”Rădoi și farfuriile lui zburătoare”. Mitran Mitran, după calificarea în Conference: ”Universitatea Craiova este și a rămas Universitatea Craiova. Nu își învinge adversarii, ci îi strivește, îi risipește!”
Galerie foto (1 fotografii): ”Rădoi și farfuriile lui zburătoare”. Mitran Mitran, după calificarea în Conference: ”Universitatea Craiova este și a rămas Universitatea Craiova. Nu își învinge adversarii, ci îi strivește, îi risipește!”
Marius Mitran | Publicat: 30.08.2025 17:56 | Actualizat: 30.08.2025 17:58
Am vrut, și chiar am promis unui mare prieten, că, în cazul calificării în Conference League, voi scrie un text căruia îi voi pune titlul “Ieri, 16 martie 1983”.
Nu mă țin de cuvânt, lucru care nu mi s-a mai întâmplat vreodată în această familie a Maximei, pentru că, totuși, Bașakșehir nu a fost chiar Kaiserslautern-ul lui Brehme și Briegel, și nici play-off-ul semifinală europeană, deși Universitatea Craiova este și a rămas Universitatea Craiova.
Apoi a venit ziua de vineri, cu aflarea adversarilor Științei și dimensiunea continentală a acestei echipe, ascunsă atâția și atâția ani, a început să se desprindă, brusc, de tot ce a însemnat război și suferință în acest timp. Sigur, Conference League nu e Champions League, dar pentru Universitatea cântărește acum mai mult decât atât.
Aproape că o înclină dincolo de axul supraviețuirii la limită, din anii ‘60, din acei ani ai prigoanei de după atacul asupra Maximei, de la sfârșitul anilor ‘80, de cei ai destrămării de după… dar mai bine mă opresc aici. Acum, charisma și ADN-ul ei arată, se joacă, se scriu și se pronunță ca în vremurile mari, elegant și ușor arogant, așa cum le stă bine oltenilor autentici. Oricum, aroganța oltenească e extrem de prietenoasă, jur!
“Cu cine jucăm azi, în față, Marius?”. Eram, ca întotdeauna, pe scaunul din dreapta, în Dacia noastră, gri 83, cu număr de București, 8-B-6884. (Mereu am vrut să am număr de Dolj, așa că, atunci când mi-am cumpărat eu prima mașină, ani mai târziu, așa am avut!).
Mergeam, ca de atâtea ori, spre “Central”, după ce zburasem pe autostradă spre Pitești, iar apoi, clasic, Slatina, Balș…Tata mă întreba întotdeauna asta, cu atacul, pentru că îi plăcea cum răspundeam, și se amuza. “Cu cei trei de Ce!”, ziceam eu, iar el insista, prefăcându-se surprins. “Trei de C?! Adică?”
Și eu, la 10 ani, la 12 ani, la 15 ani, că ajunsesem la liceu cu întrebarea asta, spuneam fericit, dintr-o suflare: “Crișan-Cămataru-Cârțu!”, iar tata încheia, cu atuul: “Plus Balaci, care-i și întrece!”. Și așa și era. De aceea, azi, m-aș întoarce la joaca de atunci, cu alte litere, chiar dacă la volan nu mai e nimeni, și nici atacul acela nu mai e complet. Dar aș spune că, totuși, cei trei “B”, adică Bancu-Băluță-Baiaram, plus Cicâldău, care, uneori, îi mai și întrece, sunt tot o parolă pentru performanța Științei, 40 de ani mai târziu. (Sigur, plus Screciu, plus Romanchuk, plus Isenko, Assad, Mora, plus Badelj, Teles…).
Iar traseul european, pe ruta Sarajevo-Trnava-Istanbul-Atena-Viena-Czestochowa, început în iulie și care duce, deocamdată, până în Ajun de Crăciun, înseamnă că tot ceea ce a fost o să mai fie! Și, cu siguranță, mai intens și mai frumos decât atât!
Prea multă bucurie? Probabil, din moment ce imnul Științei începe cum începe. E normală o astfel de stare sufletească ușor amplificată. Dacă nu acum, atunci când? Însă e și foarte multă luciditate în jocul Universității de azi.
Această echipă nu își învinge adversarii, ci îi strivește, îi surclasează, îi risipește, aproape de sensul brut al cuvântului, într-o avalanșă de pase și capcane tactice cum doar la marile echipe mai vezi, într-un carusel de trasee care apar, se deschid sau, după caz, la nevoie, se închid, toate acestea având drept consecințe nu doar locul din clasamentul Superligii, ori această calificare în premieră, ci nașterea unei viziuni.
Sigur, Universitatea Craiova nu este încă o mare echipă, certificarea aceasta vine în timp și implică mai mult decât au astăzi cei trei “B” în palmares. Dar jocul complex, plănuit ca un atac copiat de pe masa de Stat Major a lui Soult și Davout, cei mai buni mareșali ai lui Bonaparte, și, mai cu seamă, exuberanța prezentă în tot ce încearcă Baiaram, Assad, Mora ori Nsimba, sunt semne că această echipă își poate lungi traseele europene până la primăvara în care, în sfârșit, vom fi îndreptățiți să scriem, aici ori pe acoperișul orașului, care este “Ion Oblemenco”, că ieri a fost 16 martie 1989. În fine, alaltăieri, pentru cei cu anii mei.
Universitatea Craiova e, în aceste clipe, liderul fotbalului românesc, grație unui om care a avut curajul să creadă în oameni și în farfuriile lui zburătoare. Așa s-a făcut că echipa sa a devenit un OZN, imposibil de identificat pentru adversari și capabil să survoleze, cu oamenii lui de pe altă Planetă, tot ceea ce a țintuit-o jos până acum. (Ce, vi se pare pământean felul în care Baiaram trage la colțul lung?).
Craiova a devenit azi o nouă civilizație, căutând un alt viitor, dar, paradoxal, întorcându-se în timpul în care Maxima părea și chiar era alcătuită din extratereștri, cu fotbalul lor din altă lume de frumos. Acest om a declanșat toate luminile din teren de la pupitrul lui de comandă, echipa a început să survoleze lumile care-i stau în cale, iar “Oblemenco” să se rotească ușor și să privească de sus, cu propriul punct de comandă în Peluza Nord, singurul punct cardinal care a salvat Știința când era aproape prăbușită.
Și totuși, nu aș spune că Universitatea Craiova din anul galactic 2025 este doar a unui singur “R”. Ci a doi “R”! Celălat l-a adus, l-a ținut și i-a dat combustibil primului. Și a mai și crezut în extratereștri!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.
Cele mai citite
