Aproape nimic despre națională, totul despre noi. Concluzia tristă trasă de Cristian Munteanu după Belarus - România 0-0
Cristian Munteanu | Publicat: 13.10.2023 16:57 | Actualizat: 13.10.2023 17:42
Oscilez, precum un bețiv suit pe gardul care desparte cârciuma de casă, între a intra în corul celor care strigă împotriva unei naționale care, uneori, te face să schimbi canalul la una dintre emisiunile în care niște dudui și inși se ceartă într-o casă, și corul celor care apără cu, dinții și unghiile, jucătorii reprezentativei.
Și, cocoțat pe gard, încercând să văd cât mai mult din ceea ce se petrece la națională, unul dintre gândurile care nu-mi dă pace este: a mai rămas ceva de hulit sau încurajat? Este reprezentativa noastră un schelet pe care, noi, cei care am prins și tendoanele, mușchii, venele, îl exhumăm fără respectul unor paleontologi?
Mă uit cu invidie la zecile de mii de oameni care sunt în tribune la fiecare meci al naționalei. Cei mai mulți dintre ei nu i-au prins pe Hagi, Dobrin, Balaci, Popescu, Petrescu, Dumitrescu, Adrian Ilie, Dinu, Lucescu. Așa că nu au termen de comparație. Sau cel puțin așa-mi spun. Dar dacă au descoperit ceva mult mai important, și anume lejeritatea de a te bucura de ceea ce ai, indiferent dacă e foarte bun sau doar decent?
Nu e greu să fii dezamăgit de echipa națională de fotbal, mai ales în ultimii ani. Jocul pare încremenit într-un manual de tactică a anilor ’80. De fapt, cred că exagerez când vorbesc de tactică. E durere, e lobotomie în 90 de minute.
Însă, dacă-și închipuie cineva că doar ei, jucători, antrenori, federație, sunt vinovați, cred că e naiv. Românii au descoperit, foarte repede, că poți face alegeri greșite, nenumărate, iar apoi dai vina pe ceilalți. Așa, tu ești întodeauna acoperit.
Într-o țară în care conducătorii devin, după câteva luni sau câțiva ani, nevotați de nimeni, de nu știm ce rasă de extratereștri ni i-a teleportat în funcții, fotbalul nu are cum să fie altfel decât mediocru. Dacă ne uităm doar la audiențele horoscopului și înmormântărilor, televizate, devine evident cam la ce nivel suntem. A, am uitat, și ne mai plac clarvăzătoarele.
România este, în mare parte, cufundată în bezna superstițiilor Evului Mediu. Cine sunt cele mai prizate personaje ale mass-mediei sportive din ultimii 30 de ani? Gigi Becali și Mitică Dragomir. Aș îndrăzni să spun că nu-s tocmai niște valori morale sau intelectuale. Asta ca să nu deranjez pe nimeni.
Atâta vreme cât “hrănești” cu produse cancerigene un copil, să nu fii suprins când, peste ani, va face și boala. Dar, ajunși aici, se naște o nouă întrebare. Mass-media sportivă trebuie să facă bani sau să încerce să educe? Sigur, răspunsul la îndemână, nerealist, este: ambele.
Dacă nu ar exista sute de mii de “burleanu” în această țară, aproape sigur nu am avea unul în fruntea FRF. Expresia perfectă a mediocrității, spoită cu puțin ”stoichiță”, individul a fost ales de un aparat care-și știe unicul interes: banii.
În numele a cât mai mulți bani, totul este permis și nimic nu e prea jos. Mass-media românească este, cu mici excepții, un lung șir de jgheaburi cu nutreț. Poate vă întrebați ce legătură are asta cu naționala lui Iordănescu.
Atâta vreme cât nu ai un bazin de oameni informați, pricepuți, moderni ca gândire, dintre care să alegi vârfurile profesionale, nu ajungi nicăieri. Școala noastră, principalul motor al educației, este plină de analfabeți funcțional. Fotbalul a devenit, din unealta cu care îți sculptezi o viață mai bună, un moft la care unii se cred pricepuți.
Pentru că în România nu mai contează să fii bun, ci doar să pari. Viclenii creează iluzii despre ei, iar cei din fața jgheaburilor le hăpăie cu nesaț. Așa ne iau ochii ambalajele fără conținut, dar care foșnesc plăcut.
Așa că, fără profesioniști la federație, fără baze de antrenament, fără cunoscători în tribune, oameni gata să-l considere fotbalist pe Budescu, care pare mereu îmbrăcat cu un tricou mărimea S, pentru o pasă mai răsărită, e greu ca naționala să fie altfel decât e. Adică, în primul rând, tristă. Populată cu jucători care nu vor, nu pot sau nu știu.
Mă gândesc la zecile de mii de oameni care vor fi, în continuare, în tribunele stadioanelor unde va juca România. Și nu-mi dau seama dacă asta e formă de iubire sau o formă de renunțare la a lupta împotriva limitelor.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.