Balaci, rugăciune pe două voci. Albă și albastră

Ilie Balaci a existat în cel mai bun și cel mai rău timp pentru un fotbalist. Bun, pentru că atunci cei mari - cei minunați, “nebunii” aleși ai antidepresivelor noastre duminici - erau supereroii zilelor de astăzi. Și, spre deosebire de lumea contemporană, în cea în alb și negru, ca televizoarele vremii, nu exista un belșug de supereroi.

Iar Balaci era unul dintre ei, poate cel mai mare al acelor vremuri. Se lupta cu vrăjmași puternici, Steaua și Dinamo, avea carisma necesară pentru ca masele de suporteri să sară o bătaie de inimă de fiecare dată când punea piciorul pe minge. Părul lung, blond, vocea răgușită, profundă, de predicator, ambele parcă desprinse dintr-o poezie a lui Păunescu.

Iar religia lui Balaci nu a fost, așa cum v-ați aștepta, fotbalul, ci Universitatea Craiova. Mingea era Biblia pe care Ilie o descifrase cel mai bine, cu care aducea oamenii la slujbă, pe stadioane, în fiecare duminică. Era rugăciune pe două voci, albă și albastră. Însă “Știința” era zeul căruia Balci îi aducea ofrande.

Suporterilor echipei le întineresc, li se încălzesc vorbele care au legătură cu Ilie. Despre el gândesc ca adulți, dar simt ca adolescenți despre el. Balaci este, ca și prima iubire, planeta în jurul căreia gravitează copilăria.

Aidoma lui Maradona la Napoli, Ilie adusese, în ‘80 și ’81, titlul la Craiova. Memorabila ”Campioana unei mari iubiri” îl avea drept giuvaier.

Și, ca să vă dați seama cât de mare a fost ”Minunea Blondă”, amintesc faptul că i-a sedus pe cei de la Milan. Chiar dacă nu erau o forță a acelor ani, rossonerii îi aveau în componență pe Baresi, Evani, Serena, și voiau tot ce era mai bun în Europa de Est pentru a-și întări lotul.

La hotelul “Jiul”, în ziua de 31 decembrie 1982, actele erau semnate. Balaci era jucătorul lui AC Milan, la 26 de ani. Ceaușescu, însă, nu a fost de acord. De asta era și cel mai rău timp.

Însă durerea cea mare a infinitului oltean nu a fost Milan. Ci una legată de orașul său, de echipa căreia îi era dirijor și prim-solist. De fapt, mai clar, de oamenii clubului. Aflat la București, alături de lotul Craiovei, lui Balaci i se comunică, pe aeroport, că nu are viză. O greșală, regretăm, etc., dar Ilie știe că sunt primele note din cântecul de lebădă. Pe care i-l scriseseră alții.

Toată viață am iubit Craiova și s-au purtat urât cu mine la final, toată viața am înjurat Dinamo și s-au purtat frumos cu mine la final Ilie Balaci

Și, cum vrea ca partitura să-i aparțină, pleacă la FC Olt. Apoi la Dinamo, unde Mircea Lucescu îi promisese că metodele de refacere or să-l redea fotbalului mare. Asta pentru că Arezanov, în februarie 1984, îi provocase o ruptură de ligamente încrucișate și menisc exterior.

Suporterii, alături de el de la 16 ani și 11 luni, când debutase pentru Craiova, au deschis gura, ca să strige împotriva lui, când Balaci a obținut un penalty, în Bănie, pentru Dinamo. Însă vorbele le-au înghețat pe buze, ca țurțurii pe care-i fac rufele curate, puse la uscat iarna.

Nimeni nu este profet în orașul său. Nici măcar Ilie, pe de-a-ntregul. Dar, când ești irepetabil printre atât de mulți prea repetabili oameni, îi poți iubi și pe cei care-ți fac rău. De fapt, asta înseamnă noblețe.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!