”Sistemul lui Mirel Rǎdoi”. Marius Mitran trage un semnal de alarmă în privința Universității Craiova: ”Nu îndrăznesc să scriu asta”
Galerie foto (1 fotografii): ”Sistemul lui Mirel Rǎdoi”. Marius Mitran trage un semnal de alarmă în privința Universității Craiova: ”Nu îndrăznesc să scriu asta”
Marius Mitran | Publicat: 25.07.2025 11:46 | Actualizat: 25.07.2025 17:37
Nu, nu e vorba despre acest larg 3-5-2 cu care Universitatea Craiova atacă meciurile în acest sezon, deși cred că am putea vorbi și despre el. Mai ales că, în cazul nostru, nu se poate pune problema “bulversării microclimatului” de la echipă, așa cum acționarul principal, Mihai Rotaru, a mărturisit că s-ar întâmpla lucrurile dacă dumnealui ori altcineva ar aborda problemele tactice de acolo. Altcineva în afară de Mirel Rădoi, desigur.
A fost o intervenție târziu, în noapte, în emisiunea lui Vali Moraru de la Digisport, a acționarului, și mi-a plăcut că a adus optimism, speranță și chiar umor. Dar, mai ales, realism, fixat în două cuvinte care au închis în cutia lor tot jocul Craiovei: atât încăpuse.
“Slava Ukraini!” a răsunat în studioul “Specialului” și am înțeles că toți văzusem, indiferent de poziția față de echipă, același lucru. A fost 2-1 pentru Sarajevo, dar fără inspirația portarului Isenko și fără șutul lui Romanchuk, Universitatea ar fi fost scoasă din cupele europene încă din primul meci, și așa ar fi fost corect, după ce a jucat.
Dar ce a jucat această nouă reprezentare a visurilor și ambițiilor Craiovei?
“Slavă Ucrainei!” este o expresie a recunoștinței în cazul nostru, un strigăt de eliberare din cele mai rele chinuri, o formă de supraviețuire sigur și poate chiar și o urmă de speranță.
Jocul Universității nu a avut însă nimic din toate acestea. Nici urmă de libertate în el, nici vreo recunoaștere a propriei valori, care există, cu certitudine, și abia dacă a lăsat puțină speranță și încredere pentru meciul de acasă, de joia viitoare.
De ce toate aceste lucruri stricate încă înainte de a intra, practic, în scenă? De ce toată lumea a văzut și a spus cât noroc a avut Craiova, în condițiile în care acest noroc cu carul i-a produs, totuși, o înfrângere în fața unei echipe nici la jumătatea cotei oltenilor mei de acasă?
Pentru că fotbalul e ca viața însăși și a-l duce într-un plan pur teoretic înseamnă nu doar să nu-l joci frumos, ci chiar să nu-l înțelegi. Craiova este, la această oră, o trupă de comando în formare, fără ca ea însăși să se prindă că fix asta trebuie să fie.
Craiova nu e fericită cu ea însăși și pare că nu se acceptă ea singură în jocul celor mari. Iar Mirel Rădoi acolo vrea să o ducă, dar pare, deocamdată, că o face chiar împotriva dorinței ei.
Într-unul din marile filme ale cinematografiei noastre, “Pas în doi”, geniul lui Dan Pița pune în scenă o secvență în care eroii filmului, un el și o ea, Claudiu Bleonț și minunata Anda Onesa în acele roluri, discută, într-un loc de joacă, despre viață, despre ce au de gând să facă, despre cum e lumea asta, despre viitorul lor. Despre o anume fericire.
Locul de joacă nu e, bineînțeles, întâmplător ales. Viața e o joacă, nu-i așa? Sau poate fi.
Sau trebuie să fie! Fotbalul, am adăuga noi peste ani, e un joc sau e viață?
Și Universitatea Craiova e “luată”, cum se spune pe la noi. Ea este, pe viață și de mult timp, a oamenilor care o iubesc necondiționat. Pe unii i-ați văzut joi noapte, în stadionul din Sarajevo, pe toți ceilalți, pe “Ion Oblemenco”, de zeci de ani, în sute de secvențe, în milioane de clipe care sunt doar ale lor. Sunt ei fericiți acum?
De ce ar fi? Credința, da, și speranța, da, le aduc o anumită putere de a rezista, dar nu și bucuria pe care o pomenește imnul lor cel frumos.
Craiova e căsătorită cu publicul ei și acest mariaj nu e, azi, unul fericit.
În finalul secvenței din filmul lui Dan Pița, Bleonț aproape o târăște pe Anda Onesa prin fața unor oameni, cupluri în parc sau singuri, și o întreabă obsesiv :”Crezi că ei sunt fericiți? Dar ei? Dar el, crezi că este? Dar ea? Dar aceștia, crezi că sunt?”.
Universitatea Craiova nu e fericită cu sistemul lui Mirel Rădoi. Nici Bancu nu e, așa mi se pare, nici Ndong, după cum a jucat, nici Baiaram și nici măcar Houri, care a ajuns, în sfârșit, titular, după atâta vreme. Craiova pare o echipă care se chinuie și doar atunci când iese din chin reușește să joace sclipitor, semn că undeva, ceva, totuși, funcționează. Sau măcar există!
Sigur că suntem la un soi de început de drum cu toții, doar că, joi noapte, la Sarajevo, Știința nu ar mai fi avut vreun drept la recurs măcar fără acea uriașă doză de noroc care i-a ocrotit șansele de a merge mai departe.
Dar sunt oamenii ei fericiți cu ce văd? Dar cei din teren sunt, cu ce joacă și cu ce trăiesc? Craiova are nevoie, înainte de orice, de un pic de zâmbet, așa cum, cândva, geniul ei protector i-a spus ultimului său urmaș să facă: “Distrează-te pe teren!”.
De la acest îndemn cât o religie, la acest “Slavă Ucraina!” de dincolo de miezul nopții din studioul Digisport, trebuie să se plece de luni, de joi, de mâine încolo.
Altfel, nimic nu va mai ține, nici sistemul, fie el 3-5-2, nici acest “pas în doi” care este obligatoriu de aproape 80 de ani. Mă rog, oamenii Craiovei vor rămâne mereu ai ei, acolo, în Peluză. Și dincolo, în tribune. Și aici, acasă. Și colo, în locurile lor.
Dar sunt ei fericiți? Sunt ei bucuroși, în unele duminici?
Dar Mirel Rădoi este?
Ei bine, abia la această ultimă întrebare nu știu răspunsul. Adică îl bănuiesc, dar nu îndrăznesc să-l scriu. Poate joia viitoare.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.
Cele mai citite
