”Generația care n-are”. Marius Mitran pune degetul pe rana naționalei: ”Fără o doză uriașă, netă, de noroc, această generație nu se poate amesteca în jocul celor mari!”

Undeva, ceva există, dar nu am în acest 2-2 cu Cipru niciun fel de reper ca să-l pot lega aici într-un text.

E ca în povestea spusă de Preda în “Cel mai iubit dintre pământeni”, cu doi mari scriitori care primesc un manuscris de la un debutant, pentru a le afla părerea despre ce pusese omul pe hârtie. Mai mult, tânărul aspirant la glorie îi și invitase la o masă scumpă, undeva central, să zicem la “Capșa”.

Cum și întârziase un pic, cei doi corifei se apucaseră deja să comande, în timp ce, pe rând, fiecare dintre ei răsfoia manuscrisul și, citind câte o pagină-două, se lovea cu podul palmei în frunte și rostea cu mare părere de rău: “N-are! N-are, dom’le!”.

Și iar o feliuță de pâine prăjită cu icre, un gât de vodcă și, cu hârtiile în brațe, din nou: “N-are, dom’le! Zău că nu are! Chiar îmi pare rău, dar n-are!”.

Între timp tânărul sosise, mărise comanda și întorcea nedumerit capul de la unul la celălalt scriitor. “N-are, domnule, nu are!”, continua să se audă peste masă. Și atunci, nemaiputând suporta tensiunea, debutantul întrebă exasperat și turbulent: “Dar ce are, domnilor, de n-are? Ce are de n-are!?!”. Talent, zice Preda, aia nu avea scriitura tânărului.

Cred că, dincolo de vârsta lui Mircea Lucescu, la care nu ai cum să nu te gândești, când ai în minte naționala, dincolo de noroc sau ghinion (Edi Iordănescu se pare că a luat ori a primit totul în materie de șansă!), dincolo de selecție sau schimbări, toate cel puțin discutabile, dacă nu chiar greșite de-a dreptul, dincolo chiar de situația conjuncturală din grupă și chiar din istorie, cel puțin 32 de ani până vom merge sau nu la un Mondial (pentru că atât timp este din 1998 până în 2030, în varianta 2026 cred că avem toate porțile închise chiar de noi înșine), dincolo de toate acestea trăiește un singur adevăr.

Lucescu nu are cu cine! Așa cum nu au avut nici Daum, Contra, Rădoi și tot așa.

Moldovan nu apără la Ovideo, dar se ceartă cu lumea!

Și eu sunt absolut convins că Răzvan Sava trebuia să apere, nu Moldovan, că Mitriță trebuia să intre ca extremă stânga și nu Miculescu, că Baiaram trebuia să joace, măcar cât au jucat Sorescu sau Tănase, dar toate aceste schimbări, plus încă altele, se înscriu în aceeași realitate: fără o doză uriașă, netă, de noroc, această generație nu se poate amesteca în jocul celor mari. Nu e vina nimănui, sau este a istoriei, a unei anumite evoluții a societății, a unui anumit fel de a ne educa viața, copiii sau ambițiile.

Moldovan e un portar care nu poate apăra la Oviedo, dar se rățoiește cu lumea pe îngrozitoarele lui gafe, că aia cu Canada nu a fost prima, Rațiu e de nivelul Rayo Vallecano, ceea ce nu e deloc rău, dar doar atât.

Ghiță și Burcă nu se prea cunosc, unul de liga a doua germană, celălalt... dar mai bine mă opresc aici. Am sentimentul că știți toți cine sunt, de unde vin și ce pot acești jucători cu destule calități, însă insuficiente pentru a ne duce la anul la Mondiale. Știți cum se zice pe la cafenele, în mereu același context fără glorie: atât s-a putut!

Atât se poate. Cu regula U-21, care e o problemă și o greșeală, fără ea, cu Lucescu la 80 de ani ori cu Contra la 40 plus, nu se poate mai mult. Sigur că selecționerul a greșit în unele decizii, dar toți selecționerii lumii se înșeală, trăiesc în subiectiv și imperativ toată viața.

Dar ia să fi avut ieri pe teren doar o treime din “Generația de Aur”, poate chiar Sfânta Treime, Gică Popescu-Gică Hagi-Adrian Ilie, plus Prunea (Stelea) în poartă! Fără Dan Petrescu, fără Belodedici, cu Rațiu și Burcă, fără Dorinel, cu Bancu. Fără Răducioiu, cu Drăguș.

Și tot așa. Ba chiar, încă un deceniu mai târziu (sau mai în urmă, depinde din ce parte a vieții te uiți!), doar cu Mutu și Chivu, lângă alți nouă jucători care au intrat marți noapte pe teren, la Nicosia. Care vreți dumneavoastră! Cum ar fi fost România lor?

Marea nedreptate a fost la Baiaram

Dar azi nu mai avem nici măcar suflul unei echipe care are 2-0 în Cipru și care să poată învinge plecând astfel în meci.

Adevărul, până la capăt, e că această generație “de suflet” a avut în două seri, din 10 ani, noroc. În Elveția, la 2-2, în loc de 0-5, și cu Ucraina, la 3-0. Acea doză de șansă a fost prinsă în mâini de un bun antrenor, chiar foarte bun, Edward Iordănescu, și frământată, și călită, și descântată, și îmbrățișată, și pupată, apoi aruncată în lume ca având nu doar suflet, ci și valoare. Nu avea. Iar Edi, plecând, a știut ceva.

Azi, fără această alchimie de iluzionist, fără acel “halei-hop!” de spectacol, băieții nu mai pot aproape nimic. Nu mai au aproape nimic. Nici de demonstrat, nici de oferit!

Altfel, sigur că o discuție despre Baiaram este obligatorie. Abia aici a fost nedreptatea.

PS: Sigur, mai există varianta barajului. Ori, Doamne-ajută!, a barajelor. Vede cineva posibilitatea ca această Românie să învingă Italia ori Turcia, la Roma sau la Istanbul, într-un meci de care pe care? Așa, ca variante de încurajare, zic.

Citește și

”Rădoi și farfuriile lui zburătoare”. Mitran Mitran, după calificarea în Conference: ”Universitatea Craiova este și a rămas Universitatea Craiova. Nu își învinge adversarii, ci îi strivește, îi risipește!”

”Rădoi și farfuriile lui zburătoare”. Mitran Mitran, după calificarea în Conference: ”Universitatea Craiova este și a rămas Universitatea Craiova. Nu își învinge adversarii, ci îi strivește, îi risipește!”

Mircea Lucescu, o noapte, o zi și mai multe vieți. Marius Mitran își amintește cu emoție de prima întâlnire cu Il Luce și de textul care nu trebuia să apară niciodată

Mircea Lucescu, o noapte, o zi și mai multe vieți. Marius Mitran își amintește cu emoție de prima întâlnire cu Il Luce și de textul care nu trebuia să apară niciodată

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!