”Saga motoarelor” continuă! Ce s-a decis în ședința de miercuri a FIA
Galerie foto(4) Galerie foto (4 fotografii): ”Saga motoarelor” continuă! Ce s-a decis în ședința de miercuri a FIA
Răzvan Codorean | Publicat: 19.02.2026 00:04 | Actualizat: 19.02.2026 00:15
Două sunt veștile legate de propulsoarele Mercedes sosite în ultimele zile. Mai întâi, un test efctuat la cald, care ar fi relevat că acestea sunt în marja regulamentară, dar care a suscitat noi speculații. Apoi, astăzi, ședința Comisiei F1 și Comitetului Consultativ pentru Unitățile de Putere F1, în care s-a decis că se impun verificări tehnice suplimentare, dar și, ulterior, modificări ale regulamentului general pentru un plus de claritate.
Ați aflat deja despre demersurile pe care le-au întreprins ceilalți motoriști, conduși de Audi, care s-au plâns că Mercedes a găsit o cale pentru ca raportul de compresie al propulsorului său să respecte noua rata, de 16:1, la temepratura ambiantă, dar să urce către vechea valoare, 18:1, în regim de cursă. Ei bine, potrivit jurnalistului Franco Nugnes, de la ediția italiană a Motorsport.com, scrie că în paddock circula deja vestea că FIA a trimis o echipă la Brixworth, acolo unde sunt realizate motoarele, pentru teste suplimentare. Iar verificările efectuate și la cald au arătat că regulamentul a fost respectat.
Totuși, spune el, au existat și nemulțumiri. Și aceasta pentru că motorul ar fi fost pornit, adus la 115 grade, însă, înainte de a se dezasambla și testa ”la cald” a ajuns la circa 95 de grade. La această temperatură a respectat reglementările, primind o nouă certificare a legalității, însă rivalii spun că în continuare li se pare că verificările nu sunt relevante și suspiciunile pot să planeze în continuare.

Ce a comunicat astăzi FIA
Este, de altfel, și motivul pentru care speța a fost între cele mai importante pe agenda ședinței de azi a Comisiei F1 și Comitetului Consultativ pentru Unitățile de Putere F1. Și, se pare, că s-a ajuns la un compromis. Mai exact, că vor exista verificări tehnice suplimentare, la ”cald”, dar, pentru că este necesar un termen de grație pentru ca toată lumea să le poată respecta, acestea ar urma să vină începând cu data de 1 august.
„În ultimele săptămâni și luni, FIA și producătorii de unități de putere au dezvoltat în colaborare o metodologie pentru a cuantifica modul în care raportul de compresie se modifică de la condițiile ambientale la cele de funcționare. În urma validării acestei abordări, a fost depusă o propunere prin care, începând cu 1 august 2026, respectarea limitei raportului de compresie trebuie demonstrată nu numai în condiții ambientale, ci și la o temperatură de funcționare reprezentativă de 130°C. Votul a fost înaintat producătorilor de unități de putere, iar rezultatul său este așteptat în următoarele 10 zile și va fi comunicat în timp util”, se precizează în comunicatul FIA, citat de formula1.com.
Nu sunt sigurele modificări

Tema motoarelor nu a fost singura pe ordinea de zi. „Au avut loc discuții constructive între toate echipele în urma feedback-ului inițial primit de la piloți, provenit dintr-un sondaj inițiat de FIA. Printre subiectele abordate se numără caracteristicile generale ale mașinii, energia și unitatea de putere, aerodinamica, depășirile și cursele, pneurile și aderența mecanică. S-a primit feedback pozitiv din partea piloților cu privire la greutatea redusă și dimensiunile mai mici ale mașinilor din 2026. Aceștia au fost, în general, de acord că noua mașină a prezentat o calitate îmbunătățită a condusului și o accelerație inițială mai puternică”, spun cei de la FIA.
Pentru a menționa însă că se mai așteaptă schimbări la acest capitol: ”Evaluări suplimentare și verificări tehnice privind gestionarea energiei vor fi efectuate în următoarele trei zile, la al doilea test din presezon, în Bahrain. S-a convenit că nu sunt necesare modificări majore imediate ale reglementărilor, având în vedere că dovezile și feedback-ul inițial rămân neașteptate și că o modificare prematură prezintă riscul unei instabilități sporite înainte de prima cursă. Vor fi efectuate revizuiri suplimentare odată ce vor fi disponibile mai multe date”.

De asemenea, și procedurile de start, asupra cărora, ați aflat deja, piloții au avut destule comentarii negative, urmează să fie sub lupă. De altfel, chiar în aceste zile, la testele din Bahrain, la finalul fiecărei sesiuni, FIA va testa o procedură de pornire mai lungă, cu timpi diferiți, pentru a atenua preocupările echipelor. Datele colectate ar trebui să ofere o variantă optimă de timp pentru a permite o egalizare a șanselor privind pornirea turbocompresoarelor înainte de plecarea în cursă.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.





Cele mai citite







