”Stanciu e România, România e Europa”. Marius Mitran scrie în premieră pentru iAM Sport, după România - Kosovo: ”Visăm, în sfârșit”
Galerie foto (1 fotografii): ”Stanciu e România, România e Europa”. Marius Mitran scrie în premieră pentru iAM Sport, după România - Kosovo: ”Visăm, în sfârșit”
Marius Mitran | Publicat: 13.09.2023 14:30 | Actualizat: 13.09.2023 14:31
Noaptea de după un astfel de meci e cea mai albă dintre toate. Cele 15438 de gânduri nu te împiedică doar să adormi, măcar către dimineață, dacă tot ai început-o pe stadion, ci și să înțelegi ce-ai trăit.
Chiar așa, ce-am văzut, ce-am înțeles din noaptea de 12 spre 13 septembrie? Ce se întâmplă cu această echipă națională a noastră?
E foarte complicat să ajungi la un adevăr în cazul ei, și tot astfel, la fel de greu e să înțelegi ce e cu România ca țară, ce e cu oamenii ei, ce cred ei din ceea ce crezi tu!
2-0 cu Kosovo, goluri Stanciu și Mihăilă, ce vrem mai mult? E de ajuns, săru’ mâna! Știți vorbele lui Edi: cea mai bună apărare din grupă, locul doi care ne duce la Euro, coeziune, asta clar, forță de grup, familie. Și asta e clar!
Dar România mai înseamnă ceva, și nu doar ca fotbal, dar să zicem că doar la fotbal. România e Stanciu, acesta e banner-ul cinstit cu care trebuie să defilăm toți după meciul de marți noapte.
Nicolae Stanciu, căpitanul selecționatei, el. În banderola lui, în șutul lui, în emoțiile lui sufocante și în execuția lui dezastruoasă de la penalty, acolo e toată România.
Stanciu e România, România e Stanciu
Așa cum România e prezentă în toată definiția ei, desfăcută fibră cu fibră, în șutul excepțional cu care același Stanciu a deschis scorul, în “bicicletele” lui Moruțan, grele ca pe Angliru, în sacrificiul lui Screciu și Bancu, în cursele lui Rațiu, în luciditatea lui Drăgușin, în reflexele electrizante ale lui Moldovan, în voleul lui Mihăilă.
Mai ales acolo e România? Sau dincolo? E o echipă bună sau una slabă și norocoasă? Răspunsul e Nicolae Stanciu. Mulțumirea lui către Cer, în genunchi, după ce a marcat, sărutul stemei, dar mai cu seamă, privirea de om salvat de la o execuție în direct!
România trăiește periculos, pe marginea prăpastiei, dar trăiește! E ca în versul lui Păunescu, pe care l-am șoptit toată adolescența mea de elev la Lazăr:”Iubesc, am curaj și mă tem!”.
Aici, acolo e România de azi. Naționala noastră tremură la fiecare atac advers, se pierde la construcție, ratează înnebunitor, se ceartă pe ea însăși, dar vrea! Meritul lui Edi Iordănescu e închis în această sferă de frici și emoții, dar care se mișcă, totuși, către elita Europei.
Va fi acolo dacă va fi mai curajoasă un pic, mai încrezătoare în ideea că nu e singură și că are o țară în spate, va fi acolo dacă Stanciu îi va trage după el pe acești băieți, spunându-le că toți greșim în viață și că nu e om să nu fi ratat o lovitură de pedeapsă.
Uite, aș zice eu, am ratat vreo cinci. Prima oară când am dat la facultate, a doua oară când m-am despărțit de nu mai vreau să știu cine, a treia… Am uitat, ce Dumnezeu, că fotbalul nu e o chestiune de viață și de moarte, ci mult mai mult decât atât?
I-am uitat pe Bill Shankly, pe Cruijff și vorbele lor minunate!? Când s-a făcut dimineață, când s-a crăpat de ziuă, cum zicea tataie, România lui Stanciu trebuie să fi înțeles că noaptea lungă în care a stat, s-a sfârșit.
Nu dăm din penalty, dăm din acțiune
Cu om în plus, cu penalty ratat, cu noroc și cu necaz, naționala noastră are parte de celebra expresie a presei de altădată, “punct și de la capăt”. Gata, nu dăm din penalty, dăm din acțiune! Fix ca Stanciu.
Și încă un pic: lui Edi i-au ieșit nu doar schimbările, ofensive și reușite toate, ci și ideile. Cum ar fi cea de a schimba cinci titulari dintre cei care au jucaseră cu Israel, de a ține cu dinții de Bancu, Drăgușin, și Coman, prezența lui Stanciu era obligatorie oricum, ca și a lui Moldovan.
Curajul de a începe cu Hagi, Pușcaș, Rațiu și Cicâldău, toți aproape fără minute la echipele de club, modestia cu care a repetat în cazul lui Screciu exact ce face Reghecampf cu el la Universitatea Craiova. Să nu uit: Mihăilă, care fusese plutitor în meciul din urmă cu trei zile, aruncat în luptă ca să înscrie iar în prelungiri!
Desigur, și un arbitraj fabulos, cum nu am avut vreodată în istorie (vă mai aduceți aminte de Sorensen, Kim Milton Nielsen, Urs Maier?), dar peste toate și toți rămâne acest mare talent, care poate și care vrea, chiar și atunci când nu poate. Stanciu.
Și încă: nu vi se pare că și echipele de club de la care vin ai noștri parcă sună mai bine? Rapid, Rayo Vallecano, Genoa, Universitatea Craiova, Empoli, Deportivo Alaves, Parma, Pisa, Ankaragucu, FCSB, și lista nu se oprește aici.
Parcă, parcă e ceva mai bine… Altfel, dacă tot pictăm lozinci, desigur că Polul Nord nu este Polul Sud, nici Estul nu e Vestul, sau Polul Nord e Polul Sud, totuna, habar n-am. Ce știu sigur e că România e Europa! Cele 15438 de gânduri s-au risipit. Visăm, în sfârșit.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.
Cele mai citite
