Un robot umanoid a participat la semimaratonul de la Beijing și a spulberat recordul mondial

Un robot umanoid a doborât recordul mondial la semimaraton Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Un robot umanoid a participat la semimaratonul de la Beijing și a spulberat recordul mondial
Foto: Profimedia  |   Un robot umanoid a doborât recordul mondial la semimaraton

Andrei Mazurchievici   |   Publicat: 19.04.2026 14:39   |  Actualizat: 19.04.2026 15:08

China continuă să impresioneze prin progresele tehnologice, iar un robot umanoid a reușit să câștige semimaratonul de la Beijing cu un timp mai bun decât actualul record mondial uman pe aceeași distanță.

Semimaratonul de la Beijing s-a disputat în paralel atât la masculin și feminin, cât și la categoria roboți. Pentru a nu exista incidente între roboți și oameni, traseul a fost delimitat de garduri.

Dacă foarte mulți dintre cei 100 de roboți înscriși la cursă nu au reușit nici măcar să treacă de linia de start, iar alții abia au reușit să ajungă la final, un robot a reușit o performanță incredibilă.

Robotul câștigător, care a reprezentat compania Honor, cunoscută la nivel mondial pentru producția de smartphone-uri, a parcurs cei 21 de kilometri în doar 50 de minute și 26 de secunde, potrivit unui anunț publicat pe platforma chineză WeChat de către Beijing Economic and Technological Development Area, cunoscută și sub numele de Beijing E-Town.

Foto 2/3

Performanța este una impresionantă și din perspectiva comparației cu sportivii de elită. Ugandezul Jacob Kiplimo, deținătorul recordului mondial uman la semimaraton, a încheiat aceeași distanță în aproximativ 57 de minute, în luna martie.

Salt uriaș față de ediția precedentă

Rezultatul reprezintă un progres uriaș față de ediția inaugurală a competiției, desfășurată anul trecut. Atunci, robotul câștigător a avut nevoie de două ore, 40 de minute și 42 de secunde pentru a termina cursa.

Practic, în doar un an, dezvoltarea tehnologică a permis o îmbunătățire de aproape două ore.

Competiția din acest an a fost de aproape cinci ori mai mare decât cea din 2025, cu peste 100 de echipe participante, dintre care cinci venite din afara Chinei, informează record.pt.

Foto 3/3

Beijing investește masiv în roboții umanoizi

Organizatorii au precizat că aproximativ 40% dintre roboții participanți au parcurs traseul complet în mod autonom, fără intervenție umană, în timp ce restul au fost controlați de la distanță.

Mai mult, presa de stat din China a relatat că un alt robot a fost folosit pe post de agent de circulație, dirijând participanții prin gesturi ale brațelor și comenzi vocale. Noul plan cincinal al Chinei pentru perioada 2026-2030 promite investiții masive pentru a „viza frontierele științei și tehnologiei”, iar dezvoltarea roboților umanoizi este una dintre prioritățile majore ale celei de-a doua economii a lumii.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Tragedie în lumea sportului. O fostă campioană europeană a decedat la doar 34 de ani

La doar 15 ani, Carolina-Andreea Pungă a terminat pe locul 5 în finala probei de 100 metri la Europenele U18

Cel mai rapid om din România s-a dus să lucreze în agricultură în Anglia: ”M-am maturizat”

A luat medalia olimpică pentru România, dar timp de 24 de ani nu a vrut să audă de această performanță: ”Am trăit o mare dezamăgire”

10.000.000 de dolari pentru doborârea recordului lui Usain Bolt!

Vicecampioana olimpică din România, atac dur la adresa Federației: ”Nu există o viziune, un plan de dezvoltare”

Cele mai citite

Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru

Editorialisti  |  01 Noiembrie 2026, 18:40
1.
Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”

SuperLiga  |  02 Noiembrie 2026, 15:31
2.
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
Pintilii bănuiește că un jucător de 37 de ani va semna cu FCSB în această iarnă: ”Face diferența!”

SuperLiga  |  01 Noiembrie 2026, 17:54
3.
Pintilii bănuiește că un jucător de 37 de ani va semna cu FCSB în această iarnă: ”Face diferența!”
Știri de ultimă oră din sport
Record mondial: o motocicletă electrică de serie a parcurs 436,5 km cu o singură încărcare

Moto   |  03 Noiembrie 2026, 16:39
Record mondial: o motocicletă electrică de serie a parcurs 436,5 km cu o singură încărcare
Dan Șucu a luat decizia după scandalul de la Rapid! Ce se întâmplă cu Daniel Pancu și fiul finanțatorului

Diverse   |  03 Noiembrie 2026, 13:26
Dan Șucu a luat decizia după scandalul de la Rapid! Ce se întâmplă cu Daniel Pancu și fiul finanțatorului
Adrian Mazilu, tot mai aproape de plecarea de la Dinamo! Decizia luată de șefii ”câinilor”

SuperLiga   |  03 Noiembrie 2026, 12:47
Adrian Mazilu, tot mai aproape de plecarea de la Dinamo! Decizia luată de șefii ”câinilor”
Tragedie în fotbalul spaniol! A murit după o ciocnire violentă cu portarul advers, în ultimele secunde ale meciului

Internațional   |  03 Noiembrie 2026, 11:22
Tragedie în fotbalul spaniol! A murit după o ciocnire violentă cu portarul advers, în ultimele secunde ale meciului
Fiat Multiplina, reinterpretarea unei idei geniale

Auto   |  03 Noiembrie 2026, 10:41
Fiat Multiplina, reinterpretarea unei idei geniale
După conflictul cu Daniel Pancu, Andrei Șucu a reacționat în miez de noapte. Mesajul transmis de fiul lui Dan Șucu

SuperLiga   |  03 Noiembrie 2026, 09:32
După conflictul cu Daniel Pancu, Andrei Șucu a reacționat în miez de noapte. Mesajul transmis de fiul lui Dan Șucu
AS.RO Celebrul miliardar mizează pe Ion Ţiriac că va îndeplini visul uriaş al românilor: E omul potrivit să facă asta
Celebrul miliardar mizează pe Ion Ţiriac că va îndeplini visul uriaş al românilor: E omul potrivit să facă asta
RTV Cine este și ce avere are Elenita, soția lui Alfred Simonis, gazda parangheliei PSD care a imflamat România
Cine este și ce avere are Elenita, soția lui Alfred Simonis, gazda parangheliei PSD care a imflamat România
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
exclusiv A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
Special   |  31 Octombrie 2026, 10:05
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 noiembrie. PSD, reuniune la botezul lui Alfred Simonis. Grindeanu, naș, Ciolacu și Olguța Vasilescu printre invitați

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Record mondial: o motocicletă electrică de serie a parcurs 436,5 km cu o singură încărcare
Moto   |  16:39
Record mondial: o motocicletă electrică de serie a parcurs 436,5 km cu o singură încărcare
Cornel Dinu vrea să revină în fotbalul românesc! ”Procurorul” așteaptă o ofertă din Superliga: ”Sunt omul care a trecut prin...
SuperLiga   |  15:56
Cornel Dinu vrea să revină în fotbalul românesc! ”Procurorul” așteaptă o ofertă din Superliga: ”Sunt omul care a trecut prin toate funcțiile posibile la Dinamo”
Marius Șumudică, prima reacție după conflictul de la Rapid: ”Îl felicit pe Pancu”
SuperLiga   |  15:19
Marius Șumudică, prima reacție după conflictul de la Rapid: ”Îl felicit pe Pancu”
Mutare importantă la Rapid! Un fost atacant primește putere de decizie în privința transferurilor și a bugetului
SuperLiga   |  14:54
Mutare importantă la Rapid! Un fost atacant primește putere de decizie în privința transferurilor și a bugetului
Fred Vasseur, furios după victoria ratată de Ferrari în Mexic: ”Lipsă de respect”
Formula 1   |  14:22
Fred Vasseur, furios după victoria ratată de Ferrari în Mexic: ”Lipsă de respect”
Sorana Cîrstea, victorie dramatică la Hong Kong! Românca a rezistat peste trei ore și s-a calificat în optimi
Tenis   |  13:50
Sorana Cîrstea, victorie dramatică la Hong Kong! Românca a rezistat peste trei ore și s-a calificat în optimi
Dan Șucu a luat decizia după scandalul de la Rapid! Ce se întâmplă cu Daniel Pancu și fiul finanțatorului
Diverse   |  13:26
Dan Șucu a luat decizia după scandalul de la Rapid! Ce se întâmplă cu Daniel Pancu și fiul finanțatorului
Adrian Mazilu, tot mai aproape de plecarea de la Dinamo! Decizia luată de șefii ”câinilor”
SuperLiga   |  12:47