”Craiova locului 2”. Marius Mitran scrie despre echipa care își joacă nu doar poziția, ci însăși identitatea

Abia se încheiase Dinamo-CFR, 1-1, și clujenii puseseră astfel, foarte probabil, punct încercării lor de a lua titlul.

Jucaseră modest spre foarte slab, mai degrabă Dinamo ar fi meritat să câștige. Panduru avea dreptate. Și lăsa loc unei alte discuții.

Între FCSB, foarte aproape să-și apere titlul, și CFR, cu acest joc și cu speranța intactă pentru finala Cupei, având o șansă importantă, acolo, se află Craiova.

Iar dacă Panduru are dreptate, iar CFR nu poate mai mult și nici FCSB mai puțin, rămâne o șansă bună pentru Craiova nici la mai mult, dar nici la mai puțin decât are.

Și decât e.

Pentru că, de fapt, cât e Universitatea Craiova de astăzi? Cât de valoroasă e? Ce înseamnă acest loc doi, cu patru etape înainte de finalul finalului, dintre care trei acasă, cu Rapid, CFR Cluj și Dinamo, plus o deplasare la FCSB, probabil campioană deja la ora aceea?

În primul rând, o obligație de a păstra acest loc doi, care e garantat în cazul victoriilor din meciurile de acasă. Desigur, cel cu CFR va fi cel decisiv, dar obligația rămâne cu atât mai mult.

Cui îi este însă obligată Universitatea Craiova? În primul rând, celor care cred în ea.

Și care știu că acest loc secund ascunde în el tot viitorul ei. Pentru că rămânerea acolo, păstrarea poziției, nu garantează doar locul în preliminariile Europa League, în cazul în care, ipoteză deloc imposibilă, Hermannstadt ar învinge în finala de Cupă, dar ar asigura prezența în Conference fără un nou eventual baraj, ba chiar și mai mult decât atât. În realitate, mult mai mult de o poziție de cupă europeană, care o fi ea.

Locul doi la capătul acestui sezon greu, complicat, cu enorme ratări și cu schimbarea antrenorului dincolo de jumătatea drumului, cu accidente și accidentări, cu polemici puternice cu lumea și chiar cu ea însăși, ei bine, acest loc doi ar putea deveni suprema obligație pentru anul următor. Pentru că, firesc, nu-i așa?, dacă acum termini pe doi, nu-ți poți fixa ca obiectiv decât primul loc pentru 2026!

Sigur, clubul a avut titlul ca obiectiv de fiecare dată, (plus Cupa și evitarea retrogradării, cum se amuză lumea pe acasă, prin Oltenia!), dar acest loc doi, dacă va fi să fie, e cea mai bună poziție de urmărire nu doar a campioanei en-titre și, probabil, viitoare, ci și a propriilor orgolii.

Acest lucru poate fi definit astăzi printr-un proiect ascuns sub un singur nume: Rădoi.

Mirel Rădoi e primul, dacă nu cumva chiar singurul reactor, piston, motor care nu se înțelege și nu funcționează cu locul doi. Așa e el, din construcție, dacă vreți să mai rămânem puțin în universul mecanicii care propulsează visuri. Zic să rămânem, ca să sperăm!

Rădoi e un învingător, prin definiție, la o echipă care, azi, nu e învingătoare. E singurul pentru care locul doi e puțin, iar acțiunile sale vor fi, sunt deja, consecințe ale acestei stări de fapt. Sigur că toți antrenorii din lume vor mai mult, încearcă să joace și să se impună mai bine. Toți, chiar toți. Dar nivelul de la care pleacă fiecare e foarte important.
De aceea cred că, dacă între FCSB și Universitatea Craiova nu ar mai fi nimeni, orgoliul lui Mirel va acționa ca un dinam (cred că nu e un cuvânt rău) în stare să elibereze energii pe care echipa le-a ținut blocate în proiecte literar-filosofice, mai degrabă, decât în planuri de luptă. Nu cred că încă un an pe locul trei sau chiar patru ar fi același lucru, dintr-un motiv evident: și Mirel Rădoi și Craiova au acum nevoie de certitudini.

Locul doi înseamnă confirmarea că ești foarte bun, dar nu cel mai bun, încă.

Locul doi e și siguranța că, dacă privești ierarhia, totul e între tine și campion de azi înainte. Sau așa ar trebui să gândești.

Locul doi mai spune și că, de fapt, tu ești marele învins. Și că starea asta e prima care trebuie să înceteze.

Mai trebuie doar ca acest loc doi să fie păstrat, pentru încurajarea echipei și descurajarea celorlalți, deși, după ultimele declarații ale lui Rădoi, din vară vom avea o altă echipă. Nu neapărat ca distribuție, ci ca fel de a fi.

În rest, da, grupul “celorlalți” este cunoscut. Craiova e, de vreo 50 de ani, o țintă și un fenomen în același timp. Ca să amplifice la infinit fenomenul, iubirea absolută și să intre cu ea în istorie, Mirel trebuie doar să-i alunge de pe frunte liniile concentrice ale țintei.

Și să le fixeze pe ceilalți. Cine nu crede că va reuși, să tacă, să plece sau să se roage în altă parte! Craiova a plecat deja în urmărire. În urmărirea propriei identități!

Aceea e, dintotdeauna, pe locul întâi. Dacă o va găsi, Craiova va rămâne acolo.

La urma urmei, Craiova imperfectă e mai periculoasă decât Craiova din amintire.

Aceea a fost perfectă, da. Cea de la vară încolo trebuie să fie doar prima!

Citește și

”Balaci, ca întotdeauna, înainte de Paște”. Marius Mitran face o reverență în fața Craiovei Maxima, la 42 de ani de la blestematul retur cu Benfica: ”Cum ar fi arătat noaptea de Înviere, cu noi în finală?!”

”Balaci, ca întotdeauna, înainte de Paște”. Marius Mitran face o reverență în fața Craiovei Maxima, la 42 de ani de la blestematul retur cu Benfica: ”Cum ar fi arătat noaptea de Înviere, cu noi în finală?!”

UTA, la 80 de ani și sufletul ei, “Csala” Petschowski, la infinit! Marius Mitran scrie despre clubul căruia i-a dedicat 3 ani din viață

UTA, la 80 de ani și sufletul ei, “Csala” Petschowski, la infinit! Marius Mitran scrie despre clubul căruia i-a dedicat 3 ani din viață

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google