”Lacrimile lui Ignat. Secvențe de timp”. Marius Mitran scrie despre marele câștig al Rapidului în eșecul cu Hermannstadt

Poate fi un tânăr, de 22 de ani, potopit de lacrimi pentru o greșeală de picior, la ultima fază de joc, interpretându-i consecințele ca și cum ar fi fost ultima fază a finalei de Cupă Mondială?

Pot fi surprinse, în aceeași secvență de timp, și goana de bucurie a băncii lui Măldărășanu, cu Măldă în frunte, și prăbușirea în plâns a lui Cristi Ignat, pentru o clipă doar, omul greșelii?

Se poate, da. Se poate orice în lumea încă necunoscută inteligenței artificiale. Se poate orice dacă e viață în fotbal și contează prea puțin, aproape deloc, dacă mai e și altceva în lume în afară de fotbal.

Sigur că e, dar sunt, iată, clipe, în care pare că nu ar mai fi nimic în sufletul nostru, în afară de o secundă în care greșim, aceeași în care alții câștigă ceea ce noi am pierdut. E fotbal și atât. Fotbal, adică totul.

Rapid a jucat slab spre foarte slab sâmbătă seara, în ultima etapă a sezonului regulat, și a pierdut în ultima secundă, pentru că Ignat a luftat la o minge care venea de departe și se ducea spre nicăieri, fix ca Rapidul de acum al lui Șumudică.

Un Rapid ciudat, incapabil să tragă la poartă tot meciul, un Rapid chinuit de calcule de rezistență, în fața unui adversar care a fost și el, un pic, adică în esență, tot un fel de Rapid.

Iar Rapid contra Rapid nu poate genera decât dramă și un plâns lung, disperat, al unui viitor mare fotbalist, care a greșit tocmai pentru că și-a asumat tot meciul. Ignat a jucat bine până la acea ultimă minge lungă, pe care a interpretat-o și a atacat-o greșit.

Plânsul, înăbușit în tricoul alb-vișiniu, a venit, cred, nu din ratarea execuției, ci din prezența fabuloșilor suporteri rapidiști, pe care Cristi a simțit că i-a făcut să piardă.

S-a înșelat. Unu la mână, pentru că suporterii Rapidului nu pierd niciodată, pentru simplul motiv că nu pot fi învinși (se întâmplă asta de aproape 102 ani), apoi, doi la mână, Rapid mai degrabă a câștigat ceva prin acest 0-1 de la Sibiu.

A câștigat luciditatea de a recunoaște că nu merita nimic, dintr-un meci în care nu a jucat mai nimic. A câștigat, prin urmare, dimensiunea lungului nasului, ceea ce, în perspectiva unui play-off crunt, s-ar putea să conteze mai mult decât acest punct și jumătate pierdut.

A primit iubirea unui viitor mare fotbalist, chiar așa, oferită, deocamdată, prin lacrimi și fața ascunsă în tricou. Pentru că suporterii l-au iertat, știind că e de-al lor. O marcă de identitate mult mai importantă decât acel 0-0 pierdut în noaptea din ajun. Pentru că, dacă va fi să fie iar în fruntea fotbalului românesc, Rapid de aici, de la acest punct al disperării va pleca și va putea construi. Cu astfel de fotbaliști, adică, mai precis, cu astfel de oameni.

Îi vede cineva, aievea ori în imaginație, plângând după o ratare pe N’Jie ori pe Koljic?

Când va fi să fie iar, cu Aioani, cu Ignat, cu Borza, cu Grameni, cu Pop, cu Dobre ori cu Petrila va fi să fie. Cu Ciobi, cu Pașcanu, poate și cu Kait sau Christensen. Cu Manea.

Poate și cu ei, dar în mod sigur cu Cristi Ignat.

Am văzut, în jumătatea mea de secol de fotbal, câțiva jucători plângând pe teren. Fără excepție, au fost dintre cei mari sau au devenit mari după aceea.

Nu dau nume, pentru că alăturarea numelui lui Ignat de al lor ar putea să pară prea mult.

Deși eu simt că tânărul rapidist, născut la Chișinău, va fi, foarte curând, stoperul pentru mulți ani al echipei noastre naționale.

Altfel, marile greșeli ale Rapidului nu-i aparțin. Doar că o secvență din meci, ultima, a lui, a avut consecințe imediate. Dar nu, înfrângerea nu-i deloc a lui.

Doar viitorul.

Citește și

Motivele pentru care rapidiștii pot fi optimiști după eșecul din Ardeal. S-a mai întâmplat în istoria SuperLigii

Motivele pentru care rapidiștii pot fi optimiști după eșecul din Ardeal. S-a mai întâmplat în istoria SuperLigii

Marius Măldărașanu l-a consolat pe Ignat și ”l-a copiat” pe Gigi Becali: ”Fac și eu ca el cu schimbările”

Marius Măldărașanu l-a consolat pe Ignat și ”l-a copiat” pe Gigi Becali: ”Fac și eu ca el cu schimbările”

Marius Șumudică, semnal de alarmă după înfrângerea cu Hermannstadt: "Jucătorii sunt copiii mei, îi iubesc, dar când vin cu nota 4 trebuie trași de urechi"

Marius Șumudică, semnal de alarmă după înfrângerea cu Hermannstadt: "Jucătorii sunt copiii mei, îi iubesc, dar când vin cu nota 4 trebuie trași de urechi"

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!