru: Como si dice?
Editorial Vali Moraru: Como si dice?
Editorial Vali Moraru: Como si dice?
Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru

Rapid București nu este un aprozar în care vinde Andrei fiindcă așa vrea Diana Șucu!

EDITORIAL VICTOR VRÎNCEANU: Daniel Pancu este un om liber într-un fotbal de angajați

Cele mai citite

Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
1.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 10:56
2.
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 17:19
3.
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”
Știri de ultimă oră din sport
Weekend LEGO Formula 1 la București, pe 14 și 15 noiembrie

Formula 1   |  12 Noiembrie 2026, 12:52
Weekend LEGO Formula 1 la București, pe 14 și 15 noiembrie
WINBET la 33 de ani: parteneriat cu AC Milan și trei campanii aniversare în România  (P)

Pariuri   |  12 Noiembrie 2026, 11:52
WINBET la 33 de ani: parteneriat cu AC Milan și trei campanii aniversare în România  (P)
SUA, decizie drastică: și-a retras naționala de la Mondial din motive de securitate! România va participa la turneul final

Internațional   |  12 Noiembrie 2026, 09:00
SUA, decizie drastică: și-a retras naționala de la Mondial din motive de securitate! România va participa la turneul final
Max Verstappen: ”Dacă nu aș mai crede că sunt cel mai bun pilot din Formula 1, m-aș retrage!”

Formula 1   |  12 Noiembrie 2026, 08:29
Max Verstappen: ”Dacă nu aș mai crede că sunt cel mai bun pilot din Formula 1, m-aș retrage!”
Formula 1 merge pe planul inițial! Ce se întâmplă cu ultimele curse ale sezonului, după tensiunile din Orientul Mijlociu

Formula 1   |  12 Noiembrie 2026, 00:07
Formula 1 merge pe planul inițial! Ce se întâmplă cu ultimele curse ale sezonului, după tensiunile din Orientul Mijlociu
Dinamo pregătește transferuri pentru iarnă! Andrei Nicolescu a anunțat postul pe care ”câinii” vor să se întărească

SuperLiga   |  11 Noiembrie 2026, 23:52
Dinamo pregătește transferuri pentru iarnă! Andrei Nicolescu a anunțat postul pe care ”câinii” vor să se întărească
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

breaking news Gigi Becali a confirmat că Meme Stoica pleacă de la FCSB: ”Am vorbit cu el”
SuperLiga   |  13:22
Gigi Becali a confirmat că Meme Stoica pleacă de la FCSB: ”Am vorbit cu el”
Weekend LEGO Formula 1 la București, pe 14 și 15 noiembrie
Formula 1   |  12:52
Weekend LEGO Formula 1 la București, pe 14 și 15 noiembrie
exclusiv Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se...
Diverse   |  12:05
Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă”
WINBET la 33 de ani: parteneriat cu AC Milan și trei campanii aniversare în România  (P)
Pariuri   |  11:52
WINBET la 33 de ani: parteneriat cu AC Milan și trei campanii aniversare în România  (P)
Lukasz Szukala ar urma să semneze cu o echipă din SuperLiga
SuperLiga   |  10:59
Lukasz Szukala ar urma să semneze cu o echipă din SuperLiga
Gigi Becali a numit jucătorii pe care îi vom vedea la FCSB: ”Îmi dau curaj”
SuperLiga   |  10:48
Gigi Becali a numit jucătorii pe care îi vom vedea la FCSB: ”Îmi dau curaj”
exclusiv Șterge pe jos cu Dan Șucu: ”A arătat ca Ceaușescu la Vaslui în 1984! Apariția e ridicolă”
SuperLiga   |  10:04
Șterge pe jos cu Dan Șucu: ”A arătat ca Ceaușescu la Vaslui în 1984! Apariția e ridicolă”
Campania X de la MrBit: trei etape și extrageri speciale până în ianuarie (P)
Pariuri   |  09:25