Căpitanul Barcelonei îi mustrează pe rivali pentru că s-au năpustit asupra lui Lamine Yamal la finalul jocului: ”Este puțin exagerat”

Foto 6/6 Galerie foto(6) Galerie foto (6 fotografii): Căpitanul Barcelonei îi mustrează pe rivali pentru că s-au năpustit asupra lui Lamine Yamal la finalul jocului: ”Este puțin exagerat”

Alina Chiță   |   Publicat: 26.10.2025 20:26   |  Actualizat: 26.10.2025 21:51

Barcelona a fost învinsă de Real Madrid cu 1-2 în El Clasico, iar ”Los Blancos” se distanțează în fruntea clasamentului LaLiga. Frenkie de Jong (28 de ani), mijlocașul catalanilor, a vorbit după finalul partidei despre incidentele de pe teren, în care au fost implicați jucătorii ambelor echipe.

Fără îndrumarea lui Hansi Flick, care a urmărit meciul din tribune, jucătorii Barcelonei nu au avut replică în fața presiunii madrilenilor. Kylian Mbappe a deschis scorul, marcând din careu după o pasă excelentă a lui Jude Bellingham.

Foto 3/6

Barcelona a pierdut cu 1-2 în El Clasico

Campioana din LaLiga a egalat după o acțiune pe flancul stâng: Marcus Rashford i-a pasat perfect lui Fermin Lopez, scăpat de marcaj, iar spaniolul a trimis mingea în poarta lui Courtois din zona punctului de la 11 metri.

Jude Bellingham a făcut 2-1 în minutul 43. Ulterior, Real Madrid a beneficiat de un penalty după un henț comis în propriul careu de Eric Garcia. Mbappe a executat lovitura de la 11 metri, dar șutul său a fost modest, iar Szczesny a reținut mingea cu o nouă paradă importantă.

La finalul meciului, a avut loc un incident între jucătorii ambelor echipe, declanșat de gestul lui Dani Carvajal, care i-a făcut semn lui Lamine Yamal să tacă, deranjat de anumite remarci ale tânărului jucător.

Foto 5/6

Căpitanul Barcelonei critică reacția madrilenilor față de Lamine Yamal: ”Este puțin exagerat”

După meci, Frenkie de Jong, căpitanul Barcelonei, a comentat incidentul în interviu, aducându-i critici lui Carvajal.

”Nu am văzut exact ce s-a întâmplat. Eram pe bancă și am văzut o mulțime de oameni. Când arbitrul a fluierat finalul, jucătorii lui Real Madrid s-au dus la Lamine. Este puțin exagerat. Trebuie să-i întrebați pe ei. În prima repriză nu am fost preciși cu mingea.

Real Madrid ne-a făcut rău prin jucătorii din atac. În a doua repriză ne-a lipsit capacitatea de a crea pericol și ocazii clare. Îi poți vorbi în privat, dar să faci gestul pe teren este același lucru ca înainte. Lamine nu a spus că Real Madrid fură, eu nu am auzit asta”, a declarat De Jong, potrivit Mundo Deportivo.

Foto 1/6

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Mourinho, în extaz după victoria cu Barcelona: ”Am așteptat toată viața să fac această celebrare pe Camp Nou”

Barcelona - Real Madrid 1-2. Mbappe a făcut diferența în El Clasico! ”Dubla” francezului i-a adus echipei lui Mourinho un succes important

Gică Popescu, prezent la Barcelona - Real Madrid! Cu cine a fost surprins în tribune

Lovitură teribilă pentru Mourinho înainte de El Clasico! Un jucător de bază de la Real Madrid, OUT de la derby-ul cu Barcelona

Ce a spus Hansi Flick despre Jose Mourinho înainte de Barcelona - Real Madrid

Jose Mourinho i-a dat replica lui Fermin Lopez înainte de El Clasico

Cele mai citite

Ofertă de 4.000.000 de euro pentru transferul mijlocașului de la FCSB! Gigi Becali nu a stat pe gânduri și a decis

Fotbal  |  24 Octombrie 2026, 18:06
1.
Ofertă de 4.000.000 de euro pentru transferul mijlocașului de la FCSB! Gigi Becali nu a stat pe gânduri și a decis
S-a retras devreme, dar a fost la fel de bun ca Gică Hagi: ”Dacă nu chiar peste”

Special  |  24 Octombrie 2026, 12:51
2.
S-a retras devreme, dar a fost la fel de bun ca Gică Hagi: ”Dacă nu chiar peste”
Daniel Pancu, ”masacrat” după FCSB - Rapid: ”El a pierdut derby-ul! Dacă suporterii îl vor tolera în continuare, își merită soarta”

SuperLiga  |  25 Octombrie 2026, 09:05
3.
Daniel Pancu, ”masacrat” după FCSB - Rapid: ”El a pierdut derby-ul! Dacă suporterii îl vor tolera în continuare, își merită soarta”
Știri de ultimă oră din sport
Burcă nu și-a iertat jucătorii: ”Am fost dominați de la un capăt la celălalt, ce să vă zic? Sunt dezamăgit”

SuperLiga   |  26 Octombrie 2026, 23:47
Burcă nu și-a iertat jucătorii: ”Am fost dominați de la un capăt la celălalt, ce să vă zic? Sunt dezamăgit”
Noul Renault Twingo electric poate fi comandat în România! De la ce preț pornește

Auto   |  26 Octombrie 2026, 21:23
Noul Renault Twingo electric poate fi comandat în România! De la ce preț pornește
Sepsi - Universitatea Craiova 0-5. Oltenii s-au dezlănțuit la Sfântu Gheorghe și s-au apropiat la un punct de liderul Dinamo!

SuperLiga   |  26 Octombrie 2026, 20:00
Sepsi - Universitatea Craiova 0-5. Oltenii s-au dezlănțuit la Sfântu Gheorghe și s-au apropiat la un punct de liderul Dinamo!
Toto Wolff a dezvăluit secretul lui Kimi Antonelli: ”Extraordinar!”

Formula 1   |  26 Octombrie 2026, 19:47
Toto Wolff a dezvăluit secretul lui Kimi Antonelli: ”Extraordinar!”
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Comunicate   |  26 Octombrie 2026, 18:43
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Ironizat de Săpunaru, Niță a venit cu replica: ”Îi fac cadou un breloc original!”

SuperLiga   |  26 Octombrie 2026, 18:18
Ironizat de Săpunaru, Niță a venit cu replica: ”Îi fac cadou un breloc original!”
AS.RO Cum a putut fi surprins Gigi Becali la 5 dimineaţa! Latifundiarul din Pipera a confirmat totul
Cum a putut fi surprins Gigi Becali la 5 dimineaţa! Latifundiarul din Pipera a confirmat totul
RTV BREAKING NEWS, alertă de gradul 0 în România. SRI anunţă o celulă teroristă
BREAKING NEWS, alertă de gradul 0 în România. SRI anunţă o celulă teroristă
Costin Ștucan: ”Să vă povestesc ceva ce am aflat din interiorul clubului FCSB”. O dezvăluire năucitoare despre ”puiul” de Cupa Campionilor primit de Steaua în 1986
exclusiv Costin Ștucan: ”Să vă povestesc ceva ce am aflat din interiorul clubului FCSB”. O dezvăluire năucitoare despre ”puiul” de Cupa Campionilor primit de Steaua în 1986
Special   |  26 Octombrie 2026, 11:26
Costin Ștucan: ”Să vă povestesc ceva ce am aflat din interiorul clubului FCSB”. O dezvăluire năucitoare despre ”puiul” de Cupa Campionilor primit de Steaua în 1986
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
Burcă nu și-a iertat jucătorii: ”Am fost dominați de la un capăt la celălalt, ce să vă zic? Sunt dezamăgit”
SuperLiga   |  23:47
Burcă nu și-a iertat jucătorii: ”Am fost dominați de la un capăt la celălalt, ce să vă zic? Sunt dezamăgit”
Rapid a emis un comunicat după declarațiile lui Becali: ”Originea etnică a unui om nu poate fi folosită pentru a-l umili!”
SuperLiga   |  23:10
Rapid a emis un comunicat după declarațiile lui Becali: ”Originea etnică a unui om nu poate fi folosită pentru a-l umili!”
Semnalul de alarmă tras de Coelho după victoria zdrobitoare cu Sepsi: ”Nu e ușor”
SuperLiga   |  22:39
Semnalul de alarmă tras de Coelho după victoria zdrobitoare cu Sepsi: ”Nu e ușor”
exclusiv Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din...
Special   |  22:04
Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”
Noul Renault Twingo electric poate fi comandat în România! De la ce preț pornește
Auto   |  21:23
Noul Renault Twingo electric poate fi comandat în România! De la ce preț pornește
Harry Kane a cucerit în premieră Balonul de Aur! Alexia Putellas, câștigătoarea trofeului la feminin
Internațional   |  20:41
Harry Kane a cucerit în premieră Balonul de Aur! Alexia Putellas, câștigătoarea trofeului la feminin
Sepsi - Universitatea Craiova 0-5. Oltenii s-au dezlănțuit la Sfântu Gheorghe și s-au apropiat la un punct de liderul Dinamo!
SuperLiga   |  20:00
Sepsi - Universitatea Craiova 0-5. Oltenii s-au dezlănțuit la Sfântu Gheorghe și s-au apropiat la un punct de liderul Dinamo!
Toto Wolff a dezvăluit secretul lui Kimi Antonelli: ”Extraordinar!”
Formula 1   |  19:47