”David Popovici și Premiile Oscar”. Marius Mitran se înclină în fața campionului care împlinește 20 de ani

Gwyneth avea patru ani când Nadia, la Olimpiada de la Montreal, în 1976, sfărâma lumea sportului mondial și apărea pe coperta “TIME”, cea mai prestigioasă revistă americană. Nadia uluia lumea, apoi revenea acasă, în universul trist, comunist, restrictiv și prea puțin recunoscător.

De atunci, timpul însă a continuat să curgă, în mod paradoxal, în favoarea femeii care avea, la un moment dat, să-și părăsească țara târându-se pe coate și pe genunchi, prin noroaiele frontierei cu Ungaria, ca să evadeze din lagărul în care nu se mai putea trăi. Câteva zile mai târziu, și pentru țara ei, România, avea să vină eliberarea.

America o avea însă, deja, pe Nadia. Așa era lumea de atunci!

Cea mai mare sportivă a planetei, din toate timpurile, conform anchetei mondiale de la Viena, din decembrie 1999, Nadia Comăneci, cetățean al Statelor Unite și ea de ceva vreme, reprezintă însă (și) România.

Am urmărit cu toții eforturile ei aproape neverosimile de a recupera medalia de bronz a Anei Maria Bărbosu la Olimpiada de acum nici două luni de la Paris și nu doar atât. În luptă indirectă cu Ana era o gimnastă din State, la fel de valoroasă.

Ei sunt România

Nadia e însă România, așa cum cel mai mare tenisman din istorie, Ilie Năstase, e tot România. Așa cum și cel mai mare handbalist al tuturor timpurilor, Cristian Gațu, e România. Și tot România a fost, în esență, și cel mai mare canoist al lumii, Ivan Patzaichin.

Țara noastră poate primi și astfel de definiții proprii, pe persoană fizică. Însă, apropo de Jocurile de la Paris. Astăzi e ziua de naștere a celui mai bun înotător al planetei, David Popovici! Și el e tot România, mai ales el, azi. În primul rând el, azi.

David împlinește 20 de ani, iar România lui e și a noastră, cei care îi suntem contemporani, martori la istoria pe care o scrie sub ochii noștri, sigur și pentru noi, așa cum au făcut mereu și uriașii dinaintea lui. El e la începuturi, deși e riscant să spui asta despre un sportiv care, la 19 ani, a cucerit și titlul european, și pe cel mondial, și, de o lună, și pe cel olimpic!

Covoarele roșii se vor întinde și în fața lui, dacă nu cumva deja sunt pregătite și noi nu știm, în vreo mare ceremonie a lumii. E foarte clar că povestim acum despre faptele unei vedete planetare, doar modestia sa, nespecifică nației noastre, făcând ca succesele lui să pară atât de firești. Nu sunt, din păcate.

Nu sunt, pentru că și România lui e aceeași Românie care nu poate să se ridice la înălțimea performanțelor acestui tânăr sclipitor, din toate punctele de vedere. Înțelept ca un filosof, profund în discurs ca la decernarea Nobelului. Ori a Oscarului, dacă vreți.

Nu poate construi bazine țara lui, dar promite că o să le facă într-o zi. Nu poate avea o arenă de tenis, deși Simona Halep, altă definiție a României, era, până de curând, numărul unu mondial. Ca Năstase, cândva. Ca dublul Năstase-Țiriac. Fix așa. Știe cineva ce se mai întâmplă cu Arena din Parcul cu platani? De ce e de un deceniu închisă? Măcar aici nici la promisiuni nu se mai încumetă cineva.

România a fost spațiul care a dat acești sportivi de dimensiuni cu adevărat planetare, dar ei, și alți o sută ca ei, de la Elisabeta Lipă la Gabi Szabo și de la Gică Hagi la Vasile Stângă, au reușit, în primul rând, grație talentului nativ și a unei munci crunte, dusă dincolo de limitele imaginate de noi. Sigur, cândva, era și un ajutor al statului, care propulsa enorm și îngrădea apoi la fel de mult. Acum, e doar libertate! Și e bună libertatea!

Dar și mai bună ar fi dacă ar veni odată cu recunoștiința! Dar nu doar în premii individuale, deși sunt foarte bune și ele, ci și în construcții pentru viitor. Ziua de naștere a celui mai mare sportiv român al acestor timpuri asta ar trebui să însemne.

Ziua în care se va porni noua facere a lumii românești. Ziua în care tot ceea ce a spus David după ce a cucerit titlul olimpic, fără să ceară nimic pentru el, se va face. Aceea ar fi cu adevărat o nouă facere a lumii. Acolo vor fi anii cei mulți pe care azi îi dorim toți pentru David! Acolo va fi și sănătatea copiilor noștri. Chiar mândria și admirația.

Altfel, toate covoarele roșii și ceremoniile lumii se vor ține tot mai rar pentru noi și tot mai departe. Plus că nici premiile Oscar nu mai sunt ce-au fost!

La mulți ani, David!

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google