Raphinha a marcat o ”dublă” cu Real Madrid și a avut un mesaj pentru medicul ce i-a acuzat de dopaj

Cum a sărbătorit Raphinha cele două goluri de la meciul cu Real Madrid. Mesaj clar pentru medicul care a sugerat că ar trișa Galerie foto (1 fotografii): Raphinha a marcat o ”dublă” cu Real Madrid și a avut un mesaj pentru medicul ce i-a acuzat de dopaj
Foto: getty  |   Cum a sărbătorit Raphinha cele două goluri de la meciul cu Real Madrid. Mesaj clar pentru medicul care a sugerat că ar trișa

Mădălina Gavrilă   |   Publicat: 11.05.2025 20:24   |  Actualizat: 11.05.2025 22:20

Barcelona a învins-o pe Real Madrid în meciul din etapa a 35-a din La Liga, scor 4-3. Omul meciului, Raphinha (28 de ani), a marcat două dintre cele patru goluri ale catalanilor, iar după fiecare reușită a ținut să îi transmită un mesaj clar lui Niko Mihic, fostul medic al madrilenilor.

Barcelona a revenit spectaculos în partida cu Real Madrid, după ce a fost condusă cu 2-0, grație dublei lui Mbappe.

Pentru catalani au marcat Eric Garcia, minutul 19, Lamine Yamal, minutul 32, și Raphinha, minutul 34 și 45, în timp ce pentru ”los blancos” Kylian Mbappe a reușit un hat-trick, minutele 5, 14 și 70.

Raphinha, mesaj clar pentru contestatari

Omul meciului, Raphinha, a înscris două goluri pentru catalani, iar după fiecare reușită a dorit să răspundă la speculațiile lansate de fostul medic al lui Real Madrid, Niko Mihic, cu privire la un posibil dopaj, după ce mai mulți jucători ai Barcelonei au fost văzuți purtând același tip de bandaj.

Brazilianul a celebrat golurile arătând către bandajul de pe încheietura mâinii.

Raphina nu este primul care a răspuns speculațiilor. După meciul cu Inter, din turul semifinalelor Champions League, scor 3-3, Lamine Yamal a postat o serie de fotografii, printre care se afla și una cu bandajul purtat pe mâna dreaptă în prima repriză, ceea ce a reprezentat un răspuns subtil contestatarilor.

Declarația dată de fostul doctor de la Real Madrid

Niko Mihic, fostul medic de la Real Madrid, care în prezent a rămas în rolul de consultant al ”albilor”, lasă de înțeles că acele bandaje ar putea fi folosite pentru a îmbunătăți performanța sportivă.

”(n.r. ironic) S-ar putea să joace jocuri de strategie, să se joace mult fussball și să facă tendinită... la fel cum s-ar putea să nu-l fi mituit pe Negreira.

Nu știu ce se întâmplă, dar ceea ce vreau să spun este că orice medic știe că, dacă vrei un acces venos mai ușor, acesta este la mâini și la încheieturi.

Să spună «nu», dar să-mi arate ce fac, de fapt. Care e secretul? Nu e din cauza fotbalului de masă, nu-i așa?”, a declarat pentru MARCA doctorul Niko Mihic, fostul șef al serviciilor medicale de la Real Madrid.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Carlos Espi, dezvăluiri din vestiarul lui Real Madrid: ”Mourinho îmi cere să îl ajut pe Mbappe”

Mourinho a răbufnit după eșecul din derby-ul Madridului și a desființat arbitrajul: ”Arias nu avea experiența necesară! Comisia a greșit atunci când a făcut delegările”

”Galben sau roșu?” Controversă în derby-ul Madridului! Bellingham a cerut intervenția VAR după duelul cu Romero

Raphinha își prelungește contractul cu Barcelona! Deco le-a dat marea veste fanilor

Drumul către El Clasico: promoția MrBit și 3 meciuri care au intrat în istoria rivalității (P)

Mbappe a numit cei 3 jucători pe care i-ar transfera la Real Madrid

Cele mai citite

Adi Mutu ar urma să preia o mare echipă din SuperLiga: ”Iar o să râzi”

SuperLiga  |  22 Septembrie 2026, 12:04
1.
Adi Mutu ar urma să preia o mare echipă din SuperLiga: ”Iar o să râzi”
E gata: Nicușor Stanciu a semnat în SuperLiga! Când ar putea debuta pentru noua echipă

SuperLiga  |  21 Septembrie 2026, 20:53
2.
E gata: Nicușor Stanciu a semnat în SuperLiga! Când ar putea debuta pentru noua echipă
Românul care ar fi fost ”unul dintre cei mai buni fotbaliști din lume dacă ar fi muncit”

Special  |  22 Septembrie 2026, 22:01
3.
Românul care ar fi fost ”unul dintre cei mai buni fotbaliști din lume dacă ar fi muncit”
Știri de ultimă oră din sport
A revenit la Csikszereda! Antrenorul care a scris istorie la club preia echipa din Superliga

SuperLiga   |  24 Septembrie 2026, 17:51
A revenit la Csikszereda! Antrenorul care a scris istorie la club preia echipa din Superliga
CHERY a ales România pentru o premieră europeană. Ce am aflat la Mamaia

Auto   |  24 Septembrie 2026, 16:54
CHERY a ales România pentru o premieră europeană. Ce am aflat la Mamaia
L-a lăudat pe Hagi și este convins că România poate câștiga grupa de Nations League: ”Nu jucăm cu Brazilia sau Spania”

Echipa Națională   |  24 Septembrie 2026, 16:28
L-a lăudat pe Hagi și este convins că România poate câștiga grupa de Nations League: ”Nu jucăm cu Brazilia sau Spania”
Transfer-surpriză: David Alaba a semnat cu un club din Serie A!
video Transfer-surpriză: David Alaba a semnat cu un club din Serie A!
Serie A   |  24 Septembrie 2026, 15:57
Transfer-surpriză: David Alaba a semnat cu un club din Serie A!
Reghecampf, primele cuvinte după revenirea la FCSB: ”Nu trebuie să mă întrebați pe mine despre ce va spune Gigi, e adevărat întotdeauna!”

SuperLiga   |  24 Septembrie 2026, 15:30
Reghecampf, primele cuvinte după revenirea la FCSB: ”Nu trebuie să mă întrebați pe mine despre ce va spune Gigi, e adevărat întotdeauna!”
S-a întâlnit cu Chiricheș după derapajul lui Becali și a fost marcat de ce i-a spus jucătorul de la FCSB: ”Am simțit durerea”
exclusiv S-a întâlnit cu Chiricheș după derapajul lui Becali și a fost marcat de ce i-a spus jucătorul de la FCSB: ”Am simțit durerea”
SuperLiga   |  24 Septembrie 2026, 15:09
S-a întâlnit cu Chiricheș după derapajul lui Becali și a fost marcat de ce i-a spus jucătorul de la FCSB: ”Am simțit durerea”
AS.RO Suma pe care e obligat să o plătească milionarul celebru care şi-a înşelat soţia cu cea mai bună prietenă a acesteia!
Suma pe care e obligat să o plătească milionarul celebru care şi-a înşelat soţia cu cea mai bună prietenă a acesteia!
RTV Ultimele cuvinte ale Valentinei sunt sfâșietoare. Ce i-a mărturisit mamei ei înainte să fie ucisă și pusă în valiză de iubit: A dat cu pumnii în ea, avea coastele negre
Ultimele cuvinte ale Valentinei sunt sfâșietoare. Ce i-a mărturisit mamei ei înainte să fie ucisă și pusă în valiză de iubit: A dat cu pumnii în ea, avea coastele negre
Ce i-a reproșat Edi Iordănescu lui Gigi Becali, după ce patronul FCSB a bătut palma cu Laurențiu Reghecampf: ”Din păcate...”

Special   |  23 Septembrie 2026, 10:06
Ce i-a reproșat Edi Iordănescu lui Gigi Becali, după ce patronul FCSB a bătut palma cu Laurențiu Reghecampf: ”Din păcate...”
ACUM, LIVE | PREA MULT BANCIU, 24 septembrie. DIICOT a pus sechestru pe vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 23 septembrie. Nicușor Dan acuză Rusia de la tribuna ONU: ”A renunțat în mod deliberat la obligația sa fundamentală”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 22 septembrie. ”Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Ce i-ar fi spus Călin Georgescu lui Ionel Rusen despre ”misiunea” sa

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Sinner, Alcaraz și Zverev, puși la colț de Ilie Năstase: ”Nu-i înțeleg”
Tenis   |  20:03
Sinner, Alcaraz și Zverev, puși la colț de Ilie Năstase: ”Nu-i înțeleg”
A numit omul din spatele succesului lui Kimi Antonelli: ”Fără el, n-ar fi nimic”
Formula 1   |  19:24
A numit omul din spatele succesului lui Kimi Antonelli: ”Fără el, n-ar fi nimic”
Gigi Becali a răbufnit după ce Universitatea Craiova a cerut suspendarea lui Reghecampf: ”Eu nu mă gândesc la mizerii”
SuperLiga   |  18:47
Gigi Becali a răbufnit după ce Universitatea Craiova a cerut suspendarea lui Reghecampf: ”Eu nu mă gândesc la mizerii”
”Hagi către Nord”. Editorial Marius Mitran, înaintea debutului României în Nations League
Editorialisti   |  18:12
”Hagi către Nord”. Editorial Marius Mitran, înaintea debutului României în Nations League
A revenit la Csikszereda! Antrenorul care a scris istorie la club preia echipa din Superliga
SuperLiga   |  17:51
A revenit la Csikszereda! Antrenorul care a scris istorie la club preia echipa din Superliga
exclusiv Motivul incredibil pentru care Dinamo l-a ratat pe Florinel Coman! Cine s-a opus mutării
SuperLiga   |  17:32
Motivul incredibil pentru care Dinamo l-a ratat pe Florinel Coman! Cine s-a opus mutării
CHERY a ales România pentru o premieră europeană. Ce am aflat la Mamaia
Auto   |  16:54
CHERY a ales România pentru o premieră europeană. Ce am aflat la Mamaia
L-a lăudat pe Hagi și este convins că România poate câștiga grupa de Nations League: ”Nu jucăm cu Brazilia sau Spania”
Echipa Națională   |  16:28