EDITORIAL VICTOR VRÎNCEANU: Pana și o mare rușine alb-roșie
Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): EDITORIAL VICTOR VRÎNCEANU: Pana și o mare rușine alb-roșie
Victor Vrînceanu | Publicat: 21.02.2026 11:14 | Actualizat: 21.02.2026 12:02
Canalele oficiale de comunicare ale FC Dinamo au postat un clip cu "câinele roșu" care adulmecă o pană înainte de derby-ul cu Rapid.
Cine merge pe stadioane știe bine ce înseamnă asta.
Cine a auzit vreodată "ciori" și "țigani" țipate din tribune înțelege exact mesajul.
Aici nu e marketing. Nu e "creativitate". Și nu e "caterincă de stadion". Vorbim de ceva extrem de grav - este rasism ambalat în content social media.
Rasismul este decizie instituțională la Dinamo!
Și nu, nu este vina celui care administrează conturile de social ale clubului. Paginile oficiale reprezintă clubul Dinamo.
Este o decizie instituțională. Cineva a gândit, altcineva a aprobat mizeria. Un factor important de decizie de la Dinamo a spus: "Da, e ce trebuie! Postăm!".
Nu e ce trebuie!
Când al doilea cel mai mare club din istoria fotbalului românesc validează astfel de idei și de simboluri, transmite de fapt un singur lucru: Că poți împroșca rasial un adversar, apoi să te ascunzi după niște emoji-uri.
Rapid nu trebuie să accepte așa ceva!
Nu mai vorbim despre rivalitate sportivă. Asta e mizerie.
Rapidul nu trebuie să accepte așa ceva! Fanii nu trebuie să se proiecteze, iar presa sub nicio formă nu trebuie să întoarcă privirea.

Conducerea dinamovistă trebuie să prezinte demisii
Dinamo trebuie să prezinte imediat scuze publice, să șteargă clipul și să prezinte public demisiile celor implicați.
Dacă aceste lucruri nu se vor întampla, astăzi a fost despre o pană, mâine va fi un alt simbol și mai jignitor. Iar poimâine un stadion întreg care simte că acesta este firescul pentru că are undă verde de la clubul iubit.
Fotbalul românesc nu moare din lipsă de bani.
Moare din lipsă de coloană vertebrală.
Diseară, înainte de startul jocului, nu mai e vorba despre două cluburi de tradiție. E despre ceva mai simplu: decență sau mizerie.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






