Ștefan Beldie: De ce binele cu forța înseamnă rău - legea „românizării” echipelor din Liga 1

Așa că aruncă o idee general valabilă în orice context, inclusiv în ceea ce privește așa-zisa Lege Novak, care va ajunge în pragul promulgării și care obligă cluburile din Liga 1 să trimită pe teren echipe formate din minimum 40% fotbaliști români.

Altfel, se lasă cu sancțiuni, unele care ar putea fi de-a dreptul înfiorătoare dacă chiar e vorba de penalizare după fiecare meci în care un club nu îndeplinește criteriul – amenzi între 500.000 și 1.000.000 lei.

Vreau jucători români, dar mai mult vreau ca orice club să-și aleagă singur strategia

Culmea acestui text este că e scris de un ziarist care, de ani de zile, repetă iar și iar că, raportat la ce finanțare are fotbalul nostru, cluburile ar trebui să se orienteze în primul rând spre un așa-zis fotbal de „producție”.

Asta ar implica automat, mai ales, o orientare spre formarea de jucători, jucători pe care ulterior să-i vândă și să continue acest ciclu. Adică, ceva mai aproape de ce înseamnă Croația și Serbia și mult mai departe de ceea ce facem noi, care suntem cam ca Turcia, dar fără bani.

În fine, această orientare spre creșterea de fotbaliști ar însemna automat promovarea unui număr mare de jucători tineri români. Deci, dintr-un foc, asta ar implica atingerea a două reguli impuse deja sau pe cale să fie impuse echipelor noastre – regula folosirii jucătorului sub 21 de ani și, acum, regula folosirii a cel puțin cinci jucători români în orice moment al meciului.

Marea diferență este însă că ce vreau eu e doar o idee a unuia de pe margine care își dă cu părerea despre strategia cluburilor, iar ce impune legea sau regula FRF reprezintă o forțare a unor privați să facă, cu banii lor, ce doresc alții.

Problema nu e discriminarea, problema e furtul de libertate

Ca și în cazul regulii Under 21, și în cazul Legii Novak se vorbește mult despre discriminare. Pe de o parte, pentru că logica așa pare să spună, iar pe de altă parte pentru că e o sintagmă-sperietoare și capătă tracțiune imediat în discursul public.

Doar că nu discriminarea este principala problemă aici, ci un furt de libertate – adică privaților din fotbal li se fură din libertatea de a decide cum să-și gestioneze capitalul.

Desigur, unii vor veni și vor spune că dacă vrei să faci afaceri în România, trebuie să respecți legile locale sau că dacă vrei să exiști în industria fotbalului românesc, trebuie să respecți ce cere FRF.

Doar că modul acesta de a gândi este sărac moral și arată că gândirea multora dintre noi este puternic marcată atât de comunismul din trecut, cât și de formele mascate ale acestei doctrine care se manifestă în prezent.

Nu orice lege sau orice regulă trebuie privită ca fiind ceva just, mai ales când, așa cum spuneam, aduce atingeri reale sau chiar pune în pericol libertăți fundamentale.

Ne place capitalismul în mod selectiv, în rest tânjim după comunism

În momentul de față, citești acest text cu ajutorul unui dispozitiv pe care îl deții aproape exclusiv pentru că trăiești într-o societate într-o măsură respectabilă capitalistă și pentru că alte societăți capitaliste au făcut ceea ce știu să facă, în afară de profit – să inoveze și să ofere în piață efectele inovării, inclusiv tehnologice.

Iar același dispozitiv îți permite libertatea, de asemenea specifică democrațiilor, să fii nemulțumit de ideile mele sau de ideile altora. Și să susții cu multă energie orice restricție pe care guvernul sau cine știe ce instituție o impune.

Adică, multora ne plac libertățile care ne oferă confort, dar avem dificultăți majore să ne placă libertățile unora pe care nu-i suportăm – de exemplu, cluburile de fotbal care prea fac ce vor și prea sunt nerespectuoase cu ce ar vrea cei de pe margine.

Cei de pe margine pot fi suporteri și pot avea impresia că dreptul lor de a decide ce se întâmplă cu aceste societăți comerciale care gestionează o activitate emoțională, așa cum e fotbalul, este unul suprem.

Ceea ce e fals conform principiilor societății ale cărei beneficii le îmbrățișezi, dar ar fi valabil în societăți în care forme mascate de comunism, adică socialiste, sau comuniste de-a dreptul ar fi adevărate.

Oricât de frumoasă ar fi libertatea, oricând poate ajunge ca o broască fiartă la foc mic

În lumea rețelelor sociale și a „self-help-ului” de doi lei există povestea cu broasca aceea care, dacă e băgată brusc în apă fiartă, sare din vas. Dar dacă e pusă în apă rece și vasul este încălzit lent, preferă să facă efortul de a-și ajusta pe cât posibil temperatura corpului în loc să mai sară din vas.

Într-un final, moare.

Ei, cam așa stau lucrurile când vine vorba de legi/reguli care treptat fură din libertățile privaților. Nu trebuie să fie ceva dramatic, precum o apă clocotită, e suficient ca vasul furtului de libertate să fie încălzit la foc mic.

Nimeni nu-și pune real problema că FRF, prin Școala de Antrenori, impune obținerea unui carnet de antrenor pentru cei care vor să profeseze și că duce întregul proces de obținere a licenței Pro într-o zonă de extremă academică. Asta deși antrenorii sunt doar niște oameni care îi antrenează pe alții să se joace cât mai bine/spectaculos cu o minge, nu pompieri sau medici sau vreo altă categorie profesională de care depinde viața cuiva.

Dar foamea instituțiilor de a controla și de a domina este atât de mare încât tot timpul pune presiune asupra libertăților individuale sau de grup.

Prin urmare, oamenii ajung treptat în postura de a considera firesc impunerile aberante și renunță cu mare ușurință inclusiv la libertăți fundamentale pentru societăți democratice – libertatea de a-ți gestiona capitalul așa cum dorești.

Dacă nu mă crezi, privește din nou dispozitivul de pe care citești acest text și întreabă-te câte date despre tine transmiți în fiecare zi în schimbul bănuielii că doar așa poți beneficia de un serviciu de calitate.

Simplul fapt că aceste reguli/impuneri îi afectează pe unii pe care poate nu-i simpatizezi – de exemplu, oamenii cu bani care patronează cluburi – nu înseamnă că răul altora chiar e binele tău.

De cele mai multe ori, răul altora este răul tău într-un oarecare viitor. Dacă nu mă crezi, îți recomand să verifici cum au ajuns statele moderne să impună taxe și impozite de o manieră aberantă cetățenilor lor.

Indiciu – întâi s-au folosit de cei mulți și fără bani ca să-i taxeze pe cei puțini și bogați. Apoi, ca să nu fie discriminări, au generalizat tratamentul.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google