Înlocuitor pentru Vinicius Junior. Florentino Perez nu stă degeaba: știe pe cine ”atacă”, dacă brazilianul pleacă

Vinicius jr. joacă la Real Madrid din 2018 Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Înlocuitor pentru Vinicius Junior. Florentino Perez nu stă degeaba: știe pe cine ”atacă”, dacă brazilianul pleacă
Foto: Profimedia  |   Vinicius jr. joacă la Real Madrid din 2018

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 27.07.2025 20:03   |  Actualizat: 27.07.2025 22:54

Negocierile privind reînnoirea contractului lui Vinicius jr. (25 de ani), extrema stânga de la Real Madrid, cu formația pregătită de Xabi Alonso au intrat în impas, iar conducerea clubului are planul pregătit în cazul în care fotbalistul brazilian va părăsi echipa.

Contractul lui Vini jr. cu Real Madrid expiră în vara anului 2027, însă conducerea clubului madrilen încearcă deja să-l convingă pe starul brazilian să semneze prelungirea.

Totuși, în calea negocierilor există un impediment: salariul ”astronomic” cerut de extrema stângă — peste 30.000.000 de euro pe an — o condiție pe care Florentino Perez nu este dispus să o accepte.

Vinicius jr. o poate umple de bani pe Real Madrid

Vinicius este al doilea cel mai bine plătit jucător din lotul pregătit de Xabi Alonso, după Kylian Mbappe, care este remunerat cu suma dorită de colegul său brazilian.

Negocierile privind reînnoirea înțelegerii dintre cele două părți sunt sistate până în iarnă, când conducerea ”Los Blancos” speră să ajungă la un consens cu fotbalistul în vârstă de 25 de ani.

În ultima perioadă s-a vehiculat informația că jucătorul sud-american este dorit în Arabia Saudită, unde ar urma să câștige un salariu de un miliard de euro, iar Real Madrid ar obține de pe urma sa 350 de milioane de euro.

Vinicius jr. este cotat la 170.000.000 de euro

Erling Haaland, dorit de Florentino Perez la Real Madrid

Potrivit Mundo Deportivo, dacă Vinicius o va părăsi pe fosta campioană a Spaniei, Florentino Perez este pregătit să îl aducă la formația spaniolă pe Erling Haaland, atacantul vedetă de la Manchester City.

146 de meciuri și 124 de goluri
sunt cifrele lui Erling Haaland la Manchester City.

Președintele clubului madrilen ar urma să folosească banii primiți în schimbul lui Vinicius pentru a-l cumpăra pe fotbalistul norvegian.

Numele lui Haaland a mai fost vehiculat ca posibilă sosire în capitala Spaniei în urmă cu câțiva ani, înainte ca jucătorul în vârstă de 25 de ani să plece de la Borussia Dortmund la Manchester City.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Carlos Espi, dezvăluiri din vestiarul lui Real Madrid: ”Mourinho îmi cere să îl ajut pe Mbappe”

Mourinho a răbufnit după eșecul din derby-ul Madridului și a desființat arbitrajul: ”Arias nu avea experiența necesară! Comisia a greșit atunci când a făcut delegările”

”Galben sau roșu?” Controversă în derby-ul Madridului! Bellingham a cerut intervenția VAR după duelul cu Romero

Raphinha își prelungește contractul cu Barcelona! Deco le-a dat marea veste fanilor

Drumul către El Clasico: promoția MrBit și 3 meciuri care au intrat în istoria rivalității (P)

Mbappe a numit cei 3 jucători pe care i-ar transfera la Real Madrid

Cele mai citite

Emil Grădinescu l-a desființat pe antrenorul favorit să-i ia locul lui Baciu la FCSB: ”Nu are niciun fel de rezultat”

SuperLiga  |  20 Septembrie 2026, 09:00
1.
Emil Grădinescu l-a desființat pe antrenorul favorit să-i ia locul lui Baciu la FCSB: ”Nu are niciun fel de rezultat”
Acuzații dure la adresa Academiei Farului: ”Ați lăsat copiii pe drumuri. Acum le puneți piedici pentru 5.000 de euro!”

Fotbal  |  20 Septembrie 2026, 21:02
2.
Acuzații dure la adresa Academiei Farului: ”Ați lăsat copiii pe drumuri. Acum le puneți piedici pentru 5.000 de euro!”
Gigi Becali susține că știa ce plan are Călin Georgescu: ”Să-ți spun de ce l-au luat”

Diverse  |  21 Septembrie 2026, 14:30
3.
Gigi Becali susține că știa ce plan are Călin Georgescu: ”Să-ți spun de ce l-au luat”
Știri de ultimă oră din sport
Galatasaray pregătește un nou transfer-șoc: 50.000.000 de euro pentru starul lui Real Madrid!

Internațional   |  22 Septembrie 2026, 23:44
Galatasaray pregătește un nou transfer-șoc: 50.000.000 de euro pentru starul lui Real Madrid!
Gigi Becali: ”Am dat 14.000.000 de euro acestei clinici până la ora asta, gratis, pentru oamenii săraci!”

Diverse   |  22 Septembrie 2026, 23:06
Gigi Becali: ”Am dat 14.000.000 de euro acestei clinici până la ora asta, gratis, pentru oamenii săraci!”
Meci nebun între ASA Tg. Mureș și CS Dinamo: 7 goluri și o răsturnare dramatică de scor!

Liga 2   |  22 Septembrie 2026, 22:33
Meci nebun între ASA Tg. Mureș și CS Dinamo: 7 goluri și o răsturnare dramatică de scor!
Nicolescu a anunțat ce siglă va folosi Dinamo în sezonul viitor

SuperLiga   |  22 Septembrie 2026, 21:00
Nicolescu a anunțat ce siglă va folosi Dinamo în sezonul viitor
E oficial: încă o echipă din SuperLiga s-a despărțit de antrenorul său!

SuperLiga   |  22 Septembrie 2026, 19:45
E oficial: încă o echipă din SuperLiga s-a despărțit de antrenorul său!
Rapid, meci amical de gală: o va înfrunta pe Genoa, la București, în timpul pauzei internaționale!

SuperLiga   |  22 Septembrie 2026, 19:07
Rapid, meci amical de gală: o va înfrunta pe Genoa, la București, în timpul pauzei internaționale!
AS.RO Omul cu 2300 de maşini în garaj tocmai a fost dat afară de la job! Cine e bărbatul celebru
Omul cu 2300 de maşini în garaj tocmai a fost dat afară de la job! Cine e bărbatul celebru
RTV VIDEO Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru se sărută pasional! Imaginile BOMBĂ au scăpat pe internet
VIDEO Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru se sărută pasional! Imaginile BOMBĂ au scăpat pe internet
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
exclusiv Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
Special   |  19 Septembrie 2026, 22:15
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
ACUM, LIVE | PREA MULT BANCIU, 22 septembrie. ”Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Ce i-ar fi spus Călin Georgescu lui Ionel Rusen despre ”misiunea” sa

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 21 septembrie. Călin Georgescu, reținut de DIICOT. Dosarul vizează o presupusă înșelăciune de 1,1 milioane de euro

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 18 septembrie. Nicușor Dan, despre riscul ca România să ajungă la ”junk”: ”Se putea mai bine, dar se putea și mult mai rău”

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

MM Stoica a făcut marele anunț privind venirea lui Reghecampf la FCSB: ”Nu are sens să stea reporterii în aeroport”
SuperLiga   |  08:53
MM Stoica a făcut marele anunț privind venirea lui Reghecampf la FCSB: ”Nu are sens să stea reporterii în aeroport”
Gigi Becali a numit singurul jucător de la FCSB care ar merita să fie convocat la naționala României
SuperLiga   |  08:24
Gigi Becali a numit singurul jucător de la FCSB care ar merita să fie convocat la naționala României
Galatasaray pregătește un nou transfer-șoc: 50.000.000 de euro pentru starul lui Real Madrid!
Internațional   |  23:44
Galatasaray pregătește un nou transfer-șoc: 50.000.000 de euro pentru starul lui Real Madrid!
Gigi Becali: ”Am dat 14.000.000 de euro acestei clinici până la ora asta, gratis, pentru oamenii săraci!”
Diverse   |  23:06
Gigi Becali: ”Am dat 14.000.000 de euro acestei clinici până la ora asta, gratis, pentru oamenii săraci!”
Meci nebun între ASA Tg. Mureș și CS Dinamo: 7 goluri și o răsturnare dramatică de scor!
Liga 2   |  22:33
Meci nebun între ASA Tg. Mureș și CS Dinamo: 7 goluri și o răsturnare dramatică de scor!
exclusiv Românul care ar fi fost ”unul dintre cei mai buni fotbaliști din lume dacă ar fi muncit”
Special   |  22:01
Românul care ar fi fost ”unul dintre cei mai buni fotbaliști din lume dacă ar fi muncit”
Nicolescu a anunțat ce siglă va folosi Dinamo în sezonul viitor
SuperLiga   |  21:00
Nicolescu a anunțat ce siglă va folosi Dinamo în sezonul viitor
exclusiv Banciu, dezlănțuit la adresa echipei de tradiție din România: ”A murit la Revoluție, apoi a fost doar o glumă, un surogat, o...
Liga 2   |  20:21
Banciu, dezlănțuit la adresa echipei de tradiție din România: ”A murit la Revoluție, apoi a fost doar o glumă, un surogat, o poșircă!”