Mesajul transmis de Leo Messi după tragedia din Spania: ”Nu există cuvinte”

Foto 1/3 Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Mesajul transmis de Leo Messi după tragedia din Spania: ”Nu există cuvinte”

Redactia   |   Publicat: 03.11.2026 19:17   |  Actualizat: 03.11.2026 19:22

Starul argentinian Lionel Messi (39 de ani) şi-a exprimat condoleanţele, marţi, în urma decesului atacantului echipei CD Tenerife, Jesus de Miguel.

Leo messi le-a transmis totodată mesaje de susţinere şi putere familiei şi prietenilor acestuia.

"Nu există cuvinte. Condoleanţele mele şi multă putere întregii sale familii şi tuturor prietenilor săi. Odihnească-se în pace", a scris Messi într-o postare pe profilul său de Instagram, însoţită de o fotografie a jucătorului.

De Miguel, în vârstă de 30 de ani, a încetat din viaţă marţi, la Spitalul Universitar 'Nuestra Senora de la Candelaria' din Santa Cruz de Tenerife. El se afla la terapie intensivă încă de duminică seara, în urma unui impact violent suferit în timpul unui meci împotriva echipei FC Andorra, când s-a ciocnit cu portarul advers.

Foto 2/3

Cele două echipe se aflau la egalitate, 2-2, în cel de-al şaptelea minut al timpului adiţional, când portarul formaţiei FC Andorra, Jesus Owono, a alergat spre centrul terenului pentru a degaja o minge lungă şi a părut să-l lovească pe de Miguel în piept cu genunchiul.

Transporat de urgență la spital, de Miguel nu a putut fi salvat de medici

De Miguel s-a prăbuşit pe gazon, unde a rămas nemişcat, în timp ce jucătorii ambelor echipe făceau semne disperate cerând intervenţia medicilor. Owono a primit un cartonaş roşu direct pentru intrarea sa, jocul fiind oprit de arbitru.

Personalul medical l-a îngrijit pe atacantul lui Tenerife pe teren timp de mai mult de cinci minute, sub privirile celorlalţi jucători, mai mulţi dintre coechipierii săi fiind în lacrimi, înainte de a fi transportat la spital cu o ambulanţă.

Foto 3/3

Conform mai multor relatări din presa locală, de Miguel a suferit un stop cardiac în ambulanţă şi a fost resuscitat în drum spre Spitalul Universitar Nuestra Senora de la Candelaria.

El era într-o stare stabilă, dar a rămas inconştient la secţia de urgenţă al spitalului. Ulterior, starea sa s-a înrăutăţit, iar medicii nu i-au mai putut salva viaţa.

Sursa: Agerpres

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Fotbalistul care a provocat moartea unui adversar, șanse mari să scape fără a răspunde penal

Tragedie în fotbalul spaniol! A murit după o ciocnire violentă cu portarul advers, în ultimele secunde ale meciului

Șansă pentru Daniel Bîrligea! Frosinone a făcut anunțul

Un nou scandal îl vizează pe Infantino! FIFA ar fi achitat în locul său o datorie de 4 milioane de dolari

Uluitor: Havertz, cel mai bun din istoria Premier League!

Stanciu a marcat în meciul nebun din semifinalele Cupei Chinei contra lui Burcă și Alex Ioniță: 7 goluri și 2 cartonașe roșii!

Cele mai citite

Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru

Editorialisti  |  01 Noiembrie 2026, 18:40
1.
Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”

SuperLiga  |  02 Noiembrie 2026, 15:31
2.
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
Pintilii bănuiește că un jucător de 37 de ani va semna cu FCSB în această iarnă: ”Face diferența!”

SuperLiga  |  01 Noiembrie 2026, 17:54
3.
Pintilii bănuiește că un jucător de 37 de ani va semna cu FCSB în această iarnă: ”Face diferența!”
Știri de ultimă oră din sport
Fotbalistul care a provocat moartea unui adversar, șanse mari să scape fără a răspunde penal
Fotbalistul care a provocat moartea unui adversar, șanse mari să scape fără a răspunde penal
Internațional   |  03 Noiembrie 2026, 17:14
Fotbalistul care a provocat moartea unui adversar, șanse mari să scape fără a răspunde penal
Record mondial: o motocicletă electrică de serie a parcurs 436,5 km cu o singură încărcare

Moto   |  03 Noiembrie 2026, 16:39
Record mondial: o motocicletă electrică de serie a parcurs 436,5 km cu o singură încărcare
Mutare importantă la Rapid! Un fost atacant primește putere de decizie în privința transferurilor și a bugetului

SuperLiga   |  03 Noiembrie 2026, 14:54
Mutare importantă la Rapid! Un fost atacant primește putere de decizie în privința transferurilor și a bugetului
Fred Vasseur, furios după victoria ratată de Ferrari în Mexic: ”Lipsă de respect”

Formula 1   |  03 Noiembrie 2026, 14:22
Fred Vasseur, furios după victoria ratată de Ferrari în Mexic: ”Lipsă de respect”
Sorana Cîrstea, victorie dramatică la Hong Kong! Românca a rezistat peste trei ore și s-a calificat în optimi

Tenis   |  03 Noiembrie 2026, 13:50
Sorana Cîrstea, victorie dramatică la Hong Kong! Românca a rezistat peste trei ore și s-a calificat în optimi
Dan Șucu a luat decizia după scandalul de la Rapid! Ce se întâmplă cu Daniel Pancu și fiul finanțatorului

Diverse   |  03 Noiembrie 2026, 13:26
Dan Șucu a luat decizia după scandalul de la Rapid! Ce se întâmplă cu Daniel Pancu și fiul finanțatorului
AS.RO Milionarul care a renunţat la cetăţenia română, lux şi opulenţă alături de iubita cu 23 de ani mai tânără! Unde s-au putut caza
Milionarul care a renunţat la cetăţenia română, lux şi opulenţă alături de iubita cu 23 de ani mai tânără! Unde s-au putut caza
RTV Cine este și ce avere are Elenita, soția lui Alfred Simonis, gazda parangheliei PSD care a imflamat România
Cine este și ce avere are Elenita, soția lui Alfred Simonis, gazda parangheliei PSD care a imflamat România
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
exclusiv A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
Special   |  31 Octombrie 2026, 10:05
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 noiembrie. PSD, reuniune la botezul lui Alfred Simonis. Grindeanu, naș, Ciolacu și Olguța Vasilescu printre invitați

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

O echipă din F1 ar putea fi vândută pentru 3 miliarde de dolari! 7 investitori sunt interesați
Formula 1   |  19:53
O echipă din F1 ar putea fi vândută pentru 3 miliarde de dolari! 7 investitori sunt interesați
Mesajul transmis de Leo Messi după tragedia din Spania: ”Nu există cuvinte”
Internațional   |  19:17
Mesajul transmis de Leo Messi după tragedia din Spania: ”Nu există cuvinte”
Kimi Antonelli, bonus de 20 de milioane de euro pentru titlu! Mercedes pregătește și un contract spectaculos
Formula 1   |  18:40
Kimi Antonelli, bonus de 20 de milioane de euro pentru titlu! Mercedes pregătește și un contract spectaculos
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
SuperLiga   |  17:45
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
Fotbalistul care a provocat moartea unui adversar, șanse mari să scape fără a răspunde penal
Internațional   |  17:14
Fotbalistul care a provocat moartea unui adversar, șanse mari să scape fără a răspunde penal
Record mondial: o motocicletă electrică de serie a parcurs 436,5 km cu o singură încărcare
Moto   |  16:39
Record mondial: o motocicletă electrică de serie a parcurs 436,5 km cu o singură încărcare
Cornel Dinu vrea să revină în fotbalul românesc! ”Procurorul” așteaptă o ofertă din Superliga: ”Sunt omul care a trecut prin...
SuperLiga   |  15:56
Cornel Dinu vrea să revină în fotbalul românesc! ”Procurorul” așteaptă o ofertă din Superliga: ”Sunt omul care a trecut prin toate funcțiile posibile la Dinamo”
Marius Șumudică, prima reacție după conflictul de la Rapid: ”Îl felicit pe Pancu”
SuperLiga   |  15:19