”Infernul dintre zgârie nori”. Analiza lui Marius Mitran înainte de semifinalele CM 2026: ”O revoluție, un război, o revanșă, o nedreptate sau o minune”
Galerie foto (1 fotografii): ”Infernul dintre zgârie nori”. Analiza lui Marius Mitran înainte de semifinalele CM 2026: ”O revoluție, un război, o revanșă, o nedreptate sau o minune”
Marius Mitran | Publicat: 14.07.2026 12:15 | Actualizat: 14.07.2026 12:15
Mondialul fără însușiri, așa cum i-am spus la debut, iată că a început să și le capete. Cu hoții de arbitraj, cu greșeli de arbitraj, care nu-s totuna, cu sistemul VAR care intervine, cu același sistem care tace, cu cipul din balon care simte și “pe tac-său în praznic”, cu cipul care nu mai simte nimic, nici măcar atunci când este la vedere șmecheria!
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Urmărește-ne pe Google
Urmărește iAMsport.ro pe Google
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro. Urmărește iAMsport.ro pe Google.
Toate acestea au existat în aceste fix 100 de meciuri ale turneului final, și s-au adăugat jocului frumos din unele meciuri, chiar superb din alte câteva, suficient cât să sperăm ca ultimele patru decisive să întoarcă fotbalul de unde a fost împrumutat de banii tot mai mulți ai acestei lumi numite FIFA. O lume mai puternică decât tot restul lumii.
Spania-Franța și Argentina-Anglia sunt cele două semifinale pe care unii le-au numit “perfecte”, pe care alții le găsesc doar logice, dar de la care absolut toți așteptăm ceva ce a fost în istoria Mondialelor și nu am avut încă în America.
Și anume nebunia, dramatismul, granița cu sfârșitul lumii, tahicardia, lacrimile, strigătul, îngerii coborâți pe pământ!
Dintre cele patru semifinaliste, doar deținătorii titlului mondial, argentinienii, au trăit și au trecut prin ceva emoții, în optimile de finală, cu Egipt. Frica a fost mare acolo, nu atât dramatismul, cel puțin pentru Messi și băieții lui, căci De Paul, Enzo Fernandez, Mac Allister, Paredes, Julian Alvarez, și ceilalți, cu toții par copiii lui, în niciun caz coechipieri.
Copiii lui, scutierii lui, gărzile sale de corp, unități speciale de intervenții, orice. Dar și fotbaliști extraordinari! Altfel nu ar fi prins locuri la masa lui Messi, dacă permiteți licența. În fine, mă repet, doar Argentina a trăit ceva aiuritor și aproape de o rușine, dar cum meciurile au fost cu Insulule Capului Verde, cu Egipt și cu Elveția, și cu toate deciziile esențiale în favoarea și la timpul lor, parcă mai degrabă aș fi tentat să spun că și pentru ei, de fapt, mai ales pentru ei, Cupa Mondială începe abia miercuri, pe 15 iulie!
Franța, în schimb, a defilat, a învins pe toată lumea, categoric, și niciodată nu a avut nevoie de mai mult de 90 de minute pentru a se impune. Locul în semifinale e o consecință a acestui joc minunat, marca Deschamps. Spania a debutat cu o remiză care nu conta, dovadă că nu a contat, 0-0 cu Insulele Capului Verde. Apoi a învins pe toată lumea, primind un singur gol în turneu, în ultimul meci, “sfertul de finală” cu Belgia. Cea mai bună apărare.
Anglia, în fine. Cel mai complicat traseu, cu un joc imposibil, în “optimi”, unde englezii au fost conduși timp de 70 de minute de RD Congo, apoi cu încă un joc decisiv, de data asta chiar pe Azteca, unde au învins, jucând în inferioritate numerică, timp de aproape o repriză, echipa gazdă, Mexicul. Apoi au întors revelația absolută a turneului final, Norvegia lui Haaland, de la 0-1, la 2-1, după prelungiri.
(Nu fusese ușor nici cu Ghana lui Inaki Williams, Semenyo sau Thomas Partey, 0-0 în grupă). Și atunci, de unde să iei, cum să judeci această echipă a lui Thomas Tuchel, un antrenor genial, cred, dar care tocmai și-a pus în cap vestiarul și, mai ales, pe Bellingham. Ceea ce e rău. Anglia însă pare că e atât de puternică încât toate aceste patimi nu fac decât să o trimită mai departe în competiția care nu i-a mai zâmbit, totuși, din 1966!
S-ar putea, după jocul arătat de Anglia acum, să spunem că 60 de ani au fost prea mulți. Sau că încă nu sunt de ajuns. Dintre toate cele patru, destinul ei mi se pare cel mai nedrept. Merită mai mult? Merita altădată mai mult? Așadar, Franța- Spania, de ziua Franței, Căderea Bastiliei și Argentina-Anglia, la 40 de ani de “ la mano de Dios”” și de la “el gol del siglo”. Practic, de la Maradona. Pentru toată lumea, se va întâmpla ceva sau se va repeta ceva!
O revoluție, un război, o revanșă, o nedreptate sau o minune! Pentru toți, aceste două zile sunt o facere a lumii aproape de importanța și având consecințele celei biblice. Acolo, între zgârie norii din filmele cu care am crescut, în această Americă pe care nu mai știm cum să o înțelegem, în Lumea prea Nouă, ceva se va întâmpla peste doar câteva ore.
Ceva care ne va confirma sau, dimpotrivă, ne va da peste cap toate visele. Pentru că toți suntem acolo, nu-i așa? Fiecare ține cu ai lui, nu? Cu Messi și Argentina lui. Cu Mbappe și Franța sa. Cu Spania lui Lamine Yamal. Cu Anglia lui Kane și Bellingham. Nimeni nu e indiferent acum pe această Planetă albastră, mică, pierdută într-un Univers ostil și total enigmatic.
Fix ca semifinalele astea. Cine știe ce va fi în Universul lor, cum vom judeca totul joi dimineață, când vom cunoaște marea finală? Ce va fi în sufletul nostru nefericit, sau super încântat, chinuit, ori bucuros, sperând sau chiar crezând în continuare în ceea ce avem și, poate, chiar și în ceea ce am pierdut? Cât încă nu e totul sfârșit, vorba filosofului, totul e bine în cea mai bună dintre lumile posibile!
Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.
Cele mai citite
