Adrian Florea pune o întrebare care doare: ce a fost "istoric" în parcursul României la Euro 2024?

Succesul neașteptat cu Ucraina (3-0) a declanșat printre suporteri o euforie fără precedent în ultimii 10-15 ani, iar presa a acompaniat corul federal al lăudătorilor pentru că, nu-i așa?, în astfel de momente a fi și a scrie temperat e un sacrilegiu.

Totuși, dacă vrea să se respecte și să fie respectată, aceeași presă trebuie să spună, înainte de toate, adevărul.

Iar adevărul - dureros, dar adevărat - e că naționala lui Edward n-a realizat nimic istoric în Germania!

În caz că n-ați "ieșit" deja din articol, după o rafală de înjurături, o să încerc să mă explic. Cu argumente.

Ce înseamnă "un parcurs istoric"? Ceva ce n-a mai realizat nimeni înainte.

Au făcut asta Stanciu și compania? Păi, hai să verificăm.

În 1984, România lui Mircea Lucescu n-a trecut de grupă, dar pe atunci turneul final se disputa cu numai opt (8) reprezentative, astfel că Ștefănescu, Bölöni, Cămătaru și ceilalți au fost practic în sferturile de finală.

Vrem, nu vrem, ne place ori nu, un pic peste "optimile" de acum, în care am jucat fotbal numai vreo 10% din timpul total de joc.

În 2000, România lui Emeric Ienei a depășit faza grupelor, calificându-se tot în "sferturi".

Vrem, nu vrem, ne place ori nu, un pic peste "optimile" de acum, în care ne-am plâns de arbitraj la niște faze la care ghinionul nostru a fost doar că Ianis și Mogoș nu fac împreună cât "taurul" Dumfries.

Ca să nu mai amintesc de faptul că victoria de atunci din grupă, 3-2 cu Anglia, mi se pare ceva mai "istorică" decât acest 3-0 cu Ucraina.

Oricât ar încerca să mă convingă Edi și sufletiștii lui că ar fi altfel, să te impui în fața lui Beckham, Scholes, Ince, Shearer sau Owen e un pic mai greu decât într-un duel cu alde Mudryk, Dovbyk, Shaparenko ori Stepanenko. Mai ales că meciul din 2000 a fost "care pe care", iar insularilor le era suficient și egalul pentru a merge mai departe chiar în dauna noastră.

Nu mai insist că atunci am trimis acasă nu doar Anglia, ci și Germania lui Matthäus, Scholl sau Bierhoff. Sigur, nici unul dintre aceștia nu se compară cu Matvyenko, Sudakov ori Boženík.

Dacă ar fi să respectăm adevărul pe care-l clamăm doar când ne convine, am aminti și de faptul că în preliminariile CE 1960 și 1972 am pierdut calificările la turneele finale respective în niște baraje care puteau fi comparate cu niște sferturi de finală. Pentru că, așa era atunci situația, în faza finală a competiției mergeau numai patru (4) naționale, nu jumătate de Europă ca acum.

Că am lămurit-o cu "performanța istorică" reprezentată de calificarea în "optimi", mai ofer un argument pentru care ar trebui să ne păstrăm măsura.

Oricum am sta și oricum am judeca, palmaresul expediției tricolore în Germania este negativ. Un succes, o remiză și două eșecuri nu poate fi prezentat ca ceva "istoric" nici în China lui Mao.

Da, știu, ne-am clasat pe primul loc în grupă. Însă am fost la egalitate cu ultima clasată, care a plecat acasă.

Iar grupa noastră, s-a dovedit ulterior, a fost compusă din cele mai slabe formații prezente la acest Euro!

Dovada? Faptul că niciuna dintre calificatele în "optimi" n-a depășit acest prag. Situație unică, puteți verifica.

Edi merită reconfirmat. Dar îl mai dorește Burleanu?

Și acum, dacă n-ați intrat deja în alte texte, "istorice", o să vă ofer proba că n-am nimic cu Iordănescu jr., iar acest editorial a fost scris numai pentru a respecta adevărul și generațiile trecute de mari fotbaliști, care nu merită să fie puși în umbră de sufletiștii lui Edi doar pentru că acum avem Facebook, Instagram și TikTok, în vreme ce pe pozele alb-negru cu ei s-a așternut praful uitării.

Care e proba? Întrucât a iubi și a da sfaturi e gratis, le recomand din suflet lui Burleanu și celorlalți federali să facă tot ce e omenește posibil pentru a-l păstra pe Edward.

Da, știu, e un selecționer dificil. Se alintă mai mult decât e cazul, își închipuie că "istoricul" 3-0 cu Ucraina e cea mai "istorică" victorie din istorie (scuzați repetițiile, dar am zis să fiu în trend), că a descoperit apa caldă a mesajelor motivaționale, însă consider că e singurul care în ultimul deceniu a dat un sens echipei naționale!

Plus că, în fix două luni, debutăm în Liga Națiunilor, iar kosovarii nu ne vor aștepta la Pristina cu flori la aeroport. Vă dați seama ce ar însemna acum un nou casting pentru a găsi un alt selecționer?!

Iar drumuri pe la Salonic după Răzvan Lucescu, iar zboruri obositoare prin Qatar după Olăroiu sau prin Franța după Loți, și tocmai acum, când vin cele mai frumoase luni, iulie și august, iar parcursul "istoric" din Germania trebuie sărbătorit cum se cuvine în niște vacanțe la fel de "istorice", nu? Cât să se mai sacrifice și nea Mihai Stoichiță?

PS: De ce tace Burleanu? De ce n-a dat nicio declarație în Germania? De ce n-a apărut în prim-plan nici măcar după "istoricul" 3-0 cu "frații" ucraineni, când o baie de mulțime și de laude deșănțate i-ar fi prins tare bine? E un semn că mariajul Răzvan - Edi scârțâie? Hai, România!

Citește și

Un jurnalist olandez, concluzie clară după victoria batavilor contra României: ”O echipă plină de fotbaliști mediocri”

Un jurnalist olandez, concluzie clară după victoria batavilor contra României: ”O echipă plină de fotbaliști mediocri”

Presa din Olanda îi laudă pe oamenii lui Koeman după victoria cu România, dar avertizează: ”Să nu ne mințim, adversarii au fost slabi”

Presa din Olanda îi laudă pe oamenii lui Koeman după victoria cu România, dar avertizează: ”Să nu ne mințim, adversarii au fost slabi”

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.