exclusiv ”Nu îi dăm lui Mircea Lucescu, ca toți lingăii!”. Radu Banciu a desemnat ”cel mai bun antrenor român al anului”

Foto 15/15 Galerie foto(15) Galerie foto (15 fotografii): ”Nu îi dăm lui Mircea Lucescu, ca toți lingăii!”. Radu Banciu a desemnat ”cel mai bun antrenor român al anului”

Radu Secoșan   |   Publicat: 27.12.2024 22:00   |  Actualizat: 28.12.2024 10:45

Radu Banciu, jurnalist I AM MEDIA, a numit ”cel mai bun antrenor român din 2024” în cadrul emisiunii-eveniment avute la finalul acestui an. ”Consulul” nu a dorit să îi acorde distincția lui Mircea Lucescu (79 de ani), actualul selecționer al României.

2024 a fost un an neașteptat de bun pentru fotbalul românesc. Radu Drăgușin a doborât recordul de cel mai scump fotbalist român vândut în istorie, naționala noastră s-a calificat la Euro, iar FCSB a ajuns în Europa League și a făcut, până acum, o figură de excepție.

Marea bucurie pentru toți microbiștii, însă, rămâne participarea la turneul final din Germania, unde ”tricolorii” nu au făcut figurație, ci au încercat să se lupte de la egal la egal cu echipe mult mai bine cotate.

Foto 11/15

Succesul cu Ucraina, 3-0, singurul pentru selecționata noastră în primele 9 luni ale acestui an, ne-a adus primul loc în grupă și duelul din optimi cu Olanda, pierdut ulterior cu același scor al succesului din prima rundă.

Edi Iordănescu, desemnat ”cel mai bun antrenor român” din 2024 de Radu Banciu

Pentru performanța reușită în Germania, Radu Banciu a considerat că Edi Iordănescu este vrednic să fie desemnat ”cel mai bun antrenor român din 2024”, în ciuda faptului că acesta a rămas liber de contract după Campionatul European.

Foto 7/15

”Cel mai bun antrenor român din 2024 - aici, ca să nu îi dăm luinMircea Lucescu, cum ar fi făcut toți lingăii, ne-am adus aminte de Edi Iordănescu, cel care a reușit să califice naționala la Euro și să obțină cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc, dacă omitem anii 2000, atunci când Emeric Ienei a scos naționala României dintr-o grupă teribilă la Campionatul European, cu Anglia, Germania și Portugalia.

Și am jucat în sferturile Campionatului European contra Italiei. Deci, dacă scoatem acel rezultat de acum 24 de ani, performanța lui Edi este cea mai mare din istorie”, a comentat ”Consulul”, la iAM Banciu.

România, parcurs fără cusur de la despărțirea de Iordănescu și venirea lui Lucescu

Părăsită de Edi Iordănescu, FRF s-a reorientat către cel considerat de mulți cel mai mare antrenor român din istorie, Mircea Lucescu, care a avut parte de un parcurs aproape perfect în Nations League.

Pe hârtie, ”tricolorii” au strâns 6 victorii din 6 în Divizia C a Ligii Națiunilor, dar, în fapt, au câștigat 5 meciuri și erau la câteva zeci de secunde de a îl remiza pe al șaselea, scor 0-0, cu Kosovo.

Foto 13/15

Bineînțeles, jucătorii kosovari au părăsit terenul în prelungirile partidei cu România, iar victoria i-a fost acordată la ”masa verde” echipei pregătite de Mircea Lucescu.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

România - Suedia, interes uriaș pentru meciul de pe Arena Națională! Câte bilete mai sunt disponibile

Iosif Rotariu a tranșat subiectul Ianis Stoica: ”Hagi a convocat jucătorii cei mai buni!”

Veste importantă pentru România! Alexander Isak s-a accidentat și va rata următoarele meciuri ale Suediei

Gică Hagi a anunțat când am putea avea o schimbare radicală la naționala României: ”Îmi asum asta”

Nicolae Stanciu a dezvăluit ce le-a cerut Gică Hagi

Marius Șumudică, propunere pentru Gică Hagi înaintea meciului cu Bosnia

Cele mai citite

Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar MM Stoica se opune: ”Eu aș forța ca el să joace”

SuperLiga  |  26 Septembrie 2026, 10:59
1.
Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar MM Stoica se opune: ”Eu aș forța ca el să joace”
Pe jumătate român, Elis Ștefan Bishesari va juca pentru altă națională. Ravelli: ”Incredibil de talentat”

Echipa Națională  |  25 Septembrie 2026, 10:57
2.
Pe jumătate român, Elis Ștefan Bishesari va juca pentru altă națională. Ravelli: ”Incredibil de talentat”
Ion Țiriac a vorbit despre românul care ”a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”: ”Mi-a fost coleg de școală”

Ion Țiriac  |  27 Septembrie 2026, 15:02
3.
Ion Țiriac a vorbit despre românul care ”a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”: ”Mi-a fost coleg de școală”
Știri de ultimă oră din sport
Situație neobișnuită la Israel - Irlanda! Un fundaș a fost trecut portar, iar gestul irlandezilor a făcut înconjurul lumii

Internațional   |  27 Septembrie 2026, 23:29
Situație neobișnuită la Israel - Irlanda! Un fundaș a fost trecut portar, iar gestul irlandezilor a făcut înconjurul lumii
România - Suedia, interes uriaș pentru meciul de pe Arena Națională! Câte bilete mai sunt disponibile
România - Suedia, interes uriaș pentru meciul de pe Arena Națională! Câte bilete mai sunt disponibile
Echipa Națională   |  27 Septembrie 2026, 21:59
România - Suedia, interes uriaș pentru meciul de pe Arena Națională! Câte bilete mai sunt disponibile
Danemarca, campioană la EHF Euro Cup! A învins Norvegia în finala de la București

Handbal   |  27 Septembrie 2026, 19:56
Danemarca, campioană la EHF Euro Cup! A învins Norvegia în finala de la București
Iosif Rotariu a tranșat subiectul Ianis Stoica: ”Hagi a convocat jucătorii cei mai buni!”
exclusiv Iosif Rotariu a tranșat subiectul Ianis Stoica: ”Hagi a convocat jucătorii cei mai buni!”
Echipa Națională   |  27 Septembrie 2026, 18:34
Iosif Rotariu a tranșat subiectul Ianis Stoica: ”Hagi a convocat jucătorii cei mai buni!”
Ovidiu Mihăilă anunță schimbarea după bronzul României: ”Trebuie să lucrăm la asta”

Handbal   |  27 Septembrie 2026, 17:43
Ovidiu Mihăilă anunță schimbarea după bronzul României: ”Trebuie să lucrăm la asta”
Veste importantă pentru România! Alexander Isak s-a accidentat și va rata următoarele meciuri ale Suediei
Veste importantă pentru România! Alexander Isak s-a accidentat și va rata următoarele meciuri ale Suediei
Echipa Națională   |  27 Septembrie 2026, 17:03
Veste importantă pentru România! Alexander Isak s-a accidentat și va rata următoarele meciuri ale Suediei
AS.RO Ion Ţiriac a spus cine e românul care a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite: Mi-a fost coleg de şcoală
Ion Ţiriac a spus cine e românul care a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite: Mi-a fost coleg de şcoală
RTV BREAKING NEWS! Președintele demisionează, cutremur pe scena politică. Tocmai a făcut ANUNȚUL ȘOC
BREAKING NEWS! Președintele demisionează, cutremur pe scena politică. Tocmai a făcut ANUNȚUL ȘOC
Ce i-a reproșat Edi Iordănescu lui Gigi Becali, după ce patronul FCSB a bătut palma cu Laurențiu Reghecampf: ”Din păcate...”

Special   |  23 Septembrie 2026, 10:06
Ce i-a reproșat Edi Iordănescu lui Gigi Becali, după ce patronul FCSB a bătut palma cu Laurențiu Reghecampf: ”Din păcate...”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 25 septembrie. Cum arată Guvernul propus de Siegfried Mureșan. Lista miniștrilor PNL-USR-UDMR merge sâmbătă în Parlament

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 24 septembrie. DIICOT a pus sechestru pe vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 23 septembrie. Nicușor Dan acuză Rusia de la tribuna ONU: ”A renunțat în mod deliberat la obligația sa fundamentală”

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Cristiano Ronaldo, rezervă la victoria Portugaliei cu Norvegia! Xavi ”a spart gheața”, în timp ce Klopp rămâne fără succes....
Internațional   |  23:51
Cristiano Ronaldo, rezervă la victoria Portugaliei cu Norvegia! Xavi ”a spart gheața”, în timp ce Klopp rămâne fără succes. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor
Situație neobișnuită la Israel - Irlanda! Un fundaș a fost trecut portar, iar gestul irlandezilor a făcut înconjurul lumii
Internațional   |  23:29
Situație neobișnuită la Israel - Irlanda! Un fundaș a fost trecut portar, iar gestul irlandezilor a făcut înconjurul lumii
Pancu a numit echipa din SuperLiga favorită la titlu: ”Indubitabilă!”
SuperLiga   |  22:40
Pancu a numit echipa din SuperLiga favorită la titlu: ”Indubitabilă!”
România - Suedia, interes uriaș pentru meciul de pe Arena Națională! Câte bilete mai sunt disponibile
Echipa Națională   |  21:59
România - Suedia, interes uriaș pentru meciul de pe Arena Națională! Câte bilete mai sunt disponibile
exclusiv Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
Special   |  21:15
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
”România cealaltă”. Editorial Marius Mitran, după înfrângerea naționalei cu Suedia: ”Cea reală. Cea care contează”
Editorialisti   |  20:35
”România cealaltă”. Editorial Marius Mitran, după înfrângerea naționalei cu Suedia: ”Cea reală. Cea care contează”
Danemarca, campioană la EHF Euro Cup! A învins Norvegia în finala de la București
Handbal   |  19:56
Danemarca, campioană la EHF Euro Cup! A învins Norvegia în finala de la București
Un mijlocaș de 350.000 de euro, pe radarul lui Dinamo și al Universității Craiova
SuperLiga   |  19:15