Sepsi și CFR – foarte bune, Farul – bun, FCSB - deplorabil

Tabela după victoria FCSB-ului Galerie foto (1 fotografii): Sepsi și CFR – foarte bune, Farul – bun, FCSB - deplorabil
Foto: sportpictures  |   Tabela după victoria FCSB-ului

Dumitru Graur   |   Publicat: 04.08.2023 20:06   |  Actualizat: 04.08.2023 20:15

Au fost aproape patru ore și jumătate de serial fotbalistic, ieri seară, pe ecranele televizoarelor noastre. De la ora 19.00, ora începerii meciului de la Erevan, pentru Farul, până la exact 23.26, când s-a auzit ultimul fluier pe „Arcul de Triumf”, la meciul FCSB-ului, n-am avut o clipă liberă, cu ochii spre micile ecrane.

Jocurile s-au înlănțuit unul după altul, putând fi socotite un adevărat examen internațional pentru fotbalul românesc și cele patru echipe care ne-au reprezentat în Conference League. Iar acum, la spartul târgului dacă vreți, cred că se impun câteva concluzii. Să le luăm pe rând.

Meciul lui Alibec (Urartu – Farul 2-3)

Farul a întâlnit campioana Armeniei, într-un meci cu două fețe distincte. A fost mai întâi prima repriză, cu Farul de nerecunoscut, echipa lui Hagi făcând cea mai slabă repriză din câte se puteau face. Pe un teren prost Urartu s-a simțit efectiv ca la ea acasă, dominând foarte clar primele 30 de minute. Jucând fotbal. Apoi jocul s-a mai echilibrat, pe măsură ce gazdele pierdeau din prospețimea fizică. Alibec și mai ales Rivaldino au scăpat ocazii mari, dar până la urmă tot armenii au marcat, imediat după pauză și s-a făcut 2-0.

Hagi a regândit însă bine jocul la vestiare, l-a avansat pe Nedelcu între fundașii adverși la finalizare, l-a trecut pe Artean la mijloc și pe Mazilu pe dreapta, iar spațiile au început să apară. A profitat Alibec, care până la urmă a tras întreaga echipă după el. A fost mai întâi golul lui Nedelcu după cornerul executat de Alibec, apoi Denis a scăpat spre poartă după o pasă minunată a lui Mazilu și a marcat pentru egalare. L-am remarcat și pe arbitrul galez, care nu s-a lăsat intimidat de plonjoanele jucătorilor armeni. În final a venit și al doilea gol al lui Alibec, șut imparabil din careu, după o preluare de mare maestru.

Putea fi chiar 4-2 dacă Artean n-ar fi ratat o ocazie uriașă, dar chiar și așa campioana noastră trece în turul următor cu două victorii, ca și cu speranța că viitoarele meciuri vor fi mai aproape de cea de-a doua repriză de la Erevan.

Revelația Sepsi (Sepsi Sf. Gheorghe – CSKA Sofia 4-0)

La Sfântu Gheorghe se petrece un adevărat fenomen în acest an. Dintr-o echipă modestă, având cel mult speranța supraviețuirii, Sepsi s-a transformat în numai un an, un an jumătate, într-o formație performantă, cucerind trofee interne și intrând acum pe ușa din față a fotbalului internațional. Meritele sunt ale patronului Laszlo Dioszegi, a subvenției primite regulat din Ungaria, dar mai ales ale jucătorilor și ale antrenorilor. Și nu în cele din urmă ale publicului entuziast care umple tribunele micuțului stadion din Sf. Gheorghe. Într-un meci în care s-a văzut că bulgarii veniseră hotărâți să se bată și să se califice, Sepsi a evoluat calculat la început, un joc bine gândit de antrenorul Liviu Ciubotariu, dar s-a dezlănțuit în cea de-a doua parte, marcând până la un 4-0 zdrobitor. Chiar dacă n-a înscris, Marius Ștefănescu a fost omul partidei, notat cu 10 în ziarul de specialitate, la fel ca și antrenorul său, de altfel.

Ce trebuie să remarc în primul rând este că azi Sepsi este o echipă bine așezată, tactic impecabil, în care fiecare jucător face doar ce știe că face bine, simplu și eficace. Cum spuneam într-un precedent articol, anul acesta toate celelalte echipe din campionat trebuie să ia foarte serios un meci cu Sepsi Sf. Gheorghe, care se anunță a fi, încă de acum, una dintre revelațiile sezonului.

Ghinionul clujenilor (Adana Spor – CFR Cluj 2-1)

Într-o atmosferă infernală, CFR a avut o sarcină aproape imposibilă la Adana, în fața uneia dintre echipele tari ale Turciei. Meciul a fost aspru, de mare intensitate, într-o adversitate la care cu greu ar fi putut rezista o altă formație românească a momentului. Clujenii însă au rezistat, s-au apărat foarte atent, cu marcaj strâns la jucătorii adverși, dar pe final au ratat șansa unei calificări pe care cred că ar fi meritat-o.

În fapt, ce a făcut Andrea Mardolini la Cluj, în mai puțin de o lună de zile, ține de miracol. Din jucători abia aduși italianul a făcut o echipă adevărată, bine așezată, capabilă să joace de la egal la egal cu oricine. CFR chiar impresionează, jucătorii par foarte bine pregătiți, iar echipa se anunță una dintre favoritele la titlul de campioană anul acesta, dacă nu chiar principala favorită, după jocul pe care l-a arătat la Adana. Îmi place foarte mult albanezul Arlin Ajeti, stâlpul apărării, îmi plac Mogoș, Kresic, Mohar și Bîrligea, dar și portarul Răzvan Sava, foarte sigur între buturi.

Sigur, rezultatul ne-a dezamăgit, Adana a înscris în inferioritate numerică, practic la ultima fază înaintea prelungilor, a fost un gol foarte norocos pentru gazde, dar prestația CFR-ului rămâne și ea ne-a arătat o foarte puternică echipă românească, eliminată doar accidental, aș zice pe nedrept, din cupele europene.

Cu Becali la butoane (FCSB – CSKA 1948 Sofia 3-2)

Un meci straniu pe „Arcul de Triumf”, cu tribune goale. Dezolant. De asemenea dezolantă a fost și prestația echipei lui Gigi Becali, observați că nu ne mai încurcăm cu stafiile care sunt Caralambous sau Pintilii. Fiindcă Gigi e cel care face și desface, sau mai exact mereu desface ceea ce ceilalți încearcă să construiască. La fel s-au petrecut lucrurile și în meciul cu cealaltă CSKA din Sofia, atunci când, în a doua repriză, după schimbările dictate la telefon, FCSB n-a mai jucat absolut nimic, fiind destul de aproape de catastrofă.

În cele din urmă bucureștenii au câștigat (două goluri Djokovici) și s-au calificat, dar a fost mai mult o victorie a individualităților, decât a echipei. După cum arată și în acest campionat, supusă permanent toanelor unui analfabet al fotbalului, FCSB va mai rata în mod sigur încă un campionat, iar titlul mult râvnit va veni probabil la sfântu’ așteaptă! Păcat de talentul irosit al unor jucători ca Olaru, Coman sau Oct. Popescu.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului

Editorial Vali Moraru: Como si dice?
Editorial Vali Moraru: Como si dice?
Editorial Vali Moraru: Como si dice?
Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru

Rapid București nu este un aprozar în care vinde Andrei fiindcă așa vrea Diana Șucu!

EDITORIAL VICTOR VRÎNCEANU: Daniel Pancu este un om liber într-un fotbal de angajați

”Citizen Kane”. Editorial Marius Mitran, după triumful englezului la Balonul de Aur

Cele mai citite

Nu Lucescu, nu Ienei. Cine a fost cel mai mare antrenor român din istorie. A revoluționat efectiv naționala Franței

Special  |  07 Noiembrie 2026, 10:46
1.
Nu Lucescu, nu Ienei. Cine a fost cel mai mare antrenor român din istorie. A revoluționat efectiv naționala Franței
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului
Editorialisti  |  08 Noiembrie 2026, 14:53
2.
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”

Special  |  08 Noiembrie 2026, 13:17
3.

Știri de ultimă oră din sport
Barcelona a întors rezultatul pe Metropolitano și rămâne la trei puncte în fața Realului

LaLiga   |  09 Noiembrie 2026, 00:11
Barcelona a întors rezultatul pe Metropolitano și rămâne la trei puncte în fața Realului
Mercedes, al nouălea titlu din istorie și o dublă de senzație în 2026

Formula 1   |  08 Noiembrie 2026, 22:41
Mercedes, al nouălea titlu din istorie și o dublă de senzație în 2026
Marius Șumudică, îngrijorat de posibila depunctare a CFR-ului: ”E tragic!”

SuperLiga   |  08 Noiembrie 2026, 22:09
Marius Șumudică, îngrijorat de posibila depunctare a CFR-ului: ”E tragic!”
Elias Charalambous a acuzat arbitrajul după eșecul AEK Atena: ”Este o rușine!”. La gazde, Răzvan Marin a fost eliminat

Internațional   |  08 Noiembrie 2026, 21:55
Elias Charalambous a acuzat arbitrajul după eșecul AEK Atena: ”Este o rușine!”. La gazde, Răzvan Marin a fost eliminat
Filipe Coelho, după remiza cu CFR Cluj: ”Nu am realizat suficient”

SuperLiga   |  08 Noiembrie 2026, 21:36
Filipe Coelho, după remiza cu CFR Cluj: ”Nu am realizat suficient”
Inter - Como 2-0! Victorie meritată pentru echipa lui Chivu, care se apropie la un punct de lider

Serie A   |  08 Noiembrie 2026, 21:01
Inter - Como 2-0! Victorie meritată pentru echipa lui Chivu, care se apropie la un punct de lider
AS.RO Cristi Chivu l-a lăsat mască pe David Popovici! Ce a făcut în vestiar când toată lumea plecase acasă
Cristi Chivu l-a lăsat mască pe David Popovici! Ce a făcut în vestiar când toată lumea plecase acasă
RTV Cum arată penthouse-ul de două milioane de euro al lui Pescobar. E ceva unic în România. Are cinema, sală de fitness, o cameră de vinuri și piscină pe acoperiș / GALERIE FOTO
Cum arată penthouse-ul de două milioane de euro al lui Pescobar. E ceva unic în România. Are cinema, sală de fitness, o cameră de vinuri și piscină pe acoperiș / GALERIE FOTO
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
exclusiv Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
Special   |  08 Noiembrie 2026, 13:17
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Antrenorul lui Celta Vigo a explicat situația lui Ionuț Radu! De ce a jucat în campionat, dar nu va veni la naționala României
Echipa Națională   |  12:19
Antrenorul lui Celta Vigo a explicat situația lui Ionuț Radu! De ce a jucat în campionat, dar nu va veni la naționala României
Surpriză în fotbalul mondial! Arsene Wenger ia în calcul candidatura la șefia FIFA
Internațional   |  11:37
Surpriză în fotbalul mondial! Arsene Wenger ia în calcul candidatura la șefia FIFA
Șumudică pregătește plecarea de la CFR Cluj! A cerut o întâlnire cu șefii unui alt club
Internațional   |  10:53
Șumudică pregătește plecarea de la CFR Cluj! A cerut o întâlnire cu șefii unui alt club
Negocieri în impas la Dinamo! Andrei Nicolescu a oferit ultimele detalii
SuperLiga   |  10:08
Negocieri în impas la Dinamo! Andrei Nicolescu a oferit ultimele detalii
Un tricolor cu 48 de selecții este gata să schimbe echipa! Clubul solicită 12 milioane de euro
Stranieri   |  09:15
Un tricolor cu 48 de selecții este gata să schimbe echipa! Clubul solicită 12 milioane de euro
David Popovici, întâlnire specială cu Cristi Chivu! Ce cadouri și-au oferit cei doi campioni după Inter - Como
Special   |  08:20
David Popovici, întâlnire specială cu Cristi Chivu! Ce cadouri și-au oferit cei doi campioni după Inter - Como
Barcelona a întors rezultatul pe Metropolitano și rămâne la trei puncte în fața Realului
LaLiga   |  00:11
Barcelona a întors rezultatul pe Metropolitano și rămâne la trei puncte în fața Realului
exclusiv ”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
Diverse   |  23:58
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”