Moment istoric pentru Lamine Yamal! A intrat în galeria marilor fotbaliști ai Barcelonei

Lamine Yamal a împlinit 18 ani pe 13 iulie Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Moment istoric pentru Lamine Yamal! A intrat în galeria marilor fotbaliști ai Barcelonei
Foto: Sport Pictures  |   Lamine Yamal a împlinit 18 ani pe 13 iulie

George Drafta   |   Publicat: 31.07.2025 20:47   |  Actualizat: 31.07.2025 22:11

Lamine Yamal (18 ani), extrema dreapta a celor de la FC Barcelona, a marcat primul său gol pentru formația catalană de când a preluat tricoul de decar al trupei blaugrana. A fost chiar o dublă în disputa cu FC Seul, din cadrul turneului amical al echipei lui Hansi Flick din Asia.

Lamine Yamal a făcut o schimbare importantă în această vară. Nu doar că a trecut de vârsta majoratului, dar a preluat și tricoul cu numărul 10 al campioanei Spaniei.

Iar în amicalul contra celor de la FC Seul a reușit și primele sale goluri în noua postură, de decar al Barcelonei.

Lamine Yamal, în istoria Barcelonei

După ce clubul din Catalunya a făcut anuțul că Yamal va prelua acest tricou emblematic pe 16 iulie, fotbalistul a reușit la al doilea amical al Barcelonei să înscrie primele goluri cu numărul 10 pe spate. Astfel, Yamal duce mai departe tradiția tricoului legendar pe care l-au mai purtat în trecut Maradona sau Messi.

„Să pot marca cu acest tricou și cu acest număr este foarte special. Este un vis pe care îl am de când eram copil. Sunt foarte fericit de victoria echipei”, a spus spaniolul la finalul meciului.

Lamine Yamal celebrează una dintre reușitele sale din amicalul cu Seul alături de Rapinha

Așa cum s-a întâmplat și în primul meci amical din Asia împotriva japonezilor de la Vissel Kobe, tânărul jucător a fost unul dintre cei mai apreciați de pe teren chiar dacă nu a reușit să marcheze.

„Suntem foarte recunoscători pentru sprijinul pe care îl primim peste tot și sperăm că acest sezon va fi foarte reușit și vom câștiga multe titluri”, a adăugat noul decar al Barcei, citat de Marca.

Meci spectacol pentru Barcelona

În meciul contra sud-coreenilor, Lamine Yamal & Co s-au distrat. A fost 7-3 pentru Barcelona, pentru care au mai înscris Ferran Torres o dublă, Christensen, Gavi și Lewandowski.

Gazdele au reușit totuși performanța să egaleze de la 0-2 trupa de vedete a lui Hansi Flick. Yamal a fost scos de pe teren la pauză, atunci când de altfel antrenorul german a modificat foarte mult echipa cu care a început partida.

Următorul meci amical la Barcelonei va fi pe 4 august împotriva altor sud-coreeni, cei de la Daegu.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna

”Coșmar”. Ce au titrat marile publicații din Italia după Derby della Madonnina

Cristi Chivu nu s-a ferit să vorbească despre problemele lui Inter, după eșecul cu AC Milan

Cristi Chivu, criticat dur de presa italiană după înfrângerea cu AC Milan: ”Schimbările au venit extrem de târziu”. Nota primită de antrenorul lui Inter

AC Milan - Inter 3-1! Cristi Chivu, un nou rezultat negativ în Derby della Madonnina

Andrei Rațiu a revenit cu o pasă decisivă! Rayo Vallecano a învins-o clar pe echipa lui Ionuț Radu

Cele mai citite

A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”

SuperLiga  |  31 Octombrie 2026, 14:19
1.
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
A marcat pentru Craiova și s-a lăsat de fotbal la doar 21 de ani: ”A fost foarte greu”

SuperLiga  |  29 Octombrie 2026, 13:26
2.
A marcat pentru Craiova și s-a lăsat de fotbal la doar 21 de ani: ”A fost foarte greu”
Gigi Becali l-a convins pe Nicolae Stanciu să semneze! ”I-a fost frică”

SuperLiga  |  30 Octombrie 2026, 16:19
3.
Gigi Becali l-a convins pe Nicolae Stanciu să semneze! ”I-a fost frică”
Știri de ultimă oră din sport
Cristi Chivu, criticat dur de presa italiană după înfrângerea cu AC Milan: ”Schimbările au venit extrem de târziu”. Nota primită de antrenorul lui Inter
Cristi Chivu, criticat dur de presa italiană după înfrângerea cu AC Milan: ”Schimbările au venit extrem de târziu”. Nota primită de antrenorul lui Inter
Serie A   |  01 Noiembrie 2026, 00:26
Cristi Chivu, criticat dur de presa italiană după înfrângerea cu AC Milan: ”Schimbările au venit extrem de târziu”. Nota primită de antrenorul lui Inter
AC Milan - Inter 3-1! Cristi Chivu, un nou rezultat negativ în Derby della Madonnina
AC Milan - Inter 3-1! Cristi Chivu, un nou rezultat negativ în Derby della Madonnina
Serie A   |  31 Octombrie 2026, 23:43
AC Milan - Inter 3-1! Cristi Chivu, un nou rezultat negativ în Derby della Madonnina
Ricardo Sousa, atac la adresa CFR-ului după remiza de la Ploiești: ”UTA joacă fotbal, nu ca ei astăzi!”

SuperLiga   |  31 Octombrie 2026, 22:57
Ricardo Sousa, atac la adresa CFR-ului după remiza de la Ploiești: ”UTA joacă fotbal, nu ca ei astăzi!”
Criză la Volkswagen. Proiectul ID.Golf pus în stand-by

Auto   |  31 Octombrie 2026, 22:28
Criză la Volkswagen. Proiectul ID.Golf pus în stand-by
Marius Șumudică, uluit de starea gazonului: ”Nu am văzut în viața mea”. Ce a spus despre Andrei Cordea și replica primită de la Adrian Mutu

SuperLiga   |  31 Octombrie 2026, 21:41
Marius Șumudică, uluit de starea gazonului: ”Nu am văzut în viața mea”. Ce a spus despre Andrei Cordea și replica primită de la Adrian Mutu
Petrolul - CFR Cluj 1-1! Remiză la Ploiești, după un meci cu ocazii importante la ambele porți

SuperLiga   |  31 Octombrie 2026, 21:15
Petrolul - CFR Cluj 1-1! Remiză la Ploiești, după un meci cu ocazii importante la ambele porți
AS.RO Ce pensie a ajuns să aibă milionarul român cu salariu lunar de 33.000 de euro. Ce vă mai place să le numărați banii altora
Ce pensie a ajuns să aibă milionarul român cu salariu lunar de 33.000 de euro. Ce vă mai place să le numărați banii altora
RTV Cum a topit Maria Popovici aproape 20 de kilograme fără injecții și operații. S-a transformat total. Secretul ei e la îndemâna oricui
Cum a topit Maria Popovici aproape 20 de kilograme fără injecții și operații. S-a transformat total. Secretul ei e la îndemâna oricui
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
exclusiv A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
Special   |  31 Octombrie 2026, 10:05
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

exclusiv Gică Hagi l-a dorit insistent la echipă, dar fostul dinamovist l-a refuzat de trei ori
SuperLiga   |  12:37
Gică Hagi l-a dorit insistent la echipă, dar fostul dinamovist l-a refuzat de trei ori
În inima fabricii Chery din Wuhu. Cum se naște un automobil într-una dintre cele mai automatizate uzine din China
Auto   |  11:54
În inima fabricii Chery din Wuhu. Cum se naște un automobil într-una dintre cele mai automatizate uzine din China
Lewis Hamilton, pole position în Marele Premiu al Mexicului! Primul pentru Ferrari în acest sezon
Formula 1   |  11:15
Lewis Hamilton, pole position în Marele Premiu al Mexicului! Primul pentru Ferrari în acest sezon
exclusiv Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
Internațional   |  10:47
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
”Coșmar”. Ce au titrat marile publicații din Italia după Derby della Madonnina
Serie A   |  09:26
”Coșmar”. Ce au titrat marile publicații din Italia după Derby della Madonnina
Cristi Chivu nu s-a ferit să vorbească despre problemele lui Inter, după eșecul cu AC Milan
Serie A   |  08:36
Cristi Chivu nu s-a ferit să vorbească despre problemele lui Inter, după eșecul cu AC Milan
exclusiv I-au blocat transferul fostului golgheter din Liga 1 într-un mod uluitor: ”Asta spunea președintele. I-au făcut un rău”
SuperLiga   |  08:16
I-au blocat transferul fostului golgheter din Liga 1 într-un mod uluitor: ”Asta spunea președintele. I-au făcut un rău”
Cristi Chivu, criticat dur de presa italiană după înfrângerea cu AC Milan: ”Schimbările au venit extrem de târziu”. Nota...
Serie A   |  00:26