Edi Iordănescu, sub presiune la Legia după înfrângerea din Conference League: ”Îmi asum”

Foto 4/5 Galerie foto(5) Galerie foto (5 fotografii): Edi Iordănescu, sub presiune la Legia după înfrângerea din Conference League: ”Îmi asum”
Foto: profimedia  |  

Vlad Nicorescu   |   Publicat: 03.10.2025 12:29   |  Actualizat: 03.10.2025 12:29

Antrenorul român Edi Iordănescu (47 de ani), aflat pe banca tehnică a celor de la Legia Varșovia, a început cu stângul parcursul în Conference League, echipa sa fiind învinsă cu 0-1 de Samsunspor.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Musaba în minutul 10, iar Legia are ocazia să se revanșeze în Conference League, în deplasarea de pe terenul fostei echipe a lui Mircea Lucescu, Shakhtar Donetsk, meci programat pe 23 octombrie.

Edi Iordănescu, declarații după înfrângerea cu Samsunspor

Venit în această vară la formația din Polonia, Edi Iordănescu nu a avut cel mai bun start în cupele europene la noua sa echipă. Tehnicianul a fost aspru criticat în presa poloneză din cauza schimbărilor a zece jucători față de meciul trecut din campionat, în care Legia a câștigat cu 1-0 împotriva lui Pogon Szczecin.

La finalul partidei din Conference League, Edi Iordănescu a răspuns criticilor și a încercat să vadă lucrurile pozitive din înfrângerea cu Samsunspor:

Foto 3/5

"Chiar dacă am schimbat 10 jucători în echipa de start, lucru care poate fi discutat, am controlat meciul de la un capăt la altul. O neînțelegere în prima repriză ne-a costat un gol. Am jucat împotriva unei echipe foarte bune, care a terminat pe locul trei în campionatul Turciei sezonul trecut și acum este pe locul șase. Oaspeții au folosit echipa lor obișnuită din campionat. Am avut 64% posesie și un control total, ne-am creat ocazii, am lovit bara și am marcat un gol care a fost anulat.

Trebuie să fiu sincer. Sunt mulțumit că jucătorii au intrat pe teren cu mentalitatea și atitudinea potrivită. Știam că atâtea schimbări implică riscuri, dar stilul echipei nu s-a schimbat. Am avut control, personalitate, am vrut un rezultat, dar a trebuit să prioritizez anumite lucruri. Am luat acele decizii și îmi asum responsabilitatea pentru ele. Trebuie să ne gândim și la viitor.

Foto 1/5

Revenind la meci... În opinia mea, Legia merita mai mult. Ne-a lipsit puțin noroc și mai multă precizie în fața porții. Când îți creezi atâtea ocazii și ai atâtea mingi în careu, trebuie să profiți de ele. Am multe motive să îmi susțin decizia, dar să ne concentrăm pe cele mai importante. În primul rând, între meciul cu Rakow și cel cu Gornik avem cinci meciuri în 15 zile, dintre care trei în opt zile. Avem mulți jucători noi pe care nu i-am avut în perioada de pregătire.

Mi s-a spus că pentru unii ar fi un risc mare să joace meciul de joi. Ați văzut ce s-a întâmplat cu Kamil Piątkowski în ultimul meci. Înainte de meciul de joi, noi am avut 18 meciuri, iar Samsunspor doar nouă. Nimeni nu mă poate convinge că, jucând cu aceeași echipă, am fi avut aceeași energie, același efort și atâtea momente bune. Atunci ne-am fi asumat riscul de a pierde jucători din cauza accidentărilor", a declarat Edi Iordănescu, potrivit legia.net.

Pentru Edi Iordănescu urmează derby-ul din campionat cu liderul Gornik, programat duminică, 5 octombrie, de la ora 21:15.

Foto 5/5

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Adi Mutu - Mihai Rotaru, discuție de câteva ore. Patronul Craiovei s-ar fi schimbat radical: ”Eu așa l-am simțit”

Vești proaste pentru Mihai Rotaru! Universitatea Craiova, sancționată de UEFA

UEFA l-a remarcat pe Nicușor Bancu! Golul fundașului, nominalizat la reușita etapei în Conference League

Fotbalistul din tabăra campioanei remarcat de Coelho după victoria cu albanezii: ”Un profesionist”

Cicâldău, mesaj clar după victoria cu Egnatia: ”Nu trebuie să ne oprim aici!”. Ce urmează pentru Universitatea Craiova

Universitatea Craiova - Egnatia 2-0. Cicâldău și Bancu au adus a doua victorie a oltenilor în Conference League!

Cele mai citite

MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 17:19
1.
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
2.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

Diverse  |  13 Noiembrie 2026, 19:07
3.
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
Știri de ultimă oră din sport
Best Electric Van 2026 în România. Cine sunt marii câștigători

Auto   |  13 Noiembrie 2026, 23:25
Best Electric Van 2026 în România. Cine sunt marii câștigători
Dinamo îl putea transfera cu doar 50.000 de euro pe fotbalistul cumpărat de FCSB cu peste un milion! Reacția lui Nicolescu după atacul lui MM Stoica

SuperLiga   |  13 Noiembrie 2026, 22:40
Dinamo îl putea transfera cu doar 50.000 de euro pe fotbalistul cumpărat de FCSB cu peste un milion! Reacția lui Nicolescu după atacul lui MM Stoica
George Russell își lansează propria academie

Formula 1   |  13 Noiembrie 2026, 21:51
George Russell își lansează propria academie
Selecționerul Poloniei a rupt tăcerea înaintea duelului cu România, după ce s-a vehiculat că ar putea fi demis

Echipa Națională   |  13 Noiembrie 2026, 21:16
Selecționerul Poloniei a rupt tăcerea înaintea duelului cu România, după ce s-a vehiculat că ar putea fi demis
Decizie importantă pentru un club de tradiție din Franța! Cine este noul proprietar

Internațional   |  13 Noiembrie 2026, 19:42
Decizie importantă pentru un club de tradiție din Franța! Cine este noul proprietar
Surpriza pregătită de Kimi Antonelli pentru Mercedes după câștigarea titlului mondial! Apariție neașteptată a italianului
video Surpriza pregătită de Kimi Antonelli pentru Mercedes după câștigarea titlului mondial! Apariție neașteptată a italianului
Formula 1   |  13 Noiembrie 2026, 18:35
Surpriza pregătită de Kimi Antonelli pentru Mercedes după câștigarea titlului mondial! Apariție neașteptată a italianului
AS.RO Teodora Stoica s-a pomenit cu banii în cont, de la Gigi Becali: Ce e asta? E o greșeală? Suma era imensă
Teodora Stoica s-a pomenit cu banii în cont, de la Gigi Becali: Ce e asta? E o greșeală? Suma era imensă
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Cum arată lotul României pentru partida cu Polonia. Hagi a exclus un jucător care putea debuta pentru națională
Echipa Națională   |  11:03
Cum arată lotul României pentru partida cu Polonia. Hagi a exclus un jucător care putea debuta pentru națională
iCAUR V27 Design Contest: românii sunt invitați să creeze designul unui automobil care va deveni realitate
Auto   |  10:05
iCAUR V27 Design Contest: românii sunt invitați să creeze designul unui automobil care va deveni realitate
exclusiv ”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
SuperLiga   |  09:08
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
Fostul selecționer a nominalizat trei fotbaliști pentru naționala lui Gică Hagi
Echipa Națională   |  08:30
Fostul selecționer a nominalizat trei fotbaliști pentru naționala lui Gică Hagi
Victorie fabuloasă pentru Țările de Jos, care au făcut spectacol cu Grecia! Bulgaria, umilită de Islanda. Rezultatele zilei...
Internațional   |  23:57
Victorie fabuloasă pentru Țările de Jos, care au făcut spectacol cu Grecia! Bulgaria, umilită de Islanda. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor
Best Electric Van 2026 în România. Cine sunt marii câștigători
Auto   |  23:25
Best Electric Van 2026 în România. Cine sunt marii câștigători
Dinamo îl putea transfera cu doar 50.000 de euro pe fotbalistul cumpărat de FCSB cu peste un milion! Reacția lui Nicolescu...
SuperLiga   |  22:40
Dinamo îl putea transfera cu doar 50.000 de euro pe fotbalistul cumpărat de FCSB cu peste un milion! Reacția lui Nicolescu după atacul lui MM Stoica
George Russell își lansează propria academie
Formula 1   |  21:51