"O lume prăvălită". Vali Moraru scrie despre situația dramatică prin care trece selecționerul: "Că vrem, că nu vrem, dacă îl scoatem pe Lucescu din noi e ca și cum am fi modificați genetic"

Remus Răureanu mi-a trimis linkul cu știrea. În dimineața asta de ploaie infernală, ”...în luna lui Marte...”. Și am avut brusc senzația unei lumi prăvălite peste noi, cei care chibițăm pe lângă ei, actorii.

O lume cu bube care supurează abundent, cu cangrene de nestăvilit, cu putregaiuri triumfătoare, cu cioate golite de sevă. Dar și cu atâtea flori de colț, cu întâlniri absolute, cu nuferi maiestuoși născuți din noroaie.

Pe primele nu le vezi, nu le simți când ești un puști de 10 ani. În schimb, pe toate celelalte le primești însetat, necondiționat. Și-n suflet ai doar fluturi mov, în inimă doar focuri roșiatice. Care rămân, devin parte a propriei tale amprente. Pentru totdeauna.

Cu Lucescu am plecat la drum

În timp, cunoști și mâlul vieții, ți se mai răstoarnă ierarhiile sentimentale, iubirile de adolescent se mai estompează, sunt atacate de vreme și de vremuri. Dar rămâne amprenta spirituală autentică din copilărie, cu crestele ei papilare unice, pe care nici mama lui AI nu le poate altera.

Mircea Lucescu este selecționerul cu care am plecat în drumul meu afectiv la braț cu fotbalul. Am început împreună. Acolo, la 0-0 cu Elveția. În mileniul trecut, demult. Pe vremea când Mircea Lucescu era cel mai tânăr selecționer din Europa. Tocmai am citit că a devenit cel mai vârstnic selecționer din lume.

Am mers împreună cu el și cu Ioan Chirilă ”pe marile bulevarde ale fotbalului”, până între primii 8 din Europa. Ne-am completat pașii și în noroiul cu Irlanda de Nord, când am ratat Mexicul lui Diego.

L-am însoțit în aventurile ulterioare, la Dinamo, în Serie A, în Turcia, în Ucraina, peste tot. Cu gândul unei posibile reveniri. Acasă, la națională. Un miracol a făcut să ne și vorbim, să ne strângem mâinile, să-i pot mărturisi, direct și indirect, admirația.

S-auzim numai de bine, Domnule Lucescu!

Mircea Lucescu a venit acasă. A încercat să ne ducă la Mondial. Nu a reușit. Finalul meciului cu Turcia mi-a oferit aceeași trăire, a unei lumi prăvălite. De data asta, pe umerii lui, înmuiați de ani și de lupte.

Că vrem sau că nu vrem, dacă îl scoatem pe Lucescu din noi e ca și cum am fi modificați genetic. În prăvălirea asta, vreau să pun o stavilă. Să mă opresc o secundă ca să-i felicit pe Decebal Rădulescu și pe Cătălin Țepelin.

Care au ”simțit” momentul meciului cu Turcia mai bine ca mine, chiar înainte să se joace. Care nu au avut nevoie nici de rezultatul final și nici de veștile proaste din cantonament pentru a realiza magnitudinea momentului. Pentru Lucescu și pentru noi toți. Și nici de cadrele senzaționale de la final cu îmbrățișarea prelungă a lui Çalhanoğlu.

Nu știu, poate au mai fost și alții care au făcut-o, dar eu pe cei doi i-am citit și auzit.

S-auzim numai de bine, Domnule Lucescu!

Citește și

Mircea Lucescu, transportat cu ambulanța la spital. Medicii luptă pentru stabilizarea ritmului cardiac al selecționerului

Mircea Lucescu, transportat cu ambulanța la spital. Medicii luptă pentru stabilizarea ritmului cardiac al selecționerului

”Salvați naționala României?”. Ce răspuns a dat ”Regele”

”Salvați naționala României?”. Ce răspuns a dat ”Regele”

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google