Cât de mult seamănă Dan Șucu și Gigi Becali

În mare, e vorba despre cei care au căzut într-o admirație totală față de omul de afaceri și de cei care au căzut într-un dispreț total față de același individ.

Ceea ce nu e ciudat într-o societate în care nuanțele sunt ceva slab, care doar tulbură conturul opiniilor.

Ori ești ca noi, ori ești cu ei.

Adică, ori ești deștept, ori ești prost.

Alb și negru.

Amuzant este că vigoarea cu care cele două tabere s-au repezit să-și susțină opinia nu era alimentată de prea multe fapte la vremea respectivă.

Iar ideea că ai o părere categorică despre un om pe care nu-l cunoști n-a inhibat pe nimeni vreodată să-și facă publică respectivă părere. Și aici includ cam tot ce mișcă, de la ziariști din presa sportivă la suporteri guralivi pe rețelele sociale.

Prin urmare, pe atunci era vorba mai mult despre cum își dorea fiecare în parte să fie Șucu în funcție de diverse interese decât despre cum era în realitate Șucu.

Șucu nu poate fi decât altfel sau la fel

Totuși, subiectiv și ochiometric aș zice că în special fanii Rapidului și unii fani ai altor echipe care tânjeau după o schimbare în fotbalul nostru l-au văzut ca fiind “altfel”.

Altfel decât restul prototipul invetitorului în fotbal, simbolizat de Becali, desigur.

Prin urmare, tabăra opusă, formată în special din fani ai FCSB, l-a văzut ca fiind la fel.

Primii au avut în sprijinul lor argumentul că Șucu a dat dovadă încă de la prima sa asociere cu fotbalul că face niște lucruri în mod diferit.

De exemplu, critica argumentată legată de distorsionarea competiției prin finanțarea unor cluburi din bani publici, discursul limpede și chiar didactic despre buget și nuanțele sale, plata datoriilor istorice ale Rapidului mort și înviat, separarea puterilor în club, neimplicarea în chestiuni pur sportive etc.

În schimb, cealaltă tabără a încercat să-și bandajeze prin Dan Șucu ceea ce eu numesc “complexul Becali”. Care complex este, ca multe chestiuni de gen, o anomalie de percepție a unor fani ai FCSB în legătură cu un fel de rușine primordială legată de faptul că Becali este Becali.

Adică, atât de mult au fost contestate diversele practici ale patronului FCSB, atât de multe epitete neglorioase au însoțit diversele sale acțiuni, atât de ironizat a fost pentru felul în care trăiește public, încât o parte însemnată a fanilor FCSB au început să ia personal ceea ce e legat de persoana altuia.

E o chestiune ciudată pentru că fanii FCSB sunt asociați direct sentimental doar cu FCSB, iar o asocierea cu patronul clubului e doar o aberantă tranzitivitate.

Prin urmare, sub povara aberanta a unei vinovății închipuite, aceștia au început să caute indicii că de fapt nu e nicio diferență între Șucu și Becali, deci “păcatul” lor este mai mic prin simplul fapt că inclusiv cei care ironizează patronul echipei lor “au” ca patron un personaj de aceeași natură.

În ce privință Șucu e la fel ca Becali

Din observațiile mele aproape respecatabile sociologic - adică din discuții interminabile pe Facebook cu fani FCSB sau citind zicerilor celor care își dau cu părerea în zonele de comentarii ale gsp.ro și digisport.ro - argumentul suprem în favoarea asemănării este că Șucu se bălăcește în atenția presei precum o făcea Becali pe vremuri.

Și când presa nu-l caută să-i ofere un bazin pentru plonjat, patronul întreprinzător al Rapidului își umflă singur piscina printr-o continuă comunicare pe Facebook-ul clubului, în conferințe de presă, prin mesaje trimise pe telefonul lui Horia Ivanovici, prin regulate apariții în emisiunea lui Radu Naum și chiar prin extazul afișat în tribune.

Sunt de acord cu ei.

Șucu chiar a fost prins de fotbal și chiar pare din exterior un iubitor de atenție.

Dar asta o puteam constata cu toții și-nainte de-a intra la Rapid, când Dan Șucu participa deja la show-ul Imperiul Leilor, care nu este o emisiune pentru îmbogățirea investitorilor, ci o emisiune în care investitorii vor să-și confirme mai public decât le-o confirmă rezultatele contabile că sunt super oameni de afaceri.

Mai mult, prin dansul acesta mediatic, Șucu nu seamănă neapărat cu Becali sau doar cu Becali, ci seamănă cu mulți dintre noi, cei care folosim rețelele sociale din dorința evidentă de-a conta chiar și superficial în diverse comunități virtuale.

De asemenea, cei doi sunt într-un final oameni de afaceri indiferent dacă Șucu acționează sofisticat în business, iar Becali e țărănos ca un țăran.

Dincolo de straturile de poleială, ambii sunt ghidați de principii vechi de când lumea în relație cu afacerile și cu obținerea profitului. Doar că Becali arată asta mai pe înțelesul multora, iar Șucu pe-nțelesul puținora.

În fine, aș mai adăuga la asemănări un element sensibil și nediscutabil public în mod normal. E vorba de vârsta celor doi și de felul în care cei doi se raportează la faptul că au trecut de 60 ani. Șucu recent (62 ani), Becali de ceva mai multă vreme (66).

Dacă psihanaliștii ar zâmbi vreodată, probabil că s-ar amuza când ar vedea diversele reacții publice ale celor doi legate inconștient de teama universală de moarte.

Becali se retrage continuu fără să se retragă și a început să lase echipa moștenire fără să o lase.

Din când în când, se și călugărește fără să se călugărească poate și pentru că acționează suficient de mult în zona mântuirii sufletului său de creștin greșitor. Astfel, îi cere scuze des lui Dumnezeu pentru păcatele sale și abuzează liniștit practica profund creștină care-i permite să fie iertat la fel de des pe cât greșește.

La Șucu, lucrurile par mai laice la prima vedere, mai ales dacă ai impresia că poți desprinde spiritualitatea de dorința omului de-a lăsa în urma sa ceva care să conteze.

De asta, în discursul său face referiri atât la cum ar vrea să fie copiii săi, cât și la ceea ce vrea să le lase acestora. Tot aici includ și ideea sa conform căreia vârsta / timpul nu-i mai permit să urmeze căile altora și vrea să urmeze propria cale.

E o conștientizare pragmatică și înduioșătoare în același timp a realității sale.

Nu-n ultimul rând, un alt simptom al acestei povești este că Șucu pare demolat după fiecare înfrângere neașteptată a Rapidului. Poate e doar un fan extrem de atașat sau poate e doar un om care simte o presiune legată de numărul de greșeli pe care își permite să le facă.

Sau pe care are timp să le repare.

În fine, deși poate mulți cred că Șucu a găsit în Rapid o jucărie pentru ambițiile unui om mare, eu cred că Rapid este mai degrabă o încercarea a acestuia de-a se asocia cu ceva mai nemuritor decât muritorii.

Desigur, va trebui să-mi permiți riscul de-a bate câmpii în această privință și să fii la fel de îngăduitor cu mine aș cum ești cu tine când ai o părere despre Dan Șucu.

În ce privință Șucu e altfel decât Becali

Unii ar putea crede că marile diferențe dintre cei doi sunt legate de limbaj, de prezență publică, de idei, de chestiuni importante, dar lipsite câteodată de substanță.

Și ar avea oarecum dreptate.

Șucu împachetează într-un ambalaj diferit ceea ce livrează în fotbal.

Întrebarea este dacă ceea ce se află sub ambalaj este de asemenea diferit.

Parțial, da.

Cred că principala diferență dintre el și Becali ține de felul în care interacționează cu oamenii. Nu neapărat pentru că în profunzimea lor au neapărat filosofii diferite în această privință.

Poate au, poate n-au.

Chiar dacă-s ziarist, uneori nu știu lucruri.

Așa cum ți-am mai spus, multe dintre lucrurile care te scandalizează în practicile lui Becali se regăsesc în practicile multor corporații, doar că-s acoperite de straturi groase de bla-bla-uri numite “misiune” sau “valori”.

Ideea este că Șucu a ales să se comporte cu cei din jur cu un respect care-mi pare autentic. Poate pentru că așa a fost educat în copilărie sau poate că tocmai afacerile l-au făcut să creadă în acest mod de-a interacționa cu oamenii.

Sau cel mai probabil, ambele variante.

În paralel, Becali respectă diferit.

Nu pare să respecte reflex și pare să respecte mai scurt.

Adică, de-o manieră impulsivă.

Azi ești respectat, mâine nu mai ești deși n-ai greșit în relație cu norme general acceptate, ci-n relație cu norme becalian acceptate.

De asemenea, respectul lui Șucu este unul construit, obișnuit social, iar cel al lui Becali pare unul primar, decisiv și născut dintr-o evaluare rapidă a omului și a situației.

Da, nici Becali nu mai are timp.

În fine, ultima mare deosebire dintre ei este că, cel mai probabil, la finalul acestui sezon unul dintre ei va câștiga titlul, iar celălalt îl va pierde.

Și totuși, amuzant este că acest câștigul / pierdere îi va face într-un final extrem de asemănători tocmai pentru că e vorba de rezultate care-i marchează pe oameni și îi face să fie exact ce sunt inclusiv ei doi - oameni.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google