”O zi prea proastă”. Dumitru Graur scrie despre umilința de la rugby, înfrângerea lui CSM București și argintul de la tenis de masă

Trebuie să înțelegem asta, să nu dramatizăm excesiv atunci când nu toate planetele se aliniază după cum ne dorim. Dar ce s-a petrecut ieri, într-o aprinsă duminică de septembrie, ne pune nițeluș pe gânduri. Fiindcă ne doare.

Un „ambasador” care ne face de rușine

Aș începe mai întâi cu înfrângerea catastrofală de la Cupa Mondială de rugby, unde Africa de Sud le-a administrat „stejarilor” un 76-0 îngrozitor. Venit, să nu uităm, după un alt rezultat umilitor, 8-82 împotriva Irlandei.

Stai și te întrebi oare ce am căutat noi acolo, unde se înfruntă marile națiuni ale rugbyului, nu piticii sportului cu balonul oval, așa cum suntem noi. Așa cum se zice adesea, sportul este cel mai bun ambasador al unei țări, spunând mai multe și mai frumoase decât oricare discurs diplomatic sau reclamă turistică.

În cazul nostru însă, rugbyul a făcut și face un deserviciu uriaș imaginii României, așezându-ne într-un colț de la periferia sportului mondial, ba chiar a civilizației.

În fapt, aceste scoruri fluviu vorbesc de la sine nu numai despre nivelul scăzut al rugbyului autohton, ci mai cu seama despre cel al sportului nostru, în general, arătând lumii o Românie săracă, incapabilă să-și educe tinerii, aruncând la coș preocupările pentru investiții și infrastructura sportivă.

Iar aceste lucruri, cum se vede, se plătesc din greu. Ca să știți cu cine ne-am întâlnit de fapt, atunci aflați că în rugbyul din Africa de Sud există 635.000 de jucători legitimați, ceea ce face din adversara noastră de ieri cea mai dezvoltată țară din lume în rugby, cu mult înaintea Angliei, inventatoarea jocului (335.000 jucători) și a Franței (258.000).

Nu mai vorbim de amatori, care se numără cu milioanele. Nu e deloc de mirare că reprezentativa „curcubeului” a câștigat deja de trei ori Cupa Mondială (1995, 2007 și 2019), ultima oară în Japonia, după un parcurs fără greșeală.

La noi, în momentul de față nu mai există decât 4 (patru) echipe profesioniste în campionatul național (Timișoara, Baia Mare, Steaua și Dinamo), iar restul formațiilor sunt semi-profesioniste, ca să nu zic amatoare.

Fiind prea puține, fiindcă destule s-au desființat, federația a luat decizia de a comasa prima ligă cu cea de-a doua, într-un talmeș-balmeș care numai la creșterea valorii nu duce.

Dar avem o echipă națională joacă la Cupa Mondială, fiind, atenție!, singura reprezentantă a României dintre jocurile de echipă care s-a calificat la un campionat mondial.

Iar această singură calificată, mă rog, cu destulă șansă (prin descalificarea Spaniei, care a folosit un jucător neeligibil), pierde meciurile cu 8-82 și 0-76.

Ultimul meci a stabilit cea mai mare diferență de scor de la Cupa Mondială și totodată singurul în care una dintre echipe nu marchează nici măcar un punct! Și atunci, unde e imaginea pe care o produce România în lume?

Spun asta pentru că actuala Cupă Mondială este pe cale să stabilească noi recorduri de audiență, undeva pe la un miliard de telespectatori!

Când Neagu nu merge, CSM pierde

Trec acum la handbalul feminin, fiindcă aveam multe speranțe de la CSM București, în condițiile în care echipa campioană s-a întărit considerabil în vederea participării în noua ediție a Ligii Campionilor, obiectivul declarat fiind desigur participarea la Final Four.

Însă ieri CSM a fost învinsă surprinzător, dar destul de clar, de formația germană Bietigheim, scor 24-26. Ceva se întâmplă la CSM, și nu numai de ieri, de azi, parcă sportivele uită să joace după ce vin în București, în ciuda promisiunilor și a sumelor mari de transfer.

Nici primul meci din actuala ediție a Ligii, 28-24 cu Odense, n-a fost destul de convingător, dar această înfrângere din Germania pune foarte serioase semne de întrebare. CSM București, cum spuneam, s-a întărit față de sezonul trecut, și luat un inter dreapta (Kobylinska), stângace veritabilă, o extremă dreapta (Nikolic) și un pivot puternic (Ingstadt), campioană mondială cu Norvegia, pe posturile care erau deficitare echipei bucureștene.

În plus, în meciul de la Bietigheim-Bissingen portarul Glauser a apărat excepțional. Dar echipa nu joacă deloc ce trebuie pe faza de atac, de parcă jucătoarele s-ar fi cunoscut abia de-o săptămână.

Deși favorite, Neagu și colegele sale au pierdut net, nemțoaicele având la un moment dat un avans de cinci goluri pe tabela de scor! Este adevărat și că Cristina Neagu nu s-a aflat într-o zi prea bună, ea ratând o mulțime de ocazii, între care și două aruncări de la 7 metri.

Iar când Neagu nu merge, nici CSM-ul nu merge, echipa fiind în continuare mult prea dependentă de jocul căpitanului său. Adrian Vasile va trebui să schimbe ceva în jocul CSM-ului, și asta cât mai repede. Fiindcă altfel ambițioasele planuri pentru Final Four nu vor mai face doi bani.

O nedorită medalie de argint

Și tot o reprezentantă a Germaniei, de această dată chiar echipa națională feminină de tenis de masă, ne-a interzis primul loc la Campionatul European pe echipe, desfășurat în Suedia.

Am mai scris aici despre excepționalele jucătoare de tenis de masă ale României, recentele câștigătoare ale competiției similare de la Jocurile Europene, atunci când au reușit să învingă... aceeași echipă a Germaniei.

De această dată nemțoaicele, cu două chinezoaice naturalizate, Ying Han și Xiaona Shan, au reușit revanșa, câștigând însă mult mai greu decât ar putea arăta scorul de 3-0.

Cum România este singura echipa națională din Europa care nu are sportive naturalizate din China, tare n-ar fi plăcut ca Bernadette Szocs, Eliza Samara și Andreea Dragoman să aducă trofeul acasă și, odată cu el, calificarea la JO de la Paris 2024.

La masa de joc însă, Eliza a pierdut prea clar în fața unei jucătoare de 40 de ani, Xiaona Shan (locul 34 mondial), fiind parcă dominată de importanța întâlnirii, iar Berni Szocs a ratat victoria (1-3 la seturi) în fața lui Ying Han (locul 10 mondial, cu două locuri mai jos decât sportiva noastră), lipsindu-i parcă răbdarea în fața unei jucătoare excelent defensiv, dar care are totuși și ea tot 40 de ani!

A urmat partida dintre Andreea Dragoman și singura nemțoaică-nemțoaică a adversarilor, Nina Mittelham, întâlnire pe care jucătoarea noastră a fost extrem de aproape să o câștige, dar a pierdut dramatic.

Mai exact, la scorul de 2-2 la seturi și 10-8 pentru Andreea, ea a avut două mingi de meci, pe care le-a ratat. La una dintre aceste șanse de a închide setul și meciul, nemțoaica a trimis o minge lungă, care a atins muchia mesei, un tuș incredibil, câștigând punctul.

Practic, doar 2-3 milimetri au lipsit ca mingea să fie afară și Andreea Dragoman să câștige partida! La scorul de 1-2 ar fi venit din nou la masă Szocs și Samara, iar rezultatul poate putea fi întors.

N-a fost să fie, și așa s-a scris istoria la Malmo, pentru încă o finală de campionat european pierdută, ca și în 2019, la Cluj-Napoca, în fața Germaniei. Dureros.

Naționala feminină a tenis de masă rămâne așadar cu medaliile de argint, o performanță pe care trebuie desigur s-o apreciem cum se cuvine.

Dar parcă ne-am dorit mai mult, tocmai fiindcă tenisul de masă feminin este în momentul de față, alături de canotaj, cam singurul sport de care se mai leagă speranțele noastre la medalii strălucitoare.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google