”Ce rămâne evident după plecarea lui Rădoi de la Craiova”. Analiza lui Ștefan Beldie

Dar, dincolo de asta, important este ce a rămas în urma lui Rădoi. Sau măcar ce a evidențiat acest mandat neobișnuit pe care fostul internațional l-a avut în Bănie.

Craiova a arătat că poate câștiga lejer campionatul

Am spus în mod repetat că oltenii au cea mai valoroasă echipă dintre formațiile din vârful clasamentului.

Adică, în contextul în care FCSB și CFR Cluj au fost unde au fost, Dinamo are doar vreo 14 jucători pe care se poate baza cu adevărat, iar Rapid a alternat bucățile de meci bune cu altele în care a avut supernoroc, Craiova chiar putea spera ca anul acesta să dea marea lovitură.

La nivel de joc, chiar și atunci când a făcut egal sau a pierdut în campionat, a fost net superioară adversarelor. Sigur, fotbalul se joacă pe goluri — goluri care aduc puncte. Dar să faci o echipă să joace este mai greu decât să o faci să câștige. Pe termen mediu și lung, cum îi place lui Hagi să spună, era de așteptat ca acel joc să devină mult mai productiv.

Noul antrenor nu se va putea plânge de absolut nimic. Rădoi a făcut echipa să joace fotbal; prin urmare, rolul celui care vine este să îmbunătățească chestiuni minore, cu grija celui care trebuie însă să fie atent să nu strice ceea ce merge deja.

Obsesia lui Rădoi pentru intensitate fizică în joc a fost pe deplin justificată

Toate echipele românești care au contat vreodată în Europa au reușit să o facă aproape întotdeauna atunci când s-au ridicat cât de cât la nivelul adversarului și din perspectivă fizică.

La cum arată fotbalul astăzi, ar fi și greu să te mai bazezi doar pe ceea ce numesc eu „talent static” — de exemplu, driblinguri care cel mult rușinează adversarul, dar nu-l scot din joc sau nu sunt continuate cu o pasă ori o centrare bună.

Rădoi a încercat să facă la Craiova, cu investiții masive din partea clubului, o echipă care să domine fizic adversarele din Liga 1 și să facă față celor din Europa. Momentul meciului cu Raków a arătat de ce o astfel de cerință este esențial de îndeplinit dacă vrei să contezi.

În fine, e firesc, în acest context, ca pe Rădoi să-l scoată din sărite toate milogelile fotbaliștilor săi din momentele în care jocul fizic îi depășea — de la simulări în încercarea de a obține un fault și până la scâncete false în urma unor contacte. Toate acestea sunt elemente care confirmă ideea că nu poți fi bărbat dacă-ți plac rolurile de bleg.

Rotaru a transformat o grămadă de ziariști în agenți de PR

Am fost de-a dreptul înduioșat de reacțiile unora dintre colegii mei de breaslă în intervalul dintre înfrângerea Craiovei cu UTA și momentul anunțării oficiale a demisiei lui Rădoi.

În doar câteva ore, o grămadă de ziariști dezvăluiau cât de toxic a fost mandatul lui Rădoi la Craiova. Cum i-a chinuit pe bieții oameni de acolo cu nu mai puțin de cinci anunțuri legate de demisie.

Și cum luptau cei de la Craiova să-l domolească pe nebun...

Desigur, folosesc termenul „nebun” într-o manieră populară, nimic clinic la mijloc. Dar impresia mea a fost că dinspre club au existat scurgeri interesate, menite să-i creeze lui Rădoi o imagine de individ fără control.

Nu că ar fi fost greu așa ceva. Din exterior, Rădoi a părut continuu un tip fără autocontrol, gata să explodeze din tot și din nimic.

În fine, ce vreau să spun este că o parte dintre cei care aveau o grămadă de informații legate de cât de rău a fost Rădoi la Craiova știau toate acele lucruri și înainte ca Mihai Rotaru să decidă să accepte despărțirea de el. Doar că, bănuiala mea, au preferat să tacă — nejurnalistic — în interesul clubului (?!), nu în cel al publicului.

Dar, când patronul Craiovei a luat decizia să meargă mai departe fără Rădoi, s-a umplut presa de detalii legate de cât de instabil a fost acesta pe tot parcursul mandatului său. Amuzant este că, în urmă cu doar câteva săptămâni, informațiile oferite pe această temă de jurnalistul Emanuel Roșu erau ironizate și catalogate drept atacuri rău-intenționate la adresa Craiovei.

Oamenii nu au nevoie de psiholog când alții cred că au nevoie de psiholog

E o modă în fotbalul românesc să trimiți orice nervos sau aparent depresiv la psiholog.

Un fel de „așa se lucrează modern”.

Acum vedem, în cazul Rădoi, sfaturi bine intenționate legate de necesitatea ca acesta să lucreze cu un psihoterapeut, ca să nu se mai comporte așa cum se comportă.

Problema este că o astfel de idee poate fi doar o alegere personală a celui care simte nevoia de ajutor.

Altfel, cei trimiși de alții să se „vindece” ajung, de obicei, să piardă vremea, pentru că în psihoterapie contează doar dorința clientului de a-și rezolva eventualele probleme, nu și ce dorințe au rudele, prietenii, ziariștii, fanii etc.

De asemenea, în ciuda a ceea ce se vede prin filme sau prin emisiuni aproape serioase în care apar psihologi, în realitate nu poți identifica ușor, într-o manieră clinică, cu ce probleme s-ar putea confrunta cineva doar pe baza unor reacții de pe marginea terenului sau din interviuri.

Dincolo de asta, e de-a dreptul penibil să ai impresia că un individ funcțional, cum e Rădoi, are nevoie să-i spună cineva ce să facă în privința vieții sale personale.

A, ok, poate sună interesant să trimiți pe cineva la psiholog — mai ales în lumea noastră supraexpusă în media. Dar, în afara unui oarecare confort pentru cei care se vor simți bine că până și unul cu bani ca Rădoi poate avea probleme, lucrurile rămân așa cum ți le-am spus: e penibil să faci asta.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google