Mircea Lucescu, transportat cu ambulanța la spital. Prima reacție a selecționerului

Foto 1/5 Galerie foto(5) Galerie foto (5 fotografii): Mircea Lucescu, transportat cu ambulanța la spital. Prima reacție a selecționerului

Andrei Mazurchievici , Remus Răureanu   |   Publicat: 29.03.2026 14:14   |  Actualizat: 29.03.2026 14:18

Selecționerul Mircea Lucescu (80 de ani) a avut nevoie de intervenția medicilor, duminică dimineață, în timpul antrenamentului echipei naționale, iar ulterior a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.

UPDATE: 14.10 - Cunoscutul jurnalist Ovidiu Ioanițoaia, apropiat al lui Mircea Lucescu, a discutat cu selecționerul la telefon.

”Mă simt bine acum, mi-am revenit complet, dar urmează să mai fiu supus unor investigații, așa că mai rămân în spital”, a transmis Lucescu.

UPDATE: 12.50 - Potrivit unor surse medicale, Mircea Lucescu a fost adus la Spitalul Universitar de Urgență București în urma unei tulburări majore de ritm cardiac, survenite în afara mediului spitalicesc.

În prezent, Mircea Lucescu se află sub îngrijirea echipelor medicale, fiind supus investigațiilor diagnostice și intervențiilor terapeutice necesare pentru stabilizarea ritmului cardiac.

Mircea Lucescu este internat la secția urgențe majore 1 și va în Spitalul Universitar de Urgență București pentru monitorizare și tratament de specialitate. El nu va mai face deplasarea alături de echipa națională pentru partida cu Slovacia.

UPDATE: 12.25 - Potrivit informațiilor iAMsport.ro, Mircea Lucescu a fost supus unei electrocardiograme (EKG) la Spitalul Universitar, iar medicii au descoperit că selecționerul nu a suferit un infarct.

El va fi supus și unui computer tomograf, pentru a vedea dacă Mircea Lucescu nu a suferit un accident vascular cerebral.

Știrea inițială:

Mircea Lucescu urma să stea la meciul cu Slovacia pentru ultima oară pe banca tehnică a primei reprezentative, după ce România a ratat calificarea la turneul final al Cupei Mondiale.

Conform fanatik.ro, lui Mircea Lucescu i s-a făcut rău în timpul cantonamentului de la Mogoșoaia.

”Mircea Lucescu a avut nevoie de intervenția medicilor înainte de Slovacia - România, ultimul său meci de la naționala României. Selecționerul a fost luat cu ambulanța din cantonament”, a anunțat Horia Ivanovici, care a precizat că Lucescu a fost transferat la Spitalul Universitar, unde este îngrijit de medicul Cătălin Cîrstoiu.

Mai mult, gsp.ro anunță că Mircea Lucescu ar fi făcut un stop cardiac în timpul antrenamentului, după ce inițial leșinase.

”Clipe de panică pentru familia Lucescu și echipa națională: selecționerul Mircea Lucescu a leșinat la antrenamentul din această dimineață și a fost dus de urgență la spital. Surse din cadrul FRF vorbesc chiar despre un stop cardiac”, a anunțat Ovidiu Ioanițoaia, apropiat al lui Mircea Lucescu.

Foto 4/5

FRF confirmă că Lucescu a avut probleme medicale și a fost transportat la spital

Federația Română de Fotbal dorește să informeze publicul și reprezentanții mass-media cu privire la incidentul medical petrecut astăzi în cadrul cantonamentului echipei naționale a României.

În timpul ședinței tehnice premergătoare ultimului antrenament înaintea plecării spre Slovacia, selecționerului Mircea Lucescu i s-a făcut rău. Primele măsuri de asistență au fost luate imediat de către membrii staff-ului medical al echipei naționale, care i-au acordat primul ajutor la fața locului.

Foto 2/5

În urma apelului la serviciul de urgență 112, două echipaje SMURD s-au deplasat de urgență la baza de pregătire. Intervenția promptă a personalului medical a permis stabilizarea rapidă a tehnicianului.

În acest moment, starea selecționerului este stabilă. Cu toate acestea, conform protocoalelor medicale în vigoare și pentru a elimina orice risc, Mircea Lucescu a fost transportat la o unitate spitalicească din Capitală pentru investigații amănunțite și monitorizare de specialitate.

Șanse mici pentru Lucescu să stea pe bancă în Slovacia

Potrivit fanatik, șansele ca antrenorul de 80 de ani să facă deplasarea cu echipa sunt zero. Mircea Lucescu va rămâne, cel mai probabil, în atenția medicilor pentru câteva zile, întrucât și la începutul acestui an selecționerul naționalei României s-a confruntat cu probleme de sănătate, iar o deplasare până la Bratislava pentru o partidă fără nicio miză reală nu ar avea sens.

Foto 3/5

Probleme medicale dese în ultimele luni

Mircea Lucescu (80 de ani) s-a confruntat cu probleme medicale în ultimele luni. A fost internat de mai multe ori la spitale din București, din cauza unor probleme pulmonare, iar ulterior s-a deplasat în Belgia pentru a se consulta cu un medic oncolog.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Ion Țiriac a dat verdictul despre Gică Hagi la națională

Adrian Mutu, fără menajamente: ”Nu putem avea răbdare cu Gică Hagi!”

Cine transmite Slovacia - România, programat marți, 31 martie, la Bratislava

Cine este Fernando Pellegrini, atacantul României U18, marcator al unui hattrick în meciul cu Liechtenstein încheiat 11-0

România U17 a învins Portugalia și e la un pas de calificarea la EURO 2026

A izbucnit la adresa lui Burleanu în direct: ”Măscărici și pervers! Toată lumea tace”

Cele mai citite

Calhanoglu, omagiu la adresa lui Lucescu: ”Îi sunt foarte recunoscător, nu am uitat! M-am dus să îi mulțumesc pentru tot, va fi mereu în inima noastră”

Echipa Națională  |  26 Martie 2026, 21:24
1.
Calhanoglu, omagiu la adresa lui Lucescu: ”Îi sunt foarte recunoscător, nu am uitat! M-am dus să îi mulțumesc pentru tot, va fi mereu în inima noastră”
84.000.000 de lei pentru Universitatea Craiova. Cifrele sunt oficiale

SuperLiga  |  27 Martie 2026, 13:47
2.
84.000.000 de lei pentru Universitatea Craiova. Cifrele sunt oficiale
Derapaj uluitor la adresa lui Lucescu: ”Mircea cel golan, milițian securist, blatist”

Echipa Națională  |  27 Martie 2026, 10:47
3.
Derapaj uluitor la adresa lui Lucescu: ”Mircea cel golan, milițian securist, blatist”
Știri de ultimă oră din sport
Unde și-ar putea continua cariera Harry Kane: ”Ar fi un vis”

Bundesliga   |  29 Martie 2026, 13:40
Unde și-ar putea continua cariera Harry Kane: ”Ar fi un vis”
Ion Țiriac a dat verdictul despre Gică Hagi la națională
Ion Țiriac a dat verdictul despre Gică Hagi la națională
Echipa Națională   |  29 Martie 2026, 09:48
Ion Țiriac a dat verdictul despre Gică Hagi la națională
Arina Sabalenka a câștigat turneul de la Miami, după o finală disputată cu Coco Gauff

Tenis   |  29 Martie 2026, 09:20
Arina Sabalenka a câștigat turneul de la Miami, după o finală disputată cu Coco Gauff
Legătura bizară dintre Nelu Varga și deținătorii drepturilor TV. Afacere imobiliară sau ”ajutor” mascat pentru CFR Cluj?

SuperLiga   |  29 Martie 2026, 08:43
Legătura bizară dintre Nelu Varga și deținătorii drepturilor TV. Afacere imobiliară sau ”ajutor” mascat pentru CFR Cluj?
U-BT Cluj-Napoca a învins-o pe Cedevita Olimpija Ljubljana, scor 84-72, în ABA League

Baschet   |  29 Martie 2026, 08:24
U-BT Cluj-Napoca a învins-o pe Cedevita Olimpija Ljubljana, scor 84-72, în ABA League
Transfer de 1.000.000 de dolari fără acte în Liga 1: ”M-a vândut ca pe porumbei”
exclusiv Transfer de 1.000.000 de dolari fără acte în Liga 1: ”M-a vândut ca pe porumbei”
SuperLiga   |  29 Martie 2026, 08:02
Transfer de 1.000.000 de dolari fără acte în Liga 1: ”M-a vândut ca pe porumbei”
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Milionarul care a renunţat la cetăţenia română, răsfăţ total pentru iubita cu 24 de ani mai tânără! Unde a dus-o de această dată
Milionarul care a renunţat la cetăţenia română, răsfăţ total pentru iubita cu 24 de ani mai tânără! Unde a dus-o de această dată
RTV Anunţ de ULTIMĂ ORĂ despre starea lui Mircea Lucescu după ce a leşinat în cantonament
Anunţ de ULTIMĂ ORĂ despre starea lui Mircea Lucescu după ce a leşinat în cantonament
Ce i-a cerut Cristiano Ronaldo lui Giovanni Becali ca să semneze cu el: ”A avut și ghinion, l-a văzut într-un meci slab”
exclusiv Ce i-a cerut Cristiano Ronaldo lui Giovanni Becali ca să semneze cu el: ”A avut și ghinion, l-a văzut într-un meci slab”
Special   |  28 Martie 2026, 23:00
Ce i-a cerut Cristiano Ronaldo lui Giovanni Becali ca să semneze cu el: ”A avut și ghinion, l-a văzut într-un meci slab”
Accident rutier cu peste 20 de victime. O mașină a intrat cu viteză într-un grup de persoane seara trecută

BREAKING | Mircea Lucescu a fost luat cu salvarea și dus la spital, după ce a leșinat în timpul cantonamentului

Iranul lovește fabrici strategice din Golf. Atacurile ridică temeri privind economia globală

Flavor Flav, mesaj subtil pentru Trump. Invitația care a mutat aurul olimpic din Washington în Las Vegas

Focus pe garderoba Reginei Elisabeta a II-a! Arhiva vestimentară a fostului monarh este deschisă publicului „ca niciodată până acum”

Personalitatea zilei 24 februarie | Marga Barbu, povestea eleganței și forței ”Amazoanei filmului românesc”
Personalitatea zilei 24 februarie | Marga Barbu, povestea eleganței și forței ”Amazoanei filmului românesc”
Personalitatea zilei 24 februarie | Marga Barbu, povestea eleganței și forței ”Amazoanei filmului românesc”
Mircea Lucescu, transportat cu ambulanța la spital. Prima reacție a selecționerului
Echipa Națională   |  14:14
Mircea Lucescu, transportat cu ambulanța la spital. Prima reacție a selecționerului
"O lume prăvălită". Vali Moraru scrie despre situația dramatică prin care trece selecționerul: "Că vrem, că nu vrem, dacă îl...
Editorialisti   |  14:09
"O lume prăvălită". Vali Moraru scrie despre situația dramatică prin care trece selecționerul: "Că vrem, că nu vrem, dacă îl scoatem pe Lucescu din noi e ca și cum am fi modificați genetic"
Unde și-ar putea continua cariera Harry Kane: ”Ar fi un vis”
Bundesliga   |  13:40
Unde și-ar putea continua cariera Harry Kane: ”Ar fi un vis”
Se opune radical testelor de feminitate la Jocurile Olimpice: ”Lipsă de respect pentru femei”
Atletism   |  12:58
Se opune radical testelor de feminitate la Jocurile Olimpice: ”Lipsă de respect pentru femei”
exclusiv A fost în TOP 30 tineri din Europa. Românul care a făcut furori la 20 de ani, în străinătate: ”Pentru ei, a fost cea mai mare...
Special   |  11:35
A fost în TOP 30 tineri din Europa. Românul care a făcut furori la 20 de ani, în străinătate: ”Pentru ei, a fost cea mai mare sumă de transfer”
Japanese Grand Prix: La doar 19 ani, Antonelli face dubla, dar nu fără emoții. Italianul este liderul F1
Formula 1   |  11:15
Japanese Grand Prix: La doar 19 ani, Antonelli face dubla, dar nu fără emoții. Italianul este liderul F1
Ce au descoperit anchetatorii despre Tiger Woods, după ce s-a răsturnat cu mașina
Alte sporturi   |  10:56
Ce au descoperit anchetatorii despre Tiger Woods, după ce s-a răsturnat cu mașina
Ion Țiriac a dat verdictul despre Gică Hagi la națională
Echipa Națională   |  09:48
Ion Țiriac a dat verdictul despre Gică Hagi la națională
Rezultate / Clasamente