Kyros Vassaras a anunțat noile reguli de arbitraj din fotbalul românesc

Kyros Vassaras este președintele CCA din 2014 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Kyros Vassaras a anunțat noile reguli de arbitraj din fotbalul românesc
Foto: Sport Pictures  |   Kyros Vassaras este președintele CCA din 2014

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 02.07.2025 16:34   |  Actualizat: 02.07.2025 19:08

Kyros Vassaras, președintele CCA, a făcut precizări în privința noilor reguli care vor fi implementate în fotbalul românesc din sezonul viitor de SuperLiga.

Sezonul 2025-2026 al SuperLigii va începe sâmbătă, 5 iulie, cu meciul din Supercupa României dintre FCSB și CFR Cluj, însă primele meciuri din noua ediție de campionat sunt programate în weekendul 11-14 iulie.

Kyros Vassaras, despre regula de opt secunde

Prezent la stagiul de pregătire al arbitrilor pentru noul sezon de SuperLiga, Kyros Vassaras, președintele CCA, a anunțat reglementările care vor intra în vigoare în fotbalul românesc începând cu noua stagiune.

Printre acestea se află și ”regula de opt secunde”, care prevede că portarul poate ține mingea în mână maximum opt secunde, iar dacă va depăși acest timp, echipa adversară va primi un corner.

"Numărătoarea începe când portarul nu mai e obstrucționat de niciun adversar. Arbitrul numără primele 3 secunde în minte, apoi ridică mână și numără restul de 5 secunde. Nu vrem să pedepsim portarii, dar vrem să eliminăm tragerile de timp", a spus Kyros Vassaras.

Kyros Vassaras, despre noile reguli din fotbal: "Trebuie să rezolvăm aceste probleme"

Totodată, fostul arbitru internațional a vorbit despre dubla atingere și regula potrivit căreia doar căpitanii de echipă vor putea să discute cu centralii.

"Avem aproximativ același număr de cartonașe ca în sezonul trecut. Din păcate, avem în continuare multe cartonașe date pentru proteste (180) și simulări (30). Trebuie să rezolvăm aceste probleme.

În țările de top, timpul de joc e undeva la 52-54 de minute. Am instruit arbitrii să lase jocul liber, să nu fluiere orice contact și să lase avantaj când e cazul. Credem că timpul de joc va crește în următoare perioadă

Se aplică atât la penalty-uri, cât și la loviturile de departajare (n.r. dubla atingere). Dacă se atinge mingea accidental, nu penalizăm. VAR-ul intervine, iar lovitura se va repeta, dacă a fost gol. Dacă nu e gol sau dubla atingere a fost intenționată, considerăm că penalty ratat. Și dăm lovitură liberă indirectă.

Foto 2/2

Arbitrii vor explica deciziile importante doar căpitanilor. Doar căpitanul poate veni să discute, pe un ton calm și respectuos. Și va fi responsabilitatea căpitanului de a-și ține colegii departe de arbitru.

Vrem dialog, vrem transparență, dar într-un mod civilizat. Dacă la o echipă căpitanul e un portar, atunci la începutul meciului al doilea căpitan va veni să discute cu arbitrul și să-i fie explicată regula", a adăugat președintele CCA.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Dinamo îl putea transfera cu doar 50.000 de euro pe fotbalistul cumpărat de FCSB cu peste un milion! Reacția lui Nicolescu după atacul lui MM Stoica

Denis Drăguș, în alertă după o nouă accidentare! A plecat la Belgrad

”Te-a lucrat Reghe?”. MM Stoica a dat răspunsul fără să stea pe gânduri

După 26 de ani! Rapid ar putea fi reclamată la TAS: ”E ca o crimă pe care încercăm să o deslușim”

Reghecampf a intervenit și a insistat la Gigi Becali să nu-l mai lase să plece: ”Înțelegerea ar fi fost deja făcută”

Pancu a anunțat despărțirea de o vedetă de la Rapid: ”Sunt cam mulți care vor pleca, el e unul dintre ei!”

Cele mai citite

Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 10:56
1.
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 17:19
2.
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
3.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
Știri de ultimă oră din sport
Best Electric Van 2026 în România. Cine sunt marii câștigători

Auto   |  13 Noiembrie 2026, 23:25
Best Electric Van 2026 în România. Cine sunt marii câștigători
Selecționerul Poloniei a rupt tăcerea înaintea duelului cu România, după ce s-a vehiculat că ar putea fi demis

Echipa Națională   |  13 Noiembrie 2026, 21:16
Selecționerul Poloniei a rupt tăcerea înaintea duelului cu România, după ce s-a vehiculat că ar putea fi demis
Decizie importantă pentru un club de tradiție din Franța! Cine este noul proprietar

Internațional   |  13 Noiembrie 2026, 19:42
Decizie importantă pentru un club de tradiție din Franța! Cine este noul proprietar
Surpriza pregătită de Kimi Antonelli pentru Mercedes după câștigarea titlului mondial! Apariție neașteptată a italianului
video Surpriza pregătită de Kimi Antonelli pentru Mercedes după câștigarea titlului mondial! Apariție neașteptată a italianului
Formula 1   |  13 Noiembrie 2026, 18:35
Surpriza pregătită de Kimi Antonelli pentru Mercedes după câștigarea titlului mondial! Apariție neașteptată a italianului
Ce urmează în procesul de 37.000.000 de euro dintre Steaua și FCSB. Decizia luată de Tribunalul București

Fotbal   |  13 Noiembrie 2026, 17:57
Ce urmează în procesul de 37.000.000 de euro dintre Steaua și FCSB. Decizia luată de Tribunalul București
Kia scrie istorie la ”Volanul de Aur 2026”. Trei modele premiate, o premieră pentru un constructor non-european

Auto   |  13 Noiembrie 2026, 17:16
Kia scrie istorie la ”Volanul de Aur 2026”. Trei modele premiate, o premieră pentru un constructor non-european
AS.RO Teodora Stoica s-a pomenit cu banii în cont, de la Gigi Becali: Ce e asta? E o greșeală? Suma era imensă
Teodora Stoica s-a pomenit cu banii în cont, de la Gigi Becali: Ce e asta? E o greșeală? Suma era imensă
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Victorie fabuloasă pentru Țările de Jos, care au făcut spectacol cu Grecia! Bulgaria, umilită de Islanda. Rezultatele zilei...
Internațional   |  23:57
Victorie fabuloasă pentru Țările de Jos, care au făcut spectacol cu Grecia! Bulgaria, umilită de Islanda. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor
Best Electric Van 2026 în România. Cine sunt marii câștigători
Auto   |  23:25
Best Electric Van 2026 în România. Cine sunt marii câștigători
Dinamo îl putea transfera cu doar 50.000 de euro pe fotbalistul cumpărat de FCSB cu peste un milion! Reacția lui Nicolescu...
SuperLiga   |  22:40
Dinamo îl putea transfera cu doar 50.000 de euro pe fotbalistul cumpărat de FCSB cu peste un milion! Reacția lui Nicolescu după atacul lui MM Stoica
George Russell își lansează propria academie
Formula 1   |  21:51
George Russell își lansează propria academie
Selecționerul Poloniei a rupt tăcerea înaintea duelului cu România, după ce s-a vehiculat că ar putea fi demis
Echipa Națională   |  21:16
Selecționerul Poloniei a rupt tăcerea înaintea duelului cu România, după ce s-a vehiculat că ar putea fi demis
Gigi Becali l-a dat afară de la FCSB, iar acum ar putea ajunge sub comanda lui Elias Charalambous
Internațional   |  20:34
Gigi Becali l-a dat afară de la FCSB, iar acum ar putea ajunge sub comanda lui Elias Charalambous
Decizie importantă pentru un club de tradiție din Franța! Cine este noul proprietar
Internațional   |  19:42
Decizie importantă pentru un club de tradiție din Franța! Cine este noul proprietar
exclusiv A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor...
Diverse   |  19:07
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”