Gigi Becali a dat lovitura: 14.000.000 de euro înainte de returul cu Auda!

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Gigi Becali a dat lovitura: 14.000.000 de euro înainte de returul cu Auda!

Vlad Stoica   |   Publicat: 28.07.2026 18:33   |  Actualizat: 28.07.2026 22:14

Gigi Becali (68 de ani), patronul de la FCSB, a încheiat una dintre cele mai importante tranzacții imobiliare din ultima perioadă, după ce a vândut un teren de aproximativ 30.000 de metri pătrați din Pipera pentru suma de aproximativ 14,3 milioane de euro.

Cumpărător este investitorul britanic Ghai Sant Ram, care a preluat atât terenul, cât și autorizația necesară pentru dezvoltarea unui nou proiect rezidențial, potrivit unui comunicat transmis de părțile implicate, anunță ziare.com.

Gigi Becali a încasat 14,3 milioane de euro pentru un teren din Pipera

Pe terenul achiziționat urmează să fie construit un ansamblu rezidențial cu aproximativ 650 de apartamente.

Tranzacția a fost intermediată de CGA Home Consulting și a fost finalizată după nu mai puțin de 16 luni de negocieri între cele două părți.

Becali a explicat că discuțiile au fost de durată, însă s-a ajuns la un acord avantajos pentru toți cei implicați.

"Este o tranzacție importantă, încheiată după 16 luni de discuții și negocieri. Am ajuns la un acord corect pentru ambele părți datorită implicării și experienței lui Cătălin Apetri, cu care colaborez de foarte mulți ani.

Este cea mai mare tranzacție pe care am realizat-o până acum împreună cu fondatorul CGA Home Consulting, iar investiția confirmă atât valoarea terenului din nordul Bucureștiului, cât și încrederea mea în profesionalismul său", a declarat George Becali.

Investitorul britanic va ridica un nou cartier rezidențial

Noul proprietar al terenului, Ghai Sant Ram, are o experiență de peste 20 de ani în domeniul dezvoltărilor imobiliare din Marea Britanie și România.

Acesta a mai investit pe piața românească în proiecte precum Ivory Residence și Horizon City.

Interesant este că proiectul Ivory Residence fusese inițiat chiar de Gigi Becali înainte de criza financiară din 2008, însă lucrările au fost abandonate. Ulterior, dezvoltarea a fost preluată și dusă la bun sfârșit de actualul investitor britanic.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Gică Popescu l-a dat de gol pe Hagi: ”N-a pus mâna în viața lui”

Adrian Ilie vrea să susțină financiar o echipă de tradiție: ”Am avut deja discuții cu oameni de afară”

De la Dacia Unirea Brăila la Chelsea. Fostul coleg al lui Bănel Nicoliță a dat lovitura

Ce i-a transmis Adrian Mititelu lui Siegfried Mureșan, după ce acesta a acceptat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier

Gică Popescu, laude pentru conducătorul din SuperLiga: ”Are o putere mentală extraordinară”

”Nu vrea să audă de așa ceva!” Motivul pentru care Marcel Răducanu rămâne în Germania

Cele mai citite

Ladislau Bölöni a decis să se implice la o echipă de tradiție din România: ”M-a rugat cineva”

Liga 2  |  17 Septembrie 2026, 10:58
1.
Ladislau Bölöni a decis să se implice la o echipă de tradiție din România: ”M-a rugat cineva”
Gică Popescu, laude pentru conducătorul din SuperLiga: ”Are o putere mentală extraordinară”
Gică Popescu, laude pentru conducătorul din SuperLiga: ”Are o putere mentală extraordinară”
Diverse  |  17 Septembrie 2026, 21:02
2.
Gică Popescu, laude pentru conducătorul din SuperLiga: ”Are o putere mentală extraordinară”
Ce i-a transmis Adrian Mititelu lui Siegfried Mureșan, după ce acesta a acceptat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier
Ce i-a transmis Adrian Mititelu lui Siegfried Mureșan, după ce acesta a acceptat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier
Diverse  |  17 Septembrie 2026, 22:09
3.
Ce i-a transmis Adrian Mititelu lui Siegfried Mureșan, după ce acesta a acceptat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier
Știri de ultimă oră din sport
Hedley Studios reinterpretează legendarul 550 Spyder

Auto   |  19 Septembrie 2026, 17:34
Hedley Studios reinterpretează legendarul 550 Spyder
Universitatea Craiova - FCSB, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Derby incendiar în Bănie!
live score Universitatea Craiova - FCSB, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Derby incendiar în Bănie!
SuperLiga   |  19 Septembrie 2026, 15:40
Universitatea Craiova - FCSB, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Derby incendiar în Bănie!
BMW Seria 7 debutează în România! Cum arată și ce dotări oferă

Auto   |  19 Septembrie 2026, 15:22
BMW Seria 7 debutează în România! Cum arată și ce dotări oferă
Red Bull și Mercedes sunt gata să ajute o rivală!

Formula 1   |  19 Septembrie 2026, 14:08
Red Bull și Mercedes sunt gata să ajute o rivală!
Doliu în fotbalul italian. Sandro Mazzola, legenda lui Inter Milano, a murit la 83 de ani

Serie A   |  19 Septembrie 2026, 12:40
Doliu în fotbalul italian. Sandro Mazzola, legenda lui Inter Milano, a murit la 83 de ani
Curelea a anunțat lotul României U21 pentru meciurile cu Cipru, Finlanda și Spania

U21   |  19 Septembrie 2026, 11:14
Curelea a anunțat lotul României U21 pentru meciurile cu Cipru, Finlanda și Spania
AS.RO Laurenţiu Reghecampf, urare neaşteptată în ziua în care a împlinit 51 de ani
Laurenţiu Reghecampf, urare neaşteptată în ziua în care a împlinit 51 de ani
RTV Imagini ȘOCANTE cu ciobanii care au rămas peste noapte în București. Oamenii s-au învelit cu cojocul și s-au culcat pe jos, în Piața Victoriei / VIDEO
Imagini ȘOCANTE cu ciobanii care au rămas peste noapte în București. Oamenii s-au învelit cu cojocul și s-au culcat pe jos, în Piața Victoriei / VIDEO
Șterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
exclusiv Șterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
Special   |  18 Septembrie 2026, 15:25
Șterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 18 septembrie. Nicușor Dan, despre riscul ca România să ajungă la ”junk”: ”Se putea mai bine, dar se putea și mult mai rău”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 17 septembrie. Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan premier. Europarlamentarul a acceptat propunerea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 septembrie. Kelemen Hunor propune a treia variantă pentru viitorul Guvern: ”Ar exista și a treia posibilitate”

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Diana Șucu a descris în 7 cuvinte seara în care Andrei Șucu a marcat primul gol pentru Rapid
SuperLiga   |  18:48
Diana Șucu a descris în 7 cuvinte seara în care Andrei Șucu a marcat primul gol pentru Rapid
live score AS Roma - Inter 1-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Duel pentru primul loc în Serie A!
Serie A   |  18:00
AS Roma - Inter 1-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Duel pentru primul loc în Serie A!
Hedley Studios reinterpretează legendarul 550 Spyder
Auto   |  17:34
Hedley Studios reinterpretează legendarul 550 Spyder
exclusiv Burchel îl ceartă pe Chiricheș și acuză Coverciano că încalcă regulamentul UEFA
Fotbal   |  17:00
Burchel îl ceartă pe Chiricheș și acuză Coverciano că încalcă regulamentul UEFA
Yann Kitala, fostul coleg al lui Kylian Mbappe, a semnat cu o echipă din SuperLiga
SuperLiga   |  15:52
Yann Kitala, fostul coleg al lui Kylian Mbappe, a semnat cu o echipă din SuperLiga
live score Universitatea Craiova - FCSB, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Derby incendiar în Bănie!
SuperLiga   |  15:40
Universitatea Craiova - FCSB, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Derby incendiar în Bănie!
BMW Seria 7 debutează în România! Cum arată și ce dotări oferă
Auto   |  15:22
BMW Seria 7 debutează în România! Cum arată și ce dotări oferă
exclusiv Fiii fostului antrenor al FCSB ar fi fost impuși în primul 11 la Rapid: ”Zero barat, a putrezit tot în jur!”
SuperLiga   |  14:47
Fiii fostului antrenor al FCSB ar fi fost impuși în primul 11 la Rapid: ”Zero barat, a putrezit tot în jur!”