Dumitru Graur: ”Cu multă admirație, despre Islanda”

Mai departe, PIB-ul Islandei este de 20 de miliarde de dolari, al României va ajunge în 2024, conform estimărilor, la 350 de miliarde de euro, dar venitul pe cap de locuitor islandez este de 56.060 de dolari (locul 16 în lume), iar unui român îi revin, conform datelor FMI din 2022, doar 15.892 de dolari (locul 54 mondial). Ei sunt, așadar, mult mai puțini, dar bine plătiți!

Cum nu suntem la o lecție de economie politică, să trecem la oile noastre. Adică la sport, la care ne lăudăm că ne pricepem cât de cât. Iar când scriu aceste rânduri sunt încă sub impresia unui excepțional meci Germania - Islanda disputat la Campionatul European la care am fost și noi, dar am plecat repede acasă.

Handbalul, sport național în Islanda

Meciul, disputat la Koln în fața a exact 19.750 de spectatori (!), a fost un adevărat regal handbalistic, la sfârșitul căruia au câștigat (ca de fiecare dată?) nemții. În paranteză fie spus, cel mai bun jucător de pe teren a fost portarul Germaniei, Andreas Wolff, care a apărat între altele nu mai puțin de patru aruncări de la 7 metri! Ceea ce spune foarte multe despre desfășurarea partidei.

Pe mine personal mă fascinează însă echipa Islandei, care reprezintă așa cum v-am spus un teritoriu în care trăiește o populație cam cât o cincime din București. De unde vine oare această forță a sportului islandez, fiindcă dacă vă aduceți aminte nu este vorba doar de handbal? Este adevărat că handbalul este considerat sportul național islandez, numărul handbaliștilor legitimați fiind de aproximativ 11.000.

Handbalul românesc mai numără azi, în total, doar 6.768 de handbaliști legitimați, de la juniori 3 (începători) până la seniori. Tot în paranteză spus, Islanda a organizat în 1995 Campionatul Mondial de handbal masculin. Echipa de băieți a obținut medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Beijing și medalia de bronz la Campionatul European din Austria, în 2010.

Nostalgic după Gațu, Gruia și Birtalan

Văzându-i cum joacă, dezinvolt, dominându-i de multe ori pe nemți, recunosc că m-au cuprins tristețea și nostalgia, amintindu-mi de marile echipe de handbal ale României, pe vreme când Gațu, Gruia, Oțelea, Penu, Birtalan și, chiar mai devreme, Moser, Hnat, Costache I și II, Redl și încă atât de mulți (și de buni) alții făceau legea în handbalul mondial.

Doamne, cât eram de buni în sportul acesta, și cum antrenori excepționali ca Kunst-Ghermănescu, Oprea Vlase, Nicolae Nedef sau Lascăr Pană dădeau lecții de handbal tuturor, câștigând zeci de trofee! Am fost un far călăuzitor pentru multe nații handbalistice. Toate astea s-au dus de mult pe Apa Sâmbetei, azi dacă ajungem la un campionat european după o întrerupere de 28 de ani ni se pare că am atins vârful performanței. Dureros.

Să mă întorc însă la Islanda. Lărgind nițel perspectiva, în 2014 în sportul islandez erau 160.000 de membri legitimați, implicați în diverse competiții sportive. Alte statistici indică faptul că peste între 40% dintre islandezi fac sport într-o formă cât de cât organizată. Peste 430 de cluburi și aproximativ 800 de structuri sportive sunt active. La școală fiecare elev are programate 3 ore de sport în fiecare săptămână.

Performanță și la fotbal

Fotbalul rămâne totuși sportul cu cel mai mare număr de practicanți - 23.000 de membri legitimați. Dar dintre aceștia aflăm că doar 70 sunt profesioniști și ei reprezintă baza de selecție a echipei naționale. Aduceți-vă însă aminte cât de greu ne-am luptat cu Islanda în preliminariile europene sau mondiale (1-2 la Reykjavík, 0-0 la București), ca să nu uităm că islandezii au participat la Mondialul rusesc din 2018. Islanda a fost atunci cea mai mică națiune calificată vreodată la un campionat mondial de fotbal. Dar a fost acolo, în vreme ce noi am rămas din nou acasă.

Sportul islandez este finanțat, în principal, ca și la noi, din fonduri publice. Municipalitățile contribuie și ele la finanțarea cluburilor și a competițiilor sportive, ca și la noi. Islanda a cheltuit însă, în 2015, aproximativ 3.2% din PIB pentru activitățile culturale, recreaționale, sportive și religioase, procentul fiind de 3 ori mai mare decât media Uniunii Europene.

Nivelul cheltuielilor nu a scăzut în ultimii 5 ani. Interesant este că Legea sporturilor (Sports Act) a fost adoptată în 1998 și are doar două pagini. De când a fost adoptată a mai fost modificată doar de două ori. Ce spuneți de asta? Știți de câtă vreme se tot chinuie MTS-ul să scoată, să modifice și din nou s-o ia de la capăt o Lege a sportului românesc? Nici nu trebuie să știți...

Cea mai mare sală de sport din Reykjavík este Laugardalsholl Sport Center, ridicată în 1965. Sala poate găzdui 5.500 de spectatori. La fel ca "Polivalenta" noastră, dacă vreți. În această sala se joacă meciurile echipelor naționale de handbal. După cum în general se știe, o mulțime de handbaliști islandezi evoluează în campionatele străine, în Danemarca și Germania în special.

Dovedește că ai caracter!

Handbalul a devenit de ceva vreme un fenomen sportiv de prim ordin, competițiile sale concurând cu cele mai prestigioase întreceri mondiale. Cum să-ți explici altfel că deschiderea actualului "european" s-a desfășurat într-un stadion (aparținând Fortunei Dusseldorf), în tribune fiind 53.586 de spectatori - record mondial. Precedentul record al lumii pentru asistența la un meci de handbal fusese de 44.189 spectatori, stabilit (cum altfel?) la un meci din campionatul Germaniei!

Islanda a pierdut din păcate jocul cu Germania (22-24) și probabil că nu se va clasa între primele patru în clasamentul final. Dar credeți că asta contează? Ce vreau să spun este că exemplul dat copiilor islandezi de alde Palmarsson, Magnusson, Smarason, Jonsson sau Gudjonsson, cum că se poate, că și ei vor putea înfrunta peste ani cele mai mari forțe ale jocului cu mingea mică, acest exemplu zic, merită toate aprecierile.

Viața merge înainte și merge în direcția bună, dacă există idoli de imitat. Să nu uit de asemenea un amănunt: antrenorii celor două combatante sunt ambii islandezi, Alfred Gislasson, socotit cel mai bun antrenor din lume conduce Germania, iar Snorri Steinn Gudjonsson, Islanda.

Pentru final am păstrat exemplul unuia dintre proiectele cele mai importante implementate de organizațiile sportive din Islanda. El se intitulează Dovedește că ai caracter (Synum karakter). Prin acest program se urmărește pregătirea psihologică a sportivilor și a tinerilor islandezi și dezvoltarea aptitudinilor sociale. Scopul programului fiind creșterea unor sportivi cu caractere puternice și curate, care devin adevărate modele pentru generațiile viitoare. Credeți că noi vom fi vreodată în stare să învățăm ceva din experiența islandeză?!

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google