Vladimir Screciu visează în continuare la EURO 2024

Cota de piață a lui Screciu este de 2,4 milioane de euro. Galerie foto (1 fotografii): Vladimir Screciu visează în continuare la EURO 2024
Foto: Sport Pictures  |   Cota de piață a lui Screciu este de 2,4 milioane de euro.

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 14.04.2024 16:17   |  Actualizat: 14.04.2024 16:12

Vladimir Screciu (24 de ani), mijlocașul Universității Craiova, este accidentat și probabil va lipsi până la finalul play-off-ului și sunt șanse să nu prindă lotul pentru Europeanul din Germania.

Vladimir Screciu a suferit o accidentare în derby-ul dintre FCU Craiova și Universitatea Craiova, scor 1-2, din ultima etapă a sezonului regular.

Din nefericire pentru jucător, accidentarea a recidivat și sunt șanse destul de mici să nu își revină până la finalul play-off-ului și să rateze și Campionatul European din Germania.

"Va lipsi între 4-6 săptămâni"

Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, a vorbit despre problemele medicale ale jucătorilor săi, mai ales despre situația lui Vladimir Screciu.

„Doar cu Screciu avem ceva probleme. Probleme puţin mai complicate, el va sta între 4-6 săptămâni. Este o veste foarte proastă, atât pentru el, cât şi pentru Universitatea Craiova şi echipa naţională. Este vorba despre o recidivă la accidentare”, a declarat Mihai Rotaru pentru Orange Sport.

Mijlocașul se va recupera la o clinică din Finlanda

Mijlocașul trage tare pentru a se pune pe picioare și să prindă lotul pentru EURO, astfel va merge la o clinică din străinătate pentru a se recupera.

Conform Fanatik, este vorba despre clinica Urheilu Mehilainen, din Turku, Finlanda. Este o clinică recunoscută în lumea fotbalului. Barcelona a apelat la serviciile acestei clinici pentru Ousmane Dembele, actual jucător la PSG, după o accidentare din 2021.

Și Vlad Chiricheș s-a operat la clinica din Finlanda după ce a suferit o ruptură musculară în meciul FCSB-ului cu UTA Arad, din august 2023.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Moment istoric: Nistor a doborât oficial recordul lui Dănciulescu!

A numit cele 3 favorite la câștigarea SuperLigii! FCSB, exclusă din calcule: ”Ele o să se bată la campionat”

Garita, la sosirea în România: ”Eu am dat mesaj că vreau să vin la FCSB! Becali e șeful cel mare, dacă nu joc, îmi iau banii și plec”

Florin Prunea, mesaj direct pentru jucătorul de la FCSB: ”Trebuie să fugă de acolo cât de repede poate!”

”0 lei!”. În ziua meciului FCSB - Botoșani, administratorul Stadionului Arcul de Triumf a lansat un atac dur la adresa Agenției Naționale pentru Sport

FCSB - FC Botoșani, de la 21:30, pe iAMsport.ro. Roș-albaștrii țintesc prima poziție în clasament!

Cele mai citite

”Îmi cer iertare”. Mesajul transmis de Taisia, iubita lui David Popovici, la o zi după performanța istorică a sportivului

Natație  |  15 August 2026, 14:00
1.
”Îmi cer iertare”. Mesajul transmis de Taisia, iubita lui David Popovici, la o zi după performanța istorică a sportivului
Gigi Becali i-a forțat plecarea antrenorului de la FCSB, iar rivalii au jubilat: ”Acum avem mai multe șanse!”

SuperLiga  |  16 August 2026, 09:00
2.
Gigi Becali i-a forțat plecarea antrenorului de la FCSB, iar rivalii au jubilat: ”Acum avem mai multe șanse!”
Drama din cariera gimnastei române care a depășit-o pe Nadia Comăneci: ”M-am simțit mică”

Gimnastică  |  15 August 2026, 19:03
3.
Drama din cariera gimnastei române care a depășit-o pe Nadia Comăneci: ”M-am simțit mică”
Știri de ultimă oră din sport
Sergio Busquets s-a întors la Barcelona!

LaLiga   |  17 August 2026, 18:07
Sergio Busquets s-a întors la Barcelona!
”0 lei!”. În ziua meciului FCSB - Botoșani, administratorul Stadionului Arcul de Triumf a lansat un atac dur la adresa Agenției Naționale pentru Sport
”0 lei!”. În ziua meciului FCSB - Botoșani, administratorul Stadionului Arcul de Triumf a lansat un atac dur la adresa Agenției Naționale pentru Sport
SuperLiga   |  17 August 2026, 16:59
”0 lei!”. În ziua meciului FCSB - Botoșani, administratorul Stadionului Arcul de Triumf a lansat un atac dur la adresa Agenției Naționale pentru Sport
Fotbalistul dorit de Chivu se transferă la rivala lui Inter din Serie A

Serie A   |  17 August 2026, 16:40
Fotbalistul dorit de Chivu se transferă la rivala lui Inter din Serie A
Hagi a anunțat obiectivul din Liga Națiunilor: ”Nu există altceva!” + Schimbări la echipa națională: ”Avem nevoie de jucători proaspeți”

Echipa Națională   |  17 August 2026, 15:53
Hagi a anunțat obiectivul din Liga Națiunilor: ”Nu există altceva!” + Schimbări la echipa națională: ”Avem nevoie de jucători proaspeți”
FCSB - FC Botoșani, de la 21:30, pe iAMsport.ro. Roș-albaștrii țintesc prima poziție în clasament!
live score FCSB - FC Botoșani, de la 21:30, pe iAMsport.ro. Roș-albaștrii țintesc prima poziție în clasament!
SuperLiga   |  17 August 2026, 15:06
FCSB - FC Botoșani, de la 21:30, pe iAMsport.ro. Roș-albaștrii țintesc prima poziție în clasament!
Pancu și Șucu au decis! Primul fotbalist care pleacă de la Rapid după eșecul cu Dinamo

SuperLiga   |  17 August 2026, 14:23
Pancu și Șucu au decis! Primul fotbalist care pleacă de la Rapid după eșecul cu Dinamo
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Cauza morții lui Mircea Marius, nepotul lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani. S-a stins chiar în ziua nunții
Cauza morții lui Mircea Marius, nepotul lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani. S-a stins chiar în ziua nunții
RTV PRIMELE IMAGINI de la nunta lui Ronaldo cu Georgina. Au avut doar 9 invitați, părinții nu au fost prezenți. Georgina a fost o mireasă atipică, purtând fustă și cămașă / VIDEO
PRIMELE IMAGINI de la nunta lui Ronaldo cu Georgina. Au avut doar 9 invitați, părinții nu au fost prezenți. Georgina a fost o mireasă atipică, purtând fustă și cămașă / VIDEO
Cum l-a numit Victor Becali pe Mircea Sandu, la 16 ani de când a fost acuzat de fostul șef al FRF că a distrus fotbalul românesc: ”Mai luai o căpățână!”
exclusiv Cum l-a numit Victor Becali pe Mircea Sandu, la 16 ani de când a fost acuzat de fostul șef al FRF că a distrus fotbalul românesc: ”Mai luai o căpățână!”
Special   |  13 August 2026, 11:15
Cum l-a numit Victor Becali pe Mircea Sandu, la 16 ani de când a fost acuzat de fostul șef al FRF că a distrus fotbalul românesc: ”Mai luai o căpățână!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 august. Serviciile SUA avertizează că Putin ar putea testa NATO chiar din această toamnă

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 august. Moscova acuză Chișinăul că inventează amenințarea rusă după descoperirea unei drone Geran-2

VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, 5 august, de la ora 20. Călin Georgescu atacă planul aderării la euro

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

”O să îi fiu recunoscător toată viața!” Cum l-a marcat Mircea Lucescu pe Radu Drăgușin
Special   |  20:13
”O să îi fiu recunoscător toată viața!” Cum l-a marcat Mircea Lucescu pe Radu Drăgușin
Moment istoric: Nistor a doborât oficial recordul lui Dănciulescu!
SuperLiga   |  19:44
Moment istoric: Nistor a doborât oficial recordul lui Dănciulescu!
exclusiv A numit cele 3 favorite la câștigarea SuperLigii! FCSB, exclusă din calcule: ”Ele o să se bată la campionat”
SuperLiga   |  19:15
A numit cele 3 favorite la câștigarea SuperLigii! FCSB, exclusă din calcule: ”Ele o să se bată la campionat”
Garita, la sosirea în România: ”Eu am dat mesaj că vreau să vin la FCSB! Becali e șeful cel mare, dacă nu joc, îmi iau banii...
SuperLiga   |  18:36
Garita, la sosirea în România: ”Eu am dat mesaj că vreau să vin la FCSB! Becali e șeful cel mare, dacă nu joc, îmi iau banii și plec”
Sergio Busquets s-a întors la Barcelona!
LaLiga   |  18:07
Sergio Busquets s-a întors la Barcelona!
exclusiv Florin Prunea, mesaj direct pentru jucătorul de la FCSB: ”Trebuie să fugă de acolo cât de repede poate!”
SuperLiga   |  17:38
Florin Prunea, mesaj direct pentru jucătorul de la FCSB: ”Trebuie să fugă de acolo cât de repede poate!”
”0 lei!”. În ziua meciului FCSB - Botoșani, administratorul Stadionului Arcul de Triumf a lansat un atac dur la adresa...
SuperLiga   |  16:59
”0 lei!”. În ziua meciului FCSB - Botoșani, administratorul Stadionului Arcul de Triumf a lansat un atac dur la adresa Agenției Naționale pentru Sport
Fotbalistul dorit de Chivu se transferă la rivala lui Inter din Serie A
Serie A   |  16:40